Șase ani de proces Falimentul Tutun și Ziare, una dintre firmele-fanion ale lui Sorin Strutinsky, pe masa judecătorilor

  • Cazul se află la Tribunal din septembrie 2014.
  • Printre creditori se numără Municipiul Constanța prin Primar, dar și Conpress Advertising.
  • Noua înfățișare a fost stabilită pe data de 22 septembrie
Aflată pe rolul instanțelor constănțene de aproape șase ani, cauza în care se discută încă procedura falimentului societății Tutun și Ziare SRL se va relua la toamnă, la Tribunalul Constanța.
Magistrații Secției a II-a civile a acestei instanța au decis acordarea unui nou termen la data de 22 septembrie, de la ora 11.00, pentru continuarea procedurii.
În dosar, sunt peste 30 de creditori, printre care se numără și Municipiul Constanța prin Primar. Alături de acesta se mai află și Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, precum și diferite trusturi de presă, inclusiv Conpress Advertising, aflată, la rândul său, în insolvență și având același lichidator judiciar.
 Lichidator judiciar al societății Tutun și Ziare SRL a fost desemnat practicianul în insolvență Kronos Insolv IPURL.
La data de 18 decembrie 2018, Tribunalul Constanța a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei SC Tutun și Ziare.
Cauza se află pe masa Cristinei Belecciu, judecător sindic în cadrul Tribunalului Constanţa.

Datele oficiale despre firmă


Conform datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, SC Tutun şi Ziare SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Asociaţi persoane juridice sunt KLD Services SRL, cu sediul pe aleea Muzicii, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 1%, şi Sorin Strutinsky, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99%. Firma are ca obiect de activitate „comerţ cu ridicata nespecializat“.
Cele peste 200 de activități secundare ale firmei includ cultivarea orezului, a strugurilor, finisarea materialelor textile, tipărirea ziarelor, lucrări de ipsoserie, comerț cu alte autovehicule, intermedieri în comerțul cu produse diverse, diferite tipuri de comerț, servicii de mutare, activități de pompe funebre și similare, dar și activități de întreținere corporală.
Reamintim că Tutun şi Ziare SRL, una dintre firmele-fanion ale lui Sorin Strutinsky este, din 2014, în insolvenţă. Înfiinţată în 1997, aceasta a avut vârful economic în anul 2012, când a devenit cel mai mare distribuitor en-gros ce activa pe piaţa din România. Începând cu anul 2014, societatea a intrat în imposibilitatea de a achita obligaţiile curente şi datoriile către furnizori.

Citește și:

Falimentul SC Tutun şi Ziare SRL a fost amânat

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1073

Falimentul SC Tutun şi Ziare SRL a fost amânat

31 Jul 2019 4640

Tutun şi Ziare SRL, în faliment. Dosarul a primit un nou termen

13 Mar 2019 5311

Una dintre firmele-fanion ale lui Sorin Strutinsky, Tutun şi Ziare SRL, a intrat în faliment

20 Dec 2018 4045

O nouă amânare în dosarul de insolvență al SC Tutun și Ziare SRL. Când va avea loc următorul termen

09 May 2018 1901

Cum a dispărut Hiparion Distribution SA, unul dintre principalii distribuitori de ziare şi reviste din România

11 Apr 2018 4740

Tribunalul Constanţa, o nouă amânare în dosarul de insolvență al Tutun și Ziare SRL

10 May 2017 2132

Un chioşc al lui Strutinsky, ridicat de lângă Universitatea „Ovidius“

16 Feb 2017 4458

Tribunalul Constanţa dă o nouă amânare în dosarul de insolvență al Tutun și Ziare SRL

07 Feb 2017 2396

Deşi are contractul de închiriere expirat, un chioşc al lui Strutinsky, „tolerat“ pe terenul Universităţii „Ovidius“. Explicaţii neconvingătoare! (galerie foto)

07 Feb 2017 9193

Un nou termen în procesul în care este implicat Hiparion Distribution SA

10 Jan 2017 2146

Tribunalul Constanţa dă o nouă amânare în dosarul de insolvență al Tutun și Ziare SRL

09 Nov 2016 3075

Un singur punct inclus pe ordinea de zi Creditorii Tutun şi Ziare SRL, convocaţi în şedinţă

23 Jun 2016 2927

Procesul de insolvenţă al firmei Tutun şi Ziare SRL a primit un nou termen

24 May 2016 2156

Firme cunoscute, controlate de Strutinsky sau Comănescu, printre contribuabilii mijlocii din Constanţa cu datorii la ANAF

04 May 2016 12798