Șeful Biroului Rutier Iași, pus sub control judiciar de către procurorii anticorupție

  • În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane, spun anchetatorii.

Șeful Biroului Ruier Iași, din cadrul Poliției Municipiului Iași, a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată. Alături de el, mai sunt cercetați doi agenți din cadrul Biroului.

Iată comunicatul oficial remis de Direcția Națională Anticorupție:

În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 498/VIII/3 din 27 august 2020, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iașiau dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 03 septembrie 2020, față de inculpații:
- CIOBANU GHEORGHIȚĂ,la data faptei șef al Biroului Rutier Iași – Poliția Municipiului Iași,pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată,
- CIOCHINĂ BOGDAN GABRIEL și DĂMOC GABRIEL, la data fapteiagenți de poliție în cadrulBiroului Rutier Iași – Poliția municipiului Iași,pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 11 februarie 2019 – 24 iulie 2020, cei trei inculpați, în baza unei înțelegeri tacite ce exista la nivelul Poliției Rutiere Iași și a conducerii unui restaurant, ar fi pretins și primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare totală de peste 2.300 lei, pentru a-i proteja pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata și sancționa contravențiile comise de aceștia sau eventualele contravenții pe care aceștia le-ar săvârși sau/și pentru a aplica sancțiuni contravenționale mai blânde.
Produsele respective ar fi fost pretinse atât pentru sine cât și pentru alte persoane (prieteni, rude) din anturajul celor trei polițiști.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei trei inculpați trebuie să respecte mai multe obligații între care să nu părăsească teritoriul României și să nu se aproprie și să nu comunice, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanță și să nu își exercite funcțiaîn exercitarea căreia au săvârșit fapta.
Celor trei inculpațili s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.


Inculpațilorli s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 826

Peste 20 de procurori noi pentru DNA! Cine sunt și de unde vin. Lista

25 Jan 2024 1550

Percheziții DNA! Trei instituții publice din Bacău, vizate de procurorii Anticorupție! Se caută informații despre mai multe contracte publice

16 Jan 2024 640

Oficial! Auditul de la Primăria Mangalia, în atenția procurorilor Camera de Conturi Constanța a sesizat DNA cu privire la înstrăinarea unor terenuri care aparțin UAT-ului. Ce spune primarul Radu Cristian?

20 Dec 2023 2264

DGA Amplă dezbatere pe marginea legislației incindentă prevenirii corupției, organizată în preajma Zilei Internaționale Anticorupție

06 Dec 2023 1023

Verdict final! Cucoară pierde procesul cu Primăria Constanța! A contestat concursul pentru funcția de director executiv adjunct la Patrimoniu

15 Oct 2023 1284

DNA Percheziție domiciliară la un imobil din Predeal, județul Brașov, deținut de doi cetățeni moldoveni

26 Sep 2023 1000

Procurorii DNA, la datorie! Ce cazuri au finalizat

07 Sep 2023 905

Șefi din cadrul Primăriei Iași, urmăriți penal de procurorii DNA. Ce acuzații li se aduc

23 Aug 2023 830

Procurorul Andrei Bodean rămâne șeful DNA Constanța! CV-ul, averea și interesele! (DOCUMENTE)

16 Jul 2023 5729

Averea şi interesele lui Andrei Bodean, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție Constanța! (DOCUMENTE)

28 Jun 2023 2817

Vești proaste pentru cei care voiau să se angajeze ca șofer în DNA! Concursul a fost suspendat. Iată motivul

21 May 2023 2259

Procuror din Constanța, propus șef plin în Direcția Națională Anticorupție!

14 May 2023 3960

DNA a solicitat Primăriei Constanța predarea tuturor actelor care fac obiectul unui dosar penal! Sunt vizate documentații de urbanism pentru locuințe colective pe strada Maior Șofran

16 Feb 2023 7352

Procuror nou la DNA Constanța! Iată cine este și de unde vine

11 Feb 2023 6409