Şase persoane trimise în judecată de procurorii DNA Constanţa. Care este presupusul prejudiciu și când va avea loc prima pronunțare

 
  • Conform DNA, „inculpații, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale cu un comportament fiscal simulat de tip fantomă, au evidențiat în contabilitate operațiuni fictive privind achiziția de cereale, în condițiile în care, acestea nu întruneau condițiile minime prevăzute de lege pentru a desfășura astfel de activități“.
 
  • Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat că se constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma de 18.816.568 lei.
 
Leonard Iustin Bourceanu, judecător al Tribunalului Constanța, a finalizat cercetarea specifică în dosarul în care procurorii DNA Constanța au dispus trimiterea în judecată a șase persoane acuzate că au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor.  
 
Adrian Cristian Dăscălina este suspectat de evaziune fiscală, spălare a banilor și de  constituire a unui grup infracţional organizat, Dinu Titi Tănase este bănuit de complicitate la evaziune fiscală, evaziune fiscală, spălare a banilor și constituire a unui grup infracţional organizat.
 
Mai departe, în sarcina lui Marius Ioan Voina s-a reținut complicitate la evaziune fiscală, evaziune fiscală, spălare a banilor și constituire a unui grup infracţional organizat, iar Dumitru Marius Stan este suspectat de complicitate la evaziune fiscală și constituire a unui grup infracțional organizat.
 
Ionuţ Tudori este suspectat de complicitate la evaziune fiscală, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracţional organizat. În final, Laurenţiu Tudori este acuzat de complicitate la evaziune fiscală, spălare a banilor și de constituire a unui grup infracţional organizat.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
„În cursul anului 2010, cei șase inculpați au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
 
Constituirea unei asemenea grupări a fost necesară în vederea atingerii scopului proiectat, respectiv fraudarea bugetului consolidat al statului, spălarea sumelor astfel obţinute şi însuşirea lor de către participanţii la circuit.
 
Concret, în perioada respectivă, inculpații, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale cu un comportament fiscal simulat de tip fantomă, au evidențiat în contabilitate operațiuni fictive privind achiziția de cereale, în condițiile în care, acestea nu întruneau condițiile minime prevăzute de lege pentru a desfășura astfel de activități.

 
Pentru a disimula originea ilicită a sumelor de bani obținute în maniera de mai sus, inculpații le-au virat în conturile altor firme cu același comportament fiscal de unde erau retrase în aceeași zi, în numerar, prin folosirea unor documente care nu reflectau realitatea.
 

Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat că se constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma de 18.816.568 lei.
 
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparțin inculpatului Stan Dumitru Marius“. 
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța din luna mai 2017.
 
În dosar au fost acordate 40 de termene de judecată.
 
Pronunțarea a fost amânată pentru data de 14 octombrie 2021.
 
Oricare va fi decizia, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Percheziții în Eforie, Techirghiol, Tuzla și Mangalia. Zece persoane în arest la domiciliu
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/justitie/perchezitii-in-eforie-techirghiol-tuzla-si-mangalia-zece-persoane-in-arest-la-domiciliu-758435.html

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rejudecare după prima condamnare! Un primar și un fost primar din Constanța, trimiși în judecată de DNA, în așteptarea deciziei Tribunalului!

24 Jan 2024 2576

Nemulțumiri! Tribunalul Constanța a încetat procesul penal faţă de Iusein Visel, fost primar al comunei Dobromir! Dosarul merge la Curtea de Apel

30 Dec 2023 806

Pastilă amară pentru DNA Constanța! Judecătorii au încetat procesul penal faţă de un fost primar din județul Constanța (MINUTĂ)

14 Dec 2023 1505

Judecător nou pentru fosta conducere a Utilităţi Publice Cernavodă SRL!

02 Jun 2022 1444

Judecătorul Bourceanu, cerere de abținere în dosarul fostei conduceri a SC Utilităţi Publice Cernavodă SRL

14 Apr 2022 2311

40 de ani de închisoare în primă instanță Dosarul fostei conduceri a SC Utilităţi Publice Cernavodă SRL se va rejudeca! (MINUTĂ)

06 Apr 2022 1535

Fostul deputat Gabriel Bivolaru, fratele vitreg al liderului MISA, judecat la Constanța. Care este stadiul dosarului

25 Jan 2022 3043

Ultima oră! Dosarul Retrocedărilor. Beneficiar de top, pus în libertate!

18 Jan 2022 2688

Prejudiciul este enorm! Peste 40 de ani de închisoare într-un dosar al DNA Constanța. Cine sunt inculpații

07 Jan 2022 3654

DNA Constanța - lista inculpaților, acuzațiile și prejudiciul Afaceriști acuzați de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în așteptarea primei sentințe

13 Dec 2021 2298

Procurorii DNA vor să-l mai vadă arestat pe Vasile Boșnigeanu, zis „Vali Americanul“

10 Dec 2021 1773

40 de ani de închisoare pentru fosta conducere a SC Utilităţi Publice Cernavodă SRL! Apelul, amânat pentru anul viitor

20 Nov 2021 3147

Tribunalul Constanța a anulat decizia de punere în libertate a unui fost consilier juridic din Primăria Constanța

09 Nov 2021 2921

Decizie definitivă pentru Ioan Lucian Mureșan, fost șef AVAS, trimis în judecată de DNA Constanța!

13 Oct 2021 3315

„Se constată caracterul autoritar (de stăpân) cu care se acționa“ 40 de ani de închisoare pentru foștii șefi ai SC Utilităţi Publice Cernavodă SRL. Motivare

22 May 2021 3825