Ședință secretă la Tribunalul Constanța! Mai multe persoane din Piața Chiliei, în arest


Tribunalul Constanța a decis ieri, la finele unei ședințe secrete, menținerea în stare de arest preventiv a nouă persoane din zona Piața Chiliei! Cei în cauză sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținere de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă.
 
De asemenea, tot ieri, Tribunalul Constanța a decis ca alte sașe persoane, inculpate în acest dosar, să rămână sub control judiciar. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Amintim că, zilele trecute, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)- Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a 15 persoane din Piața Chiliei, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținere de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă.
 
Conform procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, în perioada ianuarie 2018 – martie 2020, pe raza județului Constanța, s-a constituit un grup infracțional organizat specializat în procurarea și punerea în vânzare, pe raza municipiului Constanța, de canabis și substanțe psihoactive noi.
 
În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că membrii grupării ar fi procurat substanțele susceptibile a avea efecte psihoactive din China, utilizând aplicații criptate, iar pentru a împiedica identificarea acestora, au efectuat comenzile pe numele unor persoane care nu aveau legătura cu gruparea infracțională.
 
 
La data de 06 martie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța au efectuat 36 de percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 150 de grame de canabis, peste 100 de comprimate de medicamente cu regim special, 9 ghivece cu plante de canabis, 8.904 de țigarete de contrabandă 3 laptopuri, 71 de telefoane mobile, 5 cartele SIM, 2 cântare electronice de mare precizie, 9 grindere și sumele de 13.370 de lei și 850 de euro.
 
Evaluările anchetatorilor s-au dovedit a fi corecte, întrucât s-a constatat reconfigurarea grupărilor de criminalitate organizată cu ramificații la nivelul traficului stradal cu droguri de risc sau cu noi substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
 

Aceste grupări prezintă caracteristici deosebite întrucât întregi familii se ocupă în întregime cu operațiunile ilicite avute în atenție, constatându-se tot mai frecvent contrareacții din partea acestora, întrucât majoritatea membrilor au fost condamnați în alte cauze penale fie pentru trafic de droguri, fie pentru infracțiuni grave cum ar fi tâlhăriile sau furturile calificate, și, ca atare, cunosc parte din metodele și mijloacele folosite de forțele polițienești.
 
În acest sens, pentru a conspira acțiunile ilicite, comenzile de substanțe interzise se făceau în China utilizând aplicații criptate iar coletele soseau pe alte nume decât cele ale membrilor grupării.

 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Constanța, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale al IGPR, al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul SCCO - Porturi Maritime și al jandarmilor din cadrul IJJ Constanța.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
 
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Citește și: 
 
DIICOT
Bărbați, reținuți pentru trafic de droguri. Marfa, achiziționată din Turcia și vândută în Capitală


DIICOT
Inculpat de 56 de ani, reținut pentru viol și pornografie infantilă


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

15 persoane trimise în judecată în dosarul drogurilor din Piața Chiliei! Ce s-a decis azi la tribunal

18 Oct 2022 1397

Zeci de percheziții în Constanța! 15 persoane din Piața Chiliei trimise în judecată. Procesul continuă

22 Sep 2022 4895

Zeci de percheziții în Constanța! 15 persoane din Piața Chiliei acuzate de trafic de droguri! Mai mulți inculpați, sub control judiciar

15 Jun 2022 2215

Constanța. Alte trei străzi au sens unic începând de astăzi

16 May 2022 1909

Noi străzi cu sensuri unice în municipiul Constanța. Ce cartiere sunt vizate

02 May 2022 1882

Zeci de percheziții domiciliare în Constanța! Dosarul drogurilor din Piața Chiliei, termen azi la Curtea de Apel

13 Jul 2021 1936

RADET Avarie pe strada Chiliei din Constanța. În ce zonă se oprește apa caldă

15 Jun 2021 1657

Avarie RADET Se oprește apa caldă în zona Piața Chiliei din Constanța

09 Jun 2021 1619

Oficial de la DIICOT! 15 persoane din Piața Chiliei, acuzate de trafic de droguri. Ultimul anunț al judecătorilor

27 Apr 2021 2468

Tribunalul Constanța, șapte ani de închisoare pentru evaziune fiscală

12 Feb 2021 2450

15 persoane din Piața Chiliei trimise în judecată de procurorii DIICOT Constanța. Ultima decizie a magistraților

26 Jan 2021 1922

Constanța. A fost jale mare în Piața Chiliei. Azi a fost înmormântarea

19 Dec 2020 8361

Dosarul drogurilor din Piața Chiliei a primit un nou termen

24 Nov 2020 1812

Dosarul drogurilor din Piața Chiliei a primit un nou termen. Când va avea loc următoarea înfățișare

09 Nov 2020 2109

Droguri în Piața Chiliei! Procurorii vor ca mai multe persoane să rămână în spatele gratiilor

02 Oct 2020 2121