Se cere rejudecarea celebrului dosar penal „Beirut“!


 
  • Restaurantul Beirut, din Constanța, a fost distrus de un incendiu, în data de 5 aprilie 2014.
 
Celebrul dosar penal denumit generic „Beirut“ s-ar putea rejudeca! Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au fost investiți cu soluționarea unei cererii de rejudecare a dosarului mai sus precizat. Primul termen a fost stabilit pentru luna ianuarie 2023.  
 
 Amintim că restaurantul Beirut, din Constanța, a fost distrus de un incendiu, în data de 5 aprilie 2014.
 
Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu.
 
În luna noiembrie 2019 Curtea de Apel Constanţa a anunţat condamnările finale în dosarul restaurantului Beirut:
 
George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut din Constanţa (decedat), a fost condamnat, la opt ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare.
 
SC Middle East Parteners SRL – amendă penală în valoare de 840.000 de lei.
 
Pavel Constantin - condamnare 7 ani şi 9 luni şi 20 zile închisoare cu executare.
 

Jurcă Dumitru - condamnare 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare.
 
SC Tinel Cristi SRL – amendă penală în valoare de 653.333,33 de lei.

 
Zdru Mihaela - condamnare doi ani şi patru luni de închisoare
 
Nirlu Sultana - amenda administrativă în cuantum de 1000 de lei.
 
Nirlu Gheorghe - un an de închisoare.
 
Coroianu Florentina Gica – un an şi o lună de închisoare.
 
Instanța de apel a mai dispus acordarea sumei de aproximativ un milion de euro cu titlul de daune morale şi materiale.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Procurorul Mihai Eduard Ilie, reînvestit șef în Parchetul General. A instrumentat dosare care au zguduit România. Unul este de la Constanţa!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Beirut nu se va rejudeca!

11 Nov 2023 824

Dosarul Beirut - Curtea de Apel Constanța a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de un inculpat

02 Oct 2023 1008

Dosarul care a cutremurat Constanța s-ar putea rejudeca! Totul se decide luni, la Curtea de Apel

01 Oct 2023 990

Explozia din Crevedia, în atenția specialiștilor de la INSEMEX Petroșani! Ce tragedii au investigat la Constanța

28 Aug 2023 1360

Judecătorii explică de ce a intrat în insolvență Middle East Parteners SRL, firma pe care a funcționat restaurantul Beirut, din Constanța

07 Jul 2023 1453

Middle East Parteners SRL a intrat în insolvență! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Constanța

08 Jun 2023 1519

Dosarul restaurantului Beirut, din Constanța, aproape de rejudecare! Cererea, admisă în principiu

19 May 2023 1428

În 2014, o tragedie a îndoliat Constanța! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din oraș ar putea intra în insolvență!

24 Feb 2023 3710

Se cere rejudecarea dosarului „Beirut“! Când s-ar putea pronunța Curtea de Apel Constanța

10 Jan 2023 1493

Cererea de rejudecare, respinsă Pedepsele aplicate după tragedia de la Beirut, din Constanța, rămân neschimbate

20 Apr 2021 1943

O nouă cerere de rejudecare a dosarului Beirut!

27 Jan 2021 1927

Cererea lui George Karam de punere în libertate, respinsă. Se așteaptă decizia judecătorilor din Cluj

30 Dec 2020 1903

Oficial! S-a cerut rejudecarea dosarului Beirut! Iată decizia judecătorilor

17 Dec 2020 2013

Colectiv – Cinci ani de la tragedie. Victimele de la Constanța. Ce se întâmplă cu dosarul

30 Oct 2020 3381

Trei tinere au murit în incendiu Se cere rejudecarea dosarului Beirut! Totul s-ar putea decide azi

27 Aug 2020 1757