Se cere anularea autorizației de construire pentru un bloc de pe bulevardul Mamaia. Ce s-a decis ieri în instanță

  • Gheorghe Dan Ciobîcă a intrat în posesia terenului după ce acesta fusese scos la licitație de executorul judecătoresc Vasile Dumitru Gabriel, în dosarul de executare în care debitor era Valentin Gheorghe Ionescu, din Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
 Judecătorii de la Tribunalul Constanța au acordat un nou termen în dosarul (aflat în rejudecare) privind privind blocul de șase etaje, de pe bulevardul Mamaia, pe care dezvoltatorul imobiliar Building BNB Mamaia îl ridică, lângă Garda de Mediu Constanța!
 
Procesul a fost amânat pentru data de 25 octombrie 2021.
 
Părțile cauzei (2616/118/2019*) sunt: Asociaţia Constanţa Altfel - recurent reclamant, iar Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Primarul Municipiului Constanţa, Ciobîcă Gheorghe Dan și Agenţia Pentru Protecţia Mediului Constanţa sunt intimați pârâți.     
 
Pe scurt, este vorba despre blocul cu șase etaje pentru care Gheorghe Dan Ciobîcă a obținut autorizația de construie nr. 150 din 29 ianuarie 2019.
 
Potrivit datelor oficiale, Asociația Constanța Altfel solicitase inițial în instanță anularea autorizației de construire emisă pentru imobil, obligarea pârâților la readucerea terenului în starea anterioară, inclusiv prin replantarea arborilor, dar și evidențierea terenului în Registrul spațiilor verzi. Mai mult, reclamanții solicitaseră și anularea HCLM Constanța nr. 36/13.02.2015 „privind aprobarea PUZ – zona delimitată de plajă – la nord – Lacul Tăbăcăriei și stația de epurare, la vest, terenuri proprietate publică și privată ce includ și terenul identificat cu nr. cadastral (...)“.
 
Prin Hotărârea 939/2020, Tribunalul Constanța, în completul prezidat de magistratul Loredana Violeta Motoc, a respins acțiunea, după ce a admis excepția lipsei calității procesuale active.
  
La începutul lunii iulie 2021, Curtea de Apel Constanța, în completul format din magistrații Ramona Poppa, Camelia Trifanov și Cristina Belecciu, a trimis dosarul înapoi, spre rejudecare!
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 30 august 2021, Building BNB Mamaia SRL (înființată în 2020) are sediul social în Eforie și se ocupă de „Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“.
 

Building BNB Mamaia SRL este condusă de Bogdan Constantin Budeanu (asociat unic și administrator).
 
Potrivit Confidas.ro, Bogdan Constantin Budeanu mai apare în Center Distribution SRL, Brilliant Rental SRL, Building BNB SRL, Total Business Partner SRL, Flash Score 2015 SRL, Top Rental SRL, Super Vision 2015 SRL, District Sport Bar SRL, Dinamic Rental SRL, District Rental SRL, Super Games SRL, Concept Rental SRL, Authentic Rental SRL, Cars Rental SRL, Building Bnb Avantaj SRL, Ultimate Bets SRL, Premium Bets SRL, Eficient Rental SRL, Building Bnb Mamaia SRL, Super Distribution SRL, Royal Rental SRL (toate în funcțiune) și în Royal Business By Bbc SRL, Life Style Cafe SRL și în Budeanu Bogdan Constantin Întreprindere Individuală (radiate).  

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Ce se construiește
Bloc de șase etaje în fața Centrului Meteorologic Regional Dobrogea

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apele Române revendică 500 mp în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu! Curtea de Apel, așteptată să modifice decizia Tribunalului

01 Nov 2023 969

Înalta Curte explică de ce nu se pot recupera prejudiciile din Dosarul Retrocedărilor! (DOCUMENT)

27 Jul 2023 6509

Insolvența Habitat și Ambient SA, amânată pentru octombrie 2023

22 Jul 2023 1246

Proces pentru parcarea de lângă Gara Constanța, la Tribunal. Instanța a amânat dosarul

14 Jul 2023 1720

Retrocedarea momentului la Constanța! Cât din oraș vor primi urmașii marelui antreprenor Francisc Lescovar (MINUTA)

30 May 2023 13740

Holland Development Group a pierdut procesul pentru anularea HCL de recuperare a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor (MINUTA)

23 May 2023 1532

Dosarul deschis la Constanța de descendenții prințului Cantacuzino, amânat de judecători

05 May 2023 1158

Dosarul Retrocedărilor – încurcătura imobiliară! Lupta pentru proprietăți! Compania Holland Development Group, proces contra Consiliului Local și Municipiului Constanța

29 Apr 2023 2443

Curtea Supremă, anunț important pentru Primarul Municipiului Constanța! La mijloc sunt sume impresionante

20 Apr 2023 10717

Avantech Cont trebuie să facă PUD dacă vrea să construiască un imobil de patru etaje în Tomis Nord

08 Jan 2023 1343

Urmașii unui fost ministru al Industriilor din perioada interbelică, procese la Constanța pentru moștenirea răpită de regimul comunist

06 Oct 2022 1315

„Cuantum inexplicabil de mic“ pentru despăgubiri pe retrocedări din Constanța Veche! Ce a făcut Tribunalul

01 Aug 2022 1982

Legături cu o retrocedare de răsunet din Constanța! Omul de afaceri Horia Simu și fostul deputat UDMR Marko Attila Gabor, achitați definitiv

21 Jul 2022 1658

Sume impresionante Decizia care l-ar putea face pe Mazăre să plătească pentru Retrocedările din Constanța! Avem motivarea

19 Jul 2022 4452

Tribunalul București, undă verde pentru începerea judecății într-un dosar DNA. Este vizat un teren din Constanța

11 Jun 2022 1258