Justitie

Schimbări importante în justiţia din Constanţa!

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat mai multe schimbări în justiţia din Constanţa şi Tulcea.
 
CSM a decis numirea în funcţia de preşedinte al Secţiei pentru cauze civile a Judecătoriei Constanţa a judecătorului Ciprian Gabriel Butaru. Mandatul este valabil pe o perioadă de trei ani, începând cu data de 1 noiembrie.
 
În continuare, CSM a hotărât prelungirea delegării în funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa a judecătoarei Sanda Ioana Pascu, până la revenirea titularului pe post, dar nu mai mult de şase luni.
 
Consiliul Superior al Magistraturii a mai decis ca Elena Cosmina Timis, din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, să fie transferată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
Teodora Elena Rotea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, va fi transferată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. În prezent, Teodora Elena Rotea face parte din echipa de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
În continuare, Andreea Octavia Panait, din Parchetul de pe lângă Judecătoria Lieşti, va fi transferată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.
 
Alina Diana Popa, din Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, va fi transferată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
Monica Maria Drumea, din Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, va fi transferată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârşova.
 
Toate transferurile sunt valabile începând cu data de 1 decembrie.
 
De menţionat că, în şedinţa de azi, CSM analizează propunerea de delegare a procurorului Vasile Cristian Daniel Iftinchi, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, în funcţia de procuror la DIICOT, Biroul teritorial Tulcea.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.