Scandal electoral. BEJ Constanţa a dat o amendă de 4.500 de lei. S-a ajuns la proces


Scandal electoral, tranşat cu o amendă de 4.500 de lei de către Biroul Electoral Judeţean Constanţa şi intrat în atenţia judecătorilor constănţeni de la două instanţe. Este vorba despre sancţiunea primită de Mădălina Licoi Pop, preşedintele Secţiei de votare nr. 172 din Constanţa, la alegerile europarlamentare din 2019, după ce aceasta a refuzat să accepte listele pentru urna mobilă pentru pacienţii internaţi la Spitalul de Urgenţă din oraş.
 
După ce a fost amendată, femeia s-a adresat imediat după terminarea procesului electoral instanţei Judecătoriei Constanţa, solicitând anularea amenzii ori transformarea acesteia în avertisment. La finele anului trecut, Judecătoria a respins acţiunea şi a lăsat amenda întocmai cum fusese aplicată de BEJ. Recent, însă, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat recursul fostului preşedinte de secţie de votare împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa.
 

Procesul

 
Povestea este în felul următor: cu ocazia alegerilor europarlamentare de la sfârşitul lunii mai 2019, Biroul Electoral Judeţean Constanţa a transmis că preşedintele Secţiei de votare nr. 172, Mădălina Licoi Pop, a primit o amendă de 4.500 de lei. Motivul – aceasta refuzase să pună în aplicare decizia BEJ şi să trimită urna mobilă la Spitalul Judeţean Constanţa pentru ca 98 de pacienţi să poată vota.
 
Ulterior desfăşurării alegerilor, pe data de 6 iunie 2019, pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa a fost înregistrată plângerea contravenţională formulată de Mădălina Licoi Pop împotriva amenzii primite de la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 14 Constanţa. În cererea de chemare în judecată formulată de preşedintele Secţiei de votare nr. 172, se arată, potrivit Portalului Jurisprudenţei www.rolii.ro, faptul că situaţia consemnată în procesul-verbal de sancţionare nu este conformă realităţii, potrivit reclamantei.
 

Ce spune preşedintele

 
„Reprezentantul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sfântul Apostol Andrei» Constanţa a venit cu solicitările   de vot - urnele speciale - ale bolnavilor internaţi în spital, la data de 25.05.2019, ora 19.45, fără a se legitima şi fără a prezenta o cerere de primire a solicitărilor, contrar legii care prevede că cererile de exercitare a dreptului de vot prin intermediul urnelor speciale se depun până la ora 18.00 pe data de 25.05.2019“, a susţinut fostul preşedinte al secţiei de votare.
 
De asemenea, femeia a continuat arătând că „la data de 25.05.2019 i s-a comunicat verbal  că există o hotărâre fără a i se comunica data, numărul acesteia. Ulterior, a aflat ca este vorba de Decizia nr.1 0/25.05.201 pe care o consideră nelegală. La data de 26.05.2019 un reprezentant BEJ (care nu s-a legitimat) a încercat să îi predea cu forţa decizia nr.10/25.05.2019 emisă la ora 22.15“.
 
Nu în ultimul rând, aceasta a mai menţionat că „tot în data de 26.05.2019  s-a prezentat un reprezentant al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa cu cererile de exercitare a dreptului de vot care fuseseră repartizate secţiei condusă de petentă şi i le-a trântit pe masă“.
 

Ce spune BEJ

 
În replică, BEJ a cerut respingerea plângerii contravenţionale formulate de Mădălina Licor Pop, ca neîntemeiată. La rândul lor, reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean au argumentat că „la data de 25.05.2019, în intervalul 18-20, un reprezentant din partea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa s-a prezentat la secţia de votare nr.172  pentru a depune cererile a 98 de pacienţi internaţi in spital, care doreau să voteze“.

 
Totuşi, au spus reprezentanţii BEJ, acesta „nu a fost lăsat să intre, a fost lăsat afară să aştepte timp de o oră. Ulterior, persoanele care se aflau în secţia de votare au plecat şi au încuiat secţia“. În această situaţie, omul a sesizat BEJ. „Astfel a fost convocată şedinţa, iar la ora 22.15 a fost emisă Decizia nr.10/25.05.2019. Prin decizia nr.10 a fost admisă sesizarea spitalului şi s-a decis admiterea sesizării, constatându-se că cererea de primire a urnei speciale pentru 98 de pacienţi a fost formulată în termenul legal“.
 

Cu toate acestea, „petenta (n.r. - preşedintele Secţiei nr. 172) a refuzat să primească Decizia dr.10/25.05.2019, la data de 26.05.2019 ora 5.50, pe care i-a comunicat-o un reprezentant al BEJ - numita D. V. Aceasta a declarat că a fost bruscată în secţia de votare 172 si molestată verbal de membrii secţiei“.
 

Decizia instanţei

 
După analizarea actelor depuse la dosarul cauzei, magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis să respingă plângerea şi să menţină amenda. „Raportat la probatoriul administrat, instanţa reţine că petenta se face vinovată de fapta reţinută în sarcina sa, rezultând fără putinţă de tăgadă că aceasta a nerespectat Decizia nr.10/25.05.2019 ora 22.15. În privinţa individualizării sancţiunii contravenţionale aplicate instanţa apreciază că aceasta a fost realizată în mod just, petenta fiind sancţionată cu amenda în cuantumul minim prevăzut de lege“, se arată în hotărârea Judecătoriei, citată pe Jurindex.
 
„Instanţa apreciază că pentru responsabilizarea petentei, date fiind circumstanţele reale de săvârşire a faptei, respectiv perturbarea activităţii secţiei de votare unde au fost repartizate cele 98 de cereri, impactul pe care fapta petentei l-a creat opiniei publice (articolele mass-media), având în vedere nesocotiorea dispoziţiilor legale privind exercitarea dreptului fundamental de a vota, este necesară menţinerea sancţiunii contravenţionale aplicate acesteia, în cuantum de 4.500 de lei, contravenienta nefăcând dovada existenţei vreunor împrejurări excepţionale care să imprime un grad redus de pericol social concret contravenţiei reţinute în sarcina sa, situaţie care ar fi fost de natură a fundamenta soluţia de înlocuire a sancţiunii amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului“, potrivit sursei citate.
 
În cursul acestei săptămâni, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat recursul formulat de preşedintele Secţiei de votare nr. 172 împotriva acestei hotărâri a Judecătoriei Constanţa. În cauză, urmează să se stabilească prima înfăţişare în judecarea cererii de recurs.
 
Citeşte şi:
 
UPDATE. LIVE TEXT
Constanţa. Alegeri Europarlamentare şi Referendum pe justiţie 2019. S-au deschis secţiile de votare

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 254

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 308

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 591

LIVE VIDEO-TEXT Conferință AUR Constanța în care sunt dezbătute probleme de interes național și local (FOTO)

25 Apr 2024 393

Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța- "Din trecut nu se trăiește, se învață!"

24 Apr 2024 348

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1088

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 434

Mesajul lui Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primaria Municipiului Constanța, către liberalii constănțeni

20 Apr 2024 502

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 761

Situația geopolitică crește ratingul alegerilor europarlamentare 60% dintre cetățenii europeni declară că sunt interesați de alegerile din iunie 2024 !

17 Apr 2024 456

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 661

Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

15 Apr 2024 664

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

15 Apr 2024 494

Declarații avere Constanța Averea și interesele judecătorului Traian Iancu, locțiitorul președintelui BEJ Constanța (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 381

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 526