Scandal monstru într-un post de poliţie din Constanţa Un recidivist, către un ofiţer - „Te prind şi te fac!“

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Constanţa au dispus condamnarea, în primă instanţă, a unui bărbat din Constanţa, la un an de închisoare cu executare, pentru ultraj. Decizia Judecătoriei Constanţa nu a fost una definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa. Primul termen în apel a fost stabilit pentru data de 4 octombrie.
 
Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, el aflându-se sub imperiul unei eliberări condiţionate.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, aproape de jumătatea lunii septembrie 2017, în judeţul Constanţa, în contextul unui scandal provocat de către inculpat, acesta a fost dus la sediul de Poliţie, unde i-a înjurat şi ameninţat pe poliţişti. Cel în cauză a fost scos din postul de poliţie de alte persoane, însă nici acest lucru nu l-a liniştit.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că inculpatul ar fi ridicat pumnul la un ofiţer de poliţie, cu intenţia a-l lovi, şi i-ar fi spus „te prind şi te fac“. Inculpatul a solicitat să fie achitat, însă instanţa i-a respins cererea.
 
În prezent, dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa. Primul termen în apel a fost stabilit pentru data de 4 octombrie. Oricare va fi decizia Curţii de Apel Constanţa, aceasta va fi definitivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 814

Arestare la Judecătoria Constanța Un polițist și un jandarm, amenințați cu acte de violență la Techirghiol

27 Dec 2023 1340

Sentință definitivă în dosarul în care doi procurori din DNA Constanța ar fi fost amenințați! Judecătorii au decis achitarea (MINUTA)

18 Dec 2023 1323

Județul Constanța Un bărbat a fost trimis în judecată după ce a atacat o persoană cu o macetă. Iată ce s-a întâmplat

06 Oct 2023 805

Procurorii acuză - ultraj în Arestul IPJ Constanța! S-a lăsat cu o trimitere în judecată

14 Sep 2023 4889

„Vă dezbrac de uniforma de polițiști“ „Comandant de navă“, condamnat definitiv la Constanța, pentru ultraj!

05 Aug 2023 17216

Constanța. Scandal monstru într-o mașină de Poliție! Șofer condamnat cu executare

30 Jul 2023 2261

Tulcea. „Uite aşa vă tai capurile!” Polițist amenințat cu moartea! Judecători – „Scopul pedepsei se poate realiza şi fără privare de libertate“

08 Jul 2023 1222

Amenințări cu moartea în Primăria Saraiu Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Iată decizia finală!

21 Jun 2023 1607

Jandarm mușcat în timpul unor percheziții DIICOT

14 Jun 2023 1228

Constanța. Un șofer a mușcat de deget un polițist de la Rutieră! Anunțul procurorilor

17 May 2023 2325

Constanța. Polițiști amenințați cu un cuțit de 21,5 cm. Judecătorii au încetat procesul penal

15 May 2023 2104

Scene șocante pe un drum din Constanța! Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Pronunțare amânată

13 May 2023 2273

„Valentino“ a fost plasat în arest la domiciliu! Bărbatul i-ar fi înjurat și amenințat pe polițiștii de la Acţiuni Speciale VIDEO

04 May 2023 2547

Arestare de ultim moment la Constanța!

26 Apr 2023 12895