Se cere rejudecarea dosarului Vectra, una dintre cele mai mari cauze ale DNA Constanța! S-a stabilit ziua pronunțării

 
  • Cele două cereri de rejudecare a dosarului Vectra vor fi judecate de două completuri alcătuite din magistrații Ciprian Coadă - Marius Damian Mitea și Ciprian Coadă – Ioana Bogdan.
 

Dosarul denumit generic „Vectra“, una dintre cele mai mari cauze instrumentate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța din punctul de vedere al părților civile (aproximativ 200 de persoane), s-ar putea rejudeca.
 
În acest sens, pe rolul Curții de Apel Constanța au fost înregistrate două cereri specifice (163/36/2021 și 164/36/2021).     
 
Cele două solicitări de rejudecare a dosarului Vectra vor fi judecate de două completuri alcătuite din magistrații Ciprian Coadă - Marius Damian Mitea și Ciprian Coadă – Ioana Bogdan, de la Curtea de Apel Constanța.
 
Pronunțarea va fi dată pe data de 04 octombrie 2021.   
 
Amintim că la jumătatea lunii ianuarie 2021, judecătorii Virgil Marius Ungureanu și Iulia Cezara Suciu, de la Curtea de Apel Constanța, au decis să înceteze procesul penal început faţă de inculpaţii Moise Gabriel, Moldoveanu Cosmin şi Roşu Adrian pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.
 
În continuare, cei trei au rămas cu pedepsele de cinci ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
 
De asemenea, instanța a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor Moldoveanu Cosmin şi Roşu Adrian perioada executată de la 26.03.2019 la 23.07.2020.
 

 
Date din ancheta DNA
 

Conform DNA, „în perioada 13 februarie 2007 - 28 martie 2009, inculpații (…), în calitate de persoane fizice ori de reprezentanți ai SC Vectra Imobiliare SRL, SC Vectra Construct SRL și SC City Invest SRL, au indus în eroare 189 de persoane (părți vătămate, în cauză), angajându-se ca, în calitate de dezvoltatori imobiliari, să construiască apartamente într-un număr de 16 vile situate în municipiul Constanța“.
 
„Părțile vătămate au achitat prețul integral al apartamentelor în avans (spre exemplu, sume între 20.000 și 46.000 de euro pentru un apartament) și au fost menținute în eroare și după încheierea contractelor de execuție - construire, întrucât imobilele nu au fost edificate deloc sau au fost construite doar parțial“, se mai arată în documentele celor de la DNA.
 
„O parte dintre terenuri erau ipotecate“
 
„La momentul încheierii contractelor, părțile vătămate nu au cunoscut împrejurarea că o parte dintre terenurile pe care urmau să se construiască imobilele erau ipotecate în favoarea unor unități bancare pentru garantarea unor credite obținute sau că nu aparțineau firmelor din Grupul Vectra ori dezvoltatorilor persoane fizice, ci unor terți. De asemenea, banii încasați ca urmare a încheierii acestor contracte nu au fost folosiți pentru edificarea imobilelor, ci în scop personal sau folosiți la alte proiecte imobiliare. În plus, inculpații s-au implicat și în intrarea în insolvență a firmelor din grupul Vectra și au continuat să facă promisiuni nefondate părților vătămate, astfel că acestea au renunțat să uzeze de mijloacele prevăzute în legea civilă pentru recuperarea pagubelor create. În această modalitate, părțile vătămate au fost prejudiciate cu sumele totale de 5.586.828 de euro și 282.500 de lei. Părțile vătămate s-au constituit părți civile în procesul penal cu suma totală de 5.435.328 de euro și 254.000 de lei“, potrivit DNA.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
  
Oficial
Inculpații din celebrul dosar „Vectra“, puși în libertate. Decizia este definitivă

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Latura civilă a dosarului Vectra, rejudecată la Tribunalul Constanța. Cauza, repusă pe rol

05 Oct 2023 1000

Falimentul Vectra Imobiliare SRL, amânat pentru decembrie 2023

25 Sep 2023 1296

Rejudecarea laturii civile a unuia dintre cele mai mari dosare din DNA Constanța, amânată pentru septembrie

02 Jul 2023 3702

Dosarul Vectra! Latura civilă a uneia dintre cele mai mari cauze a DNA Constanța se va rejudeca!

20 May 2023 3037

Vectra Imobiliare, în faliment! Azi, un nou termen la Tribunalul Constanța

24 Apr 2023 1783

Tribunalul Constanța, decizie în cazul falimentului Vectra Imobiliare SRL

21 Mar 2023 2790

Judecător nou pentru falimentul Vectra Imobiliare SRL

04 Apr 2022 1498

Afaceriști din Constanța, acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA. Condamnări

25 Mar 2022 2804

Acord DNA Constanța admis la Tribunal! Cine este afaceristul condamnat

22 Feb 2022 2607

Vila Florența, din Constanța, aparținând Vectra Imobiliare SRL, va fi scoasă din nou la licitație (DOCUMENTE)

18 Feb 2022 2222

Surse - cine sunt afaceriștii din Constanța care au făcut acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA

08 Jan 2022 4228

Resuscitarea proiectului Saraesa Firma nou înființată de Stelian Bucovală și Liviu Denisov va ridica blocul de 9 etaje, de lângă Teatrul de Vară din Mamaia

09 Nov 2021 8582

Oficial! Condamnare definitivă în dosarul Vectra, una dintre cele mai mari cauze ale DNA Constanța

22 Jan 2021 3524

Rejudecare! Primul termen într-unul dintre cele mai mari dosare instrumentate de DNA Constanța

08 Jan 2021 2499

Decizie importantă a judecătorilor în dosarul Vectra!

16 Nov 2020 1923