Scandal monstru la Tuzla!



Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin ordonanţa din data de 07 octombrie 2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul G.C., acuzat pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor şi a unei infracţiuni de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 06 octombrie 2022, în jurul orelor 1830, pe terasa unui local public din comuna Tuzla, judeţul Constanța, în cursul unui conflict spontan, inculpatul l-ar fi înjunghiat cu lama unui briceag în regiunea abdominală stângă pe numitul M.C., astfel că i-a provocat leziuni corporale grave, vindecabile în 18-20 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, prin caracterul penetrant al plăgii abdominale, cu consecinţa producerii de şoc hemoragic şi hemoperitoneu. Viaţa victimei a fost salvată, întrucât a fost transportată imediat cu ambulanţa la spital, unde a fost internată şi supusă de urgenţă intervenţiei chirurgicale.

În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Moarte suspectă înainte de Crăciun la Constanța! Bărbat găsit decedat în zona CET (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 3805

Crimă, în județul Tulcea, descoperită după înmormântarea victimei! Suspectul principal, condamnat definitiv la Constanța

18 Dec 2023 1750

Închisoare pe viață, la Constanța, după crima din Medeea! Cererea de revizuire, respinsă

15 Dec 2023 8858

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2394

Tragedie la Murfatlar! Judecătorii mai au nevoie de timp pentru pronunțare

12 Nov 2023 1399

Constănțean condamnat la închisoare pe viață cere rejudecarea dosarului! Când va avea loc pronunțarea

12 Nov 2023 895

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1327

Crimă într-un hotel din Mangalia Avocatul Cristian Ion – „Loredana regretă enorm!“ (VIDEO)

30 Oct 2023 1713

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Începe procesul

19 Oct 2023 854

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4250

Crimă într-un hotel din Mangalia! „Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

02 Oct 2023 3636

Premieră în justiția din Constanța! Prima condamnare definitivă pentru o crimă fără cadavru!

01 Oct 2023 1864

Crimă în Constanța! Principalul suspect, menținut în arest

16 Sep 2023 1752

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Ce se întâmplă azi la Tribunalul Constanța (VIDEO)

14 Sep 2023 1057

Crimă în Mamaia! Procurorii anunță finalul anchetei (VIDEO)

06 Sep 2023 1376