Justitie

Scurt pe doi! Cum s-a ales Radu Mazăre cu şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. A „bifat“ şi o achitare

ZIUA de Constanţa prezintă integral decizia judecătoarei Mihaela Vlăşceanu, magistrat al Tribunalului Constanţa, în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost deferit Justiţiei alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, fost reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA.
 
Radu Mazăre, care în prezent se află în Madagascar, este acuzat de patru infracţiuni de abuz în serviciu, în timp ce Sorina-Gina Hortolomei-Moscu este suspectată de două infracţiuni de spălare a banilor. Recent, într-un alt dosar, fostul primar al municipiului Constanţa a anunţat că este azilant în Madagascar pe o perioadă de un an.
 
Mihaela Vlăşceanu, magistrat al Tribunalului Constanţa, a dispus, conform portalului instanţelor de judecată, condamnarea „inculpatului Mazăre Radu Ştefan la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni (fapta de a înstrăina la preţ subevaluat terenul în suprafaţă de 15.465,91 mp aferent Complex Castel Mamaia)“. Mai departe, fostul primar al Constanţei a fost condamnat, conform portalului instanţelor de judecată, „la pedeapsa închisorii de 4 ani şi 6 luni (fapta de a înstrăina la preţ subevaluat terenul în suprafaţă de 11.890 mp din zona Cazino Sud Mamaia). „Condamnă pe inculpatul Mazăre Radu Ştefan la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni (fapta de a nu lua măsurile necesare suspendării funcţionarilor Racu Constantin, Marica Ion, Dospinescu Ramona Daniela, Chircă Nora Alina, conform art. 86, alin. 2 Legea nr. 188/1999)“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Instanţa a dispus achitarea lui Mazăre pentru „săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13, ind. 2 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297, alin. 1 C.p. (fapta privind predarea a două terenuri situate pe str. I.L. Caragiale, zona bl.L53A-L94 către proprietarul lor Greavu Sorin Constantin)“, în baza art. 396, alin. 5 în ref. la art. 16, alin. 1, lit. b - teza întâi C.p.p. şi la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.
 
În final, judecătoarea Mihaela Vlăşceanu a contopit pedepsele anterior menţionate şi a dispus condamnarea lui Radu Mazăre la pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni de închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse - 2 ani. În final inculpatul Mazăre Radu Ştefan va executa pedeapsa închisorii de 6 ani şi 6 luni (cu executare în regim de deţinere) alături de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului dreptului de a ocupa o funcţie publică şi a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b, g, k pe o perioadă de cinci ani, după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b, g, k, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 29, alin. 1, lit. c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 74, alin. 1, lit. a, art. 76, alin. 1, lit. c C.p. din 1969, art. 5, alin.1 C.p.
 
Sorina-Gina Hortolomei-Moscu a fost condamnată, în final, la pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare condiţionată. Instanţa a stabilit termen de încercare de 4 ani şi 11 luni.
 
„Constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatei Hortolomei Moscu Sorina Gina asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Condamnă pe inculpata SC Mehmetoglu SRL la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 250.000 de lei. Aplică inculpatei SC Mehmetoglu SRL pedeapsa complementară suspendării activităţii pe timp de 3 luni şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 1 an, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, a dreptului de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege. Condamnă pe inculpata SC Mehmetoglu SRL la pedeapsa amenzii penale în sumă de 500.000 de lei. Aplică inculpatei SC Mehmetoglu SRL pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe timp de 3 luni şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 3 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, a dreptului de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege. Contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatei SC Mehmetoglu SRL pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500.000 lei şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 3 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, a dreptului de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege. Condamnă pe inculpata SC Bulevard SA la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 250.000 de lei. Aplică inculpatei SC Bulevard SA pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe timp de 3 luni şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 1 an, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, a dreptului de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
SC Millenium Global Development SA a fost condamnată la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 250.000 de lei.
 
„Aplică inculpatei SC Millenium Global Development SA pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe timp de 3 luni şi pedeapsa complementară interzicerii pe timp de 1 an, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, a dreptului de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege. Menţine măsura preventivă a suspendării procedurii de lichidare dispusa faţă de inculpata SC Bulevard SA - cu sediul în mun. Constanţa, (…) pentru o perioadă de 60 de zile“, conform deciziei Tribunalului Constanţa.
 
