Se împlinesc 115 ani de la inaugurarea clădirii Tribunalului Județean Constanța!

  • Clădirea Tribunalului Constanța este monument istoric, are codul CT-II-m-A-02587 și este datat 1904-1906.
  • Alături de Judecătoria Constanța, dar ași de Cercul Militar Constanța, clădirea Tribunalului făcea parte din fosta Reședință Regală.
 
Astăzi, 23 octombrie 2021, se împlinesc 115 ani de când a fost inaugurată clădirea Tribunalului Județean Constanța.
 
Cunoscut drept „Palat Regal“, Tribunalul era parte integrantă a Reședinței Regale de vară, alături de clădirea actualei Judecătorii Constanța, dar și de clădirea fostei Prefecturi (în prezent, Cercul Militar), toate fiind situate pe strada Traian, din municipiul Constanța.
 
Toate cele trei clădiri sunt incluse în Lista Monumentelor Istorice din Constanța.
 
Astfel, Tribunalul Constanța (fosta Reședință Regală) are codul CT-II-m-A-02587 și este datat 1904-1906, Judecătoria Constanța (fostul Tribunal) are codul CT-II-m-A-02585 și este datată 1908-1912, iar Cercul Militar Constanța (fosta Prefectură) are codul CT-II-m-A-02586, datarea fiind din 1903-1904.
 
În 1916, la zece ani de la inaugurarea clădirii, în urma ocupării Dobrogei de către trupele germane, bulgare și otomane, Palatul Regal din Constanța devine reședința oficială a feldmareșalului Mackensen și sediul central al administrației militare germane a provinciei.
 
Ulterior, în 1922, Regele Ferdinand și Regina Maria renunță oficial la Palatul Regal din Constanța, iar clădirea intră în administrarea Ministerului Justiției.
 
Pe data de 16 septembrie 1923 a fost inaugurat ca nou sediu al Curţii de Apel Constanţa.
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
Instanţele din Constanţa au o istorie fabuloasă! Să o cunoaştem!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A sustras bani și bijuterii din apartamente în municipiul Constanţa. Bărbatul este arestat și cercetat pentru furt calificat!

29 Mar 2024 104

Sandvici cu piept de pui și ... sârmă, la un peco din Constanța! Tribunalul a dictat 2.000 de euro daune morale (MOTIVARE)

29 Mar 2024 93

Justiție Constanța Primăria Năvodari pierde un nou proces deschis Inspectoratului de Stat în Construcții

29 Mar 2024 96

Un restaurant din Vama Veche a pierdut la Tribunalul Constanța procesul cu primarul și consiliul local din Limanu

28 Mar 2024 492

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 488

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 889

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 635

„Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari!“ Tribunalul Constanța a respins cererea lui Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, privind reabilitarea (MINUTĂ)

27 Mar 2024 4440

Tribunalul Constanța - Avizul pentru restricțiile din Peninsulă, emis după adoptarea Regulamentului pentru Zona Peninsulară! De ce râmân stâlpișorii în picioare (MOTIVARE)

27 Mar 2024 632

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

27 Mar 2024 736

Medicul „vedetelor“ Hussein Shamieh a ajuns la Tribunalul Constanța! Cere revocarea controlului judiciar (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 590

Corpul de Control al Ministerului Justiției a finalizat verificările la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, în cazul Vlad Matei Pascu. Ce s-a stabilit

26 Mar 2024 656

Justiție Constanța Florentina Țigmeanu, fostul director de la Școala „Gheorghe Țițeica” Constanța, va primi daune morale de 4.000 de euro!

26 Mar 2024 787

Decizie definitivă Cambela Prod SRL pierde procesul cu Primăria Constanța. Trebuie să desființeze lucrările efectuate la un imobil

25 Mar 2024 4102

Decizia nu este definitivă Prefectul județului pierde procesul cu CLM Constanța. Este vizat proiectul „Stop depresia"!

25 Mar 2024 408