Se cere anularea Autorizaţiei de construire a Catedralei Eroilor „Sfânta Treime“, de la Casa de Cultură. Când va fi luată decizia finală


 
  • Parohia „Sfânta Treime“ este situată în centrul municipiului Constanţa, în zona Casei de Cultură, fiind înfiinţată în data de 1 noiembrie 2001, prin hotărârea adoptată de Permanenţa Consiliului Eparhial în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2001, proces-verbal nr. 3159/2001, preot paroh fiind Constantin Ungureanu. Tot atunci s-a decis ca, în cadrul parohiei, să se realizeze Catedrala Eroilor cu hramul „Înălţarea Domnului“ şi paraclisul cu hramul „Sfânta Treime“.
 
  • Arhiepiscopul Lucian, predecesorul Înaltpreasfinţitului Teodosie, a pus piatra de temelie a Catedralei încă din anul 1990, lăsând şi planurile de arhitectură pentru viitoarele construcţii. Terenul situat în parcul din zona Casei de Cultură, în suprafaţă de 6.000 mp, pentru edificarea acestor sfinte lăcaşuri, a fost transmis în folosinţă gratuită Arhiepiscopiei Tomisului în data de 22 iunie 2001 prin Decizia nr. 276 a Primăriei Constanţa.
 
Judecătorii din cadrul Secției de Contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa au stabilit primul termen în apelul dosarului în care Asociația Constanța Altfel încearcă să anuleze Autorizaţia de construire a Catedralei Eroilor „Sfânta Treime“, de lângă Casa de Cultură, din municipiul Constanța.
 
Trebuie menționat că dosarul a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța, prin respingerea acțiunii.
 
Hotărârea tribunalului a fost contestată de Asociația Constanța Altfel, la Curtea de Apel Constanța. Primul termen în apel a fost stabilit pentru data de 31 ianuarie 2022.
 
Potrivit datelor oficiale, Asociația a solicitat tribunalului să se dispună anularea Autorizației de construire nr. 201/08.02.2019 eliberată în beneficiul Arhiepiscopiei Tomisului – Parohia Sfânta Treime având ca obiect „Continuare lucrări aprobate cu AC nr. 1/03.01.2013 „Construire Catedrala Eroilor“, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
 
Prin Hotarârea nr. 1416/2020, din 04.11.2020, Tribunalul Constanța a respins cererea formulată de reclamanta Asociaţia Constanţa Altfel în contradictoriou cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Arhiepiscopia Tomisului şi Parohia Sfânta Treime, ca lipsită de interes.
 
Dosarul a fost soluționat inițial, potrivit datelor noastre, de completul prezidat de Marilena Mircioi, judecător în cadrul Secției Contencios, administrativ fiscal din Tribunalul Constanța.
 
Cererea de suspendare, admisă
 

Amintim că în luna octombrie 2019, judecătorii de la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa au admis cererea Asociaţiei „Constanţa Altfel“ şi au decis suspendarea executării autorizaţiei nr. 2018/08.02.2019 emisă de Primăria Constanţa pentru Arhiepiscopia Tomisului şi Parohia „Sfânta Treime“, situată în parcul de la Casa de Cultură din Constanţa.
 
Amintim că Parohia „Sfânta Treime“ este situată în centrul municipiului Constanţa, în zona Casei de Cultură, fiind înfiinţată în data de 1 noiembrie 2001, prin hotărârea adoptată de Permanenţa Consiliului Eparhial în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2001, proces-verbal nr. 3159/2001, preot paroh fiind Constantin Ungureanu. Tot atunci s-a decis ca, în cadrul parohiei, să se realizeze Catedrala Eroilor cu hramul „Înălţarea Domnului“ şi paraclisul cu hramul „Sfânta Treime“.

 
Arhiepiscopul Lucian, predecesorul Înaltpreasfinţitului Teodosie, a pus piatra de temelie a Catedralei încă din anul 1990, lăsând şi planurile de arhitectură pentru viitoarele construcţii.

Terenul situat în parcul din zona Casei de Cultură, în suprafaţă de 6.000 mp, pentru edificarea acestor sfinte lăcaşuri, a fost transmis în folosinţă gratuită Arhiepiscopiei Tomisului în data de 22 iunie 2001 prin Decizia nr. 276 a Primăriei Constanţa.
 
Paraclisul are o suprafaţă de aproximativ 200 mp (lungime 16.60 m, lăţime 9,80 m) şi este sub formă de navă.

Catapeteasma este din lemn de stejar sculptat.

În anul 2007, s-a început construcţia Catedralei Eroilor. Catedrala are forma unei cruci greceşti, cu o suprafaţă la sol de 1344 mp, având şi două balcoane interioare, primul la cota +5 m, în suprafaţă de aproximativ 400 mp, şi al doilea la cota +10 m în suprafaţă de aproximativ 180 mp.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
UPDATE. Poziţia Arhiepiscopiei Tomisului. Autorizaţia de construire a Catedralei Eroilor „Sfânta Treime“, de lângă Casa de Cultură, a fost suspendată
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece” Asociația care în 2020 îl făcea primar pe Vergil Chițac a cerut dizolvarea la Judecătorie!

14 Apr 2024 968

Arhiepiscopia Tomisului câștigă, din nou, procesul pentru Catedrala Eroilor, de la Casa de Cultură! Anularea autorizației nu schimbă terenul în „spațiu verde“ (MOTIVARE)

17 Jan 2024 1651

Autorizația de construire pentru Catedrala Eroilor Constanța, în atenția instanței! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

26 Oct 2023 997

Este oficial! Fundaţia Fantasio, fondată de CJC și Consiliul Local Constanța, a intrat în faliment!

18 Sep 2023 1275

Surpriză la Tribunal! Asociația Constanța Altfel renunță la dosarul deschis Arhiepiscopiei Tomisului, dar continuă procesul cu primarul! (MINUTA)

05 Jul 2023 1166

Asociația Constanța Altfel renunță la judecată! Se închide procesul pe autorizația de construire pentru Catedrala Eroilor Constanța?

16 Jun 2023 1807

Dezvoltatorul imobilar Black Sea Estate din Constanța, în așteptarea deciziei Tribunalului

07 Jun 2023 1443

Black Sea Estate din Constanța și primarul, obligați să desființeze lucrările la un bloc! Tribunalul decide când se judecă apelul pentru salvarea imobilului

05 Jun 2023 3140

Asociația Constanța Altfel renunță la judecată! Building BNB Mamaia scapă de procesul pentru blocul supraetajat de lângă Garda de Mediu? (MINUTA)

28 May 2023 1831

Demisii din ONG-ul care l-a făcut primar pe Vergil Chițac Componența Consiliului Director al Asociației „Constanța Altfel”, o enigma chiar și în rândul membrilor acesteia!

18 May 2023 2631

Ovanesian aruncă bomba „Se va construi pe toate spațiile verzi rămase de la City Park până la Păpădie"!

08 May 2023 9382

UPDATE Asociația Constanța Altfel și fostul city-manager, Felicia Ovanesian se acuză reciproc!

08 May 2023 1871

Se cere preschimbarea termenului în procesul în care un dezvoltator imobiliar și primarul au fost obligați să desființeze lucrările de la un bloc din Constanța!

03 May 2023 1383

Asociația Constanța Altfel a pierdut procesul Blocul din Portul Tomis nu va fi demolat!

14 Apr 2023 4317

Festival de patru zile organizat de Asociația Comunitatea Tinerilor Basarabeni din Constanța pentru a marca 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România

15 Mar 2023 1140