Instanţa a desfiinţat contractele de vânzare-cumpărare nr. 3816/12.10.2004, 435/28.02.2007 şi 1297/31.05.2007 şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare încheierii acestora, în sensul predării terenurilor libere de orice sarcini către UAT Municipiul Constanţa şi restituirii preţului vânzării.
 
„Instituie sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatelor SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA, SC Millenium Global Development SA până la concurenţa sumelor la plata cărora au fost obligate cu titlu de pedeapsă principală. Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 93/P/2013 din data de 2.04.2015 emisă de către DNA - Serviciul Teritorial Constanţa asupra terenului în suprafaţă de 11.890 mp care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 435/28.02.2007. Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 93/P/2013 din data de 2.04.2015 emisă de către DNA - Serviciul Teritorial Constanţa asupra terenului în suprafaţă de 502,81 mp care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1297/31.05.2007. Dispune comunicarea prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia, către Oficiul Registrului Comerţului“, conform minutei.
 
 
 
Foarte important, Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată de către „UAT Municipiul Constanţa prin Primar, privind obligarea inculpaţilor la plata sumelor de 1.104.884,16 euro, 2.971.420 de euro, reprezentând diferenţa între valoarea de vânzare a terenurilor şi preţul real al pieţei (întrucât s-a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare comiterii faptelor), precum şi cererea de obligare a inculpatului Radu Ştefan Mazăre la plata sumei de 141.696,14 lei, reprezentând paguba produsă bugetului local prin nepunerea în executare a hotărârii judecătoreşti de punere în posesie a numitului Greavu Sorin Constantin cu privire la cele două terenuri“.
 
În final, Radu Mazăre a fost obligat, conform minutei, la plata către UAT Municipiul Constanţa a sumei de 774.552 de lei, reprezentând salariile plătite funcţionarilor publici nesuspendaţi din funcţie în conformitate cu art. 86, alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
 
„Respinge cererea procurorului de confiscare în folosul statului a terenurilor ce constituie obiectul infracţiunii de spălare de bani, întrucât s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. Dispune obligarea inculpatului Mazăre Radu Ştefan la plata sumei de 10.000 de lei, iar pe ceilalţi inculpaţi la plata a câte 5.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Senatoarea Ramona Dinu îi cere socoteală lui Teodorovici Statul nu-şi mai poate recupera o parte din prejudiciul din Dosarul Retrocedărilor pentru că nu s-a constituit parte civilă (document)

12 Jul 2019 850

Curtea de Apel Constanţa S-a stabilit termenul în dosarul în care Radu Mazăre a fost condamnat la şase ani de închisoare de prima instanţă

12 Jun 2019 2533

Radu Mazăre a cerut revocarea măsurii arestului preventiv. Ce a decis Înalta Curte

04 Jun 2019 693

Radu Mazăre, arestat preventiv până pe 6 iunie, într-un alt proces. Cine mai apare în dosar

23 May 2019 868

Dezvăluiri despre Radu Mazăre. Ce au declarat fiul și mama fostului edil despre situația acestuia

22 May 2019 575

Mama și fiul lui Radu Mazăre, în vizită la Penitenciarul Rahova

22 May 2019 1474

Fostul primar Radu Mazăre este adus în această seară în România. Ce se va întâmpla cu el

20 May 2019 1861

Editorial Extrădat, Mazăre, util pentru PSD până în ultimă clipă!

18 May 2019 1951

Radu Mazăre, reţinut în Madagascar. Fostul primar al Constanţei are de executat nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor

09 May 2019 1432

Radu Mazăre, reţinut în Madagascar!

08 May 2019 2497

Minuta Înaltei Curți de Casație și Justiție Radu Mazăre, condamnat la nouă ani și zece luni de închisoare. Despăgubiri record pentru municipiul Constanța

04 May 2019 2122

Fostul edil al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, condamnat într-un alt dosar, de ÎCCJ

03 May 2019 2137

Radu Mazăre, achitat la Înalta Curte. Azi, un nou termen în apel

18 Mar 2019 1946

Unul dintre judecătorii care l-au condamnat pe Radu Mazăre la nouă ani de închisoare vrea să plece de la Înalta Curte

12 Mar 2019 1437

Zi importantă pentru fostul primar al constănţenilor Radu Mazăre află azi dacă va fi achitat sau condamnat

22 Feb 2019 2372