Șase luni de la tragedia din Pecineaga Un copil de doar opt ani a dispărut din fața casei. A fost găsit mort, după câteva zile. Dosarul, instrumentat de procurori

  • Trupul său neînsuflețit a fost descoperit după șase zile

Șase luni s-au împlinit la începutul lui iunie de la tragedia ce a zguduit comunitatea din Pecineaga.
În ziua de 2 noiembrie 2019, un copilaș de doar opt ani, ce se juca în fața casei, a fost văzut pentru ultima dată. Seara, părinții au alertat autoritățile.
După zile întregi de căutări, pe parcursul cărora forțe impresionante au fost antrenate, inclusiv câini special instruiți, dar și elicoptere ale Inspectoratului General al Aviației, trupul neînsuflețit al micuțului a fost găsit.
Pe 8 noiembrie, în jurul orei 8.30 copilul a fost găsit mort, într-un bazin de fecale al unei ferme din zonă.
Dosarul morții celui mic este instrumentat de procurorii constănțeni. În acest caz, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Copilul a fost găsit de către doi paznici de la ferma care deținea bazinele. Trupul său plutea sub suprafața apei, fiind vizibilă o parte a capului. Micuțul a fost înmormântat pe 10 noiembrie, în cimitirul din localitate.

Citește și:

Lacrimi și durere:
Băiatul decedat la Pecineaga, condus pe ultimul drum (galerie foto)

 

Ultimele imagini cu băiatul de 8 ani, dispărut la Pecineaga! Copilul a fost găsit, azi, fără viață (video)

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 576

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 766

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 617

UPDATE Incendiu în podul unei case din Pecineaga, județul Constanța. Un coș de fum a ars

14 Apr 2024 702

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 924

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1845

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 23-a (seniori + juniori). Suspendări și amenzi dictate de Comisia de Disciplină (VIDEO)

31 Mar 2024 2320

Primaria comunei Pecineaga, județul Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

30 Mar 2024 828

Originar din Constanța Agi – Amet Gemal, tătarul remarcat în literatură și presă

29 Mar 2024 632

Complexul de creștere a porcilor Crinsuin din comuna Pecineaga, județul Constanța, scos la licitație. Bunul, evaluat la peste 3 milioane de euro

26 Mar 2024 930

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1750

Șofer beat depistat în trafic în comuna Pecineaga, județul Constanța. Ce alcoolemie a indicat aparatul etilotest

21 Mar 2024 690

Felix Stroe anunță decizia PSD Marian Makkai, candidatul partidului pentru Primăria comunei Pecineaga, județul Constanța

19 Mar 2024 1040

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 21-a (seniori și juniori + clasamentele)

17 Mar 2024 1196

Cine este Viorica Toader, candidat PNL pentru funcția de primar al comunei Peceneaga, județul Tulcea (FOTO)

15 Mar 2024 2284