Școala Gimnazială 30 „Gheorghe Țițeica” își cere dreptatea în instanță. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța

  • Prin HCL 203/30.06.2021 s-a încetat aplicabilitatea prevederilor art. 1 alin 4. Și art. 4 din HCL 359/2018
  • Prin HCL 359/2018, s-a aprobat transmiterea din administrarea Consiliului local în administrarea unității de învățământ situate pe strada Flămânda, a imobilului din b-dul Tomis nr. 153.

A fost înregistrat apelul în dosarul deschis de Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” împotriva Consiliului Local al Municipiului Constanța și Colegiului Tehnic Tomis Constanța, privind anularea unui act administrativ.

Dosarul la care facem referire este 7144/118/2021, de pe secția contencios administrativ și fiscal, care a ajuns în stadiul de recurs la Curtea de Apel Constanța, fiind înregistrat pe 29 septembrie 2022, în urma apelurilor declarate de CLM Constanța, pe 22 septembrie și de Colegiul Tehnic Tomis Constanța, pe 26 septembrie.

Magistrații Tribunalului Constanța au luat, în martie 2022, o primă decizie în procesul amintit mai sus. Instanța a admis cererea reclamantei și a decis anularea HCL 203 din 30.03.2021, procesul având în centru un spațiu situat pe strada Flămânda, din Constanța. Decizia de admitere a acțiunii a fost luată de Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței, în completul CA18, prezidat de magistratul Raluca Elena Lupu și putea fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
 

Iată minuta instanței

„Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 30 GHEORGHE ŢIŢEICA în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL CONSTANŢA. Anulează Hotărârea Consiliului Local Constanţa nr. 203 din 30.06.2021. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.550 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii cererii. Pronunțată astăzi, 25.03.2022, în conformitate cu art. 396 alin 2 C pr.civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin grefa instanței.“
 

Greva japoneză

La începutul anului școlar anterior, pe 13 septembrie 2021 a fost organizată o grevă japoneză la sediul școlii. Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții unității de învățământ este vorba despre lipsa de spațiu suficient, astfel încât cei 1.460 de elevi ai instituției nu beneficiază de baza materială a laboratoarelor, a bibliotecii și nici de sală de sport.

„Suntem consternați de faptul că factorii decidenți din administrația locală nu au găsit soluții optime pentru rezolvarea acestei probleme ce afectează o comunitate mare de elevi și de părinți, problemă cunoscută, de altfel, încă de pe vremea administrației Făgădău. Acțiunea noastră nu va afecta procesul instructiv-educativ“ - au precizat reprezentanții unității de învățământ. 

În legătură cu HCL-ul amintit mai sus, precizam că prin HCL 203/30.06.2021 s-a încetat aplicabilitatea prevederilor art. 1 alin 4. Și art. 4 din HCL 359/2018.
 
Prin HCL 359/2018, s-a aprobat transmiterea din administrarea Consiliului local în administrarea unității de învățământ situate pe strada Flămânda, a imobilului din b-dul Tomis nr. 153. Mai exact, este vorba de o cantina (P+subsol) – 735 mp, internat (P+3) – 700 mp, sală gimnastică (P) – 525 mp și teren de 6.979 mp.


Justificarea preluării obiectivelor 

Conform municipalității, justificarea hotărârii a fost precizată de către inițiatori.
 

„Având în vedere prioritățile, obiectivele și acțiunile Programului Operațional Regional Regiunea de Dezvoltare Sud Est 2021-2027, respectiv îmbunătățirea accesului la servicii de calitate și favorabile incluziunii în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii educaționale au fost identificate și incluse în lista de proiecte prioritare a municipiului Constanța mai multe unități școlare în vederea pregătirii documentației tehnico-economice necesară depunerii spre finanțare a proiectelor.

Astfel, în lista de proiecte se regăsește atât proiectul «Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale nr. 30 Gheorghe Țițeica, Constanța», cât și proiectul «Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceul Tehnologic Tomis», pentru ambele proiecte fiind prevăzute sume în vederea elaborării documentației tehnico-economice.

 
Prin proiectul «Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale nr. 30 Gheorghe Țițeica, Constanța», se vor propune lucrări de reabilitare, modernizare și de extindere, în vederea asigurării unor spații optime, desfășurării activităților educative în condiții moderne și europene.

Totodată, proiectul «Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceul Tehnologic Tomis» prevede reabilitarea și dotarea tuturor construcțiilor și anexelor aferente imobilului situat în bulevardul Tomis nr. 153 (inclusiv cele date în administrarea Școlii nr. 30).
 
Prin urmare, considerăm oportună inițierea unui proiect de hotărâre de transmitere a imobilelor din administrarea Școlii Gimnaziale nr. 30, în administrarea Liceului Tehnologic Tomis, astfel încât, proiectele propuse spre finanțare să îndeplinească obiectivele finale, motiv pentru care vă rugăm să întreprindeți demersurile necesare, în cel mai scurt termen, dar nu mai târziu de data de 15.06.2021”, se arată în justificare. 


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Instanța a anulat o hotărâre a Consiliului Local Constanța, la cererea unei școli din oraș (MINUTA)

Când se pronunță judecătorii în dosarul deschis de Școala 30 „Gheorghe Țițeica” împotriva Consiliului Local Constanța
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consumatorii din Techirghiol, fără apă la robinete. Cât durează deranjamentul

24 Nov 2022 648

ISJ Constanța, precizări despre situația apărută la Școala Gimnazială Nr. 30 Gheorghe Țițeica din Constanța. Vizat, un profesor de matematică

16 Nov 2022 1488

Protest la Școala Gimnazială 30 „Gheorghe Țițeica”! (FOTO+VIDEO)

14 Nov 2022 1010

Containere modulare în curtea Școlii 30 Gheorghe Țițeica din Constanța. Primăria a eliberat documentul

24 Sep 2022 997

CT BUS. Programul liniilor pentru transport şcolar se modifică!

22 Sep 2022 1071

Nava Școală Mircea a acostat în portul Constanța după un marș de instrucție de 54 de zile (GALERIE FOTO)

30 Jul 2022 803

Nava-școală „Mircea” se întoarce din al doilea marș de instrucție din acest an

28 Jul 2022 677

Oportunitate de angajare Şcoala Gimnazială nr. 1 Cuza Vodă, județul Constanța

04 Jul 2022 784

Post vacant la Școala Gimnazială nr. 8 din Constanța. Când are loc concursul

01 Jul 2022 728

Cine va elabora documentele pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea școlii gimnaziale nr.30, Gheorghe Țițeica

24 Jun 2022 857

EXCLUSIV Mămică din Constanța, revoltată de lista de lectură de vacanță. „Așa ceva la clasa întâi e aberant! Țigara din text nu e una oarecare”. Reacția ISJ

14 Jun 2022 9078

Post vacant la Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța. Condiții de angajare

07 Jun 2022 932

Alarmă cu bombă la o unitate de învățământ din Capitală

30 May 2022 761

„Șah în școală” de Ziua Constanței

20 May 2022 2706

Nava-școală „Mircea” face escală în Portul Napoli din Italia. Când se va putea vizita nava

28 Apr 2022 1122