Șapte ani și patru luni, în primă instanță Curte de Apel Constanța îi dă emoții lui Strutinsky. Judecătorii au amânat pronunțarea în dosarul său

  • Verdictul a fost amânat pentru a patra oară.
  • Decizia Curții de Apel Constanța va fi una definitivă.
Emoții pentru afaceristul constănțean Sorin Strutinsky. Pronunțarea Curții de Apel Constanța în dosarul în care a luat în primă instanță șapte ani și patru luni de închisoare se lasă așteptată.
Stabilită pentru data de ieri, pronunțarea a fost amânată pentru data de mâine, 4 iunie. Completul care urmează să dea soluția în apel este format din magistrații Adriana Ispas și Ciprian Coadă. Nu este de trecut cu vederea faptul că, inițial, pronunțarea unei soluții în cauză urma să aibă loc pe data de 15 mai, verdictul fiind apoi amânat pentru data de 22 mai, pe 2 iunie, iar acum, pentru data de joi, 4 iunie 2020. De asemenea, este de menționat faptul că, indiferent de soluția pronunțată de instanță, aceasta va fi definitivă.

Deferit instanței de Secția de combatere a corupției


În acest dosar, afaceristul Sorin Gabriel Strutinsky, apropiat al fostului primar Radu Mazăre și al fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție din cadrul Secției de combatere a corupției. Acuzațiile pentru care a fost judecat omul de afaceri sunt de pentru patru infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată, instigare la săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și instigare la săvârșirea a două infracțiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
Așa cum am precizat anterior, în primă instanță, Sorin Strutinsky a luat șapte ani și patru luni de închisoare.

Acuzațiile din rechizitoriu


În actul de acuzare, procurorii au reținut, printre altele, că „în cursul anului 2009, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins de la un denunțător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunțător, în baza a trei contracte încheiate cu DADL (Direcția Apelor Dobrogea Litoral)“.
 
Anchetatorii au mai arătat că „în schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Gabriel Sorin, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor DADL și asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii inițiale, în perioada 2009 - 2012, Strutinsky Gabriel Sorin a primit de la denunțător suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății reprezentate de denunțător, în conturile bancare ale societăților comerciale indicate de suspect, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL și SC Cds Project SRL“.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, într-un alt dosar, omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky a fost condamnat în primă instanță la șapte ani și zece luni de închisoare, decizia nefiind una definitivă.

Citește și:

Pronunțarea din dosarul omului de afaceri Sorin Strutinsky, amânată
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment! Dosarul, amânat la tribunalul Constanța

25 Mar 2024 404

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 511

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1002

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 685

Firma deținută de Adriana Strutinsky, fosta soție a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, la judecată cu Protecția Consumatorilor. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța

27 Jan 2024 915

Falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct) amânat pentru luna mai 2024

25 Jan 2024 834

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 616

Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu Licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor bunuri aflate în proprietatea Ideea Contrast SRL

29 Dec 2023 935

Ședință CLM Consilierii locali decid după Crăciun, dacă Omonia Trading SRL va cumpăra un teren din Mamaia. Legături cu Mazăre, Constantinescu şi Strutinsky (DOCUMENT)

24 Dec 2023 1114

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1362

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1002

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 728

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4594

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1301

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1065