Seniorii Constanței, recurs contra Consiliului Local. Verdictul, așteptat azi

  • Potrivit Sentinței Civile 516/2022 a Tribunalului Constanța, pensionarii sunt nemulțumiți de faptul că, în baza HCL 53/2021, trebuie să achite o chirie de 287,28 de euro pentru spațiul pe care îl folosesc, față de 57,12 euro, cât plăteau înainte.
 
Curtea de Apel Constanța este așteptată să pronunțe azi, 20 septembrie 2022, verdictul în procesul intentat de Uniunea Județeană a Pensionarilor din Constanța Consiliului Local Constanța, la baza litigiului aflându-se stabilirea chiriei lunare pentru spațiul folosit de uniune, de pe bulevardul Lăpușeanu, din oraș.
 
Amintim, în proces, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal au anunțat că vor pronunța pe 20 septembrie verdictul final, după ce pensionarii au declarat recurs împotriva primei decizii, a Tribunalului Constanța, hotărâre prin care le fusese respinsă acțiunea.
 
Potrivit Sentinței Civile 516/2022 a Tribunalului Constanța, pensionarii sunt nemulțumiți de faptul că, în baza HCL 53/2021, trebuie să achite o chirie de 287,28 de euro pentru spațiul pe care îl folosesc, față de 57,12 euro, cât plăteau înainte.
 
Totodată, seniorii au solicitat și „anularea obligațiilor de plată a chiriei (...) așa cum au fost evidențiate în notificarea nr. 85/20.09.2021 emisă de BEJ Sarkis Ionica“, suma totală fiind de 2.532,98 de euro.
 
Din cei peste 2.500 de euro, 341,86 de euro reprezintă garanția de bună execuție a contractului, percepută la nivelul unei chirii lunare, iar restul de 2.191,12 euro reprezintă diferență chirie aferentă perioadei martie-septembrie 2021, datorată în baza contractului de închiriere nr. 12188 și HCL 53/26.02.2021.
 
Inițial, acțiunea Uniunii Județene a Pensionarilor din Constanța a fost analizată și, ulterior, respinsă de Tribunalul Constanța în dosarul 441/118/2021.
 
Dosarul a ajuns pe rolul Secției Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, după ce reprezentanții pensionarilor au declarat recurs.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Regulamentul de gospodărire a municipiului Constanța, constestat din nou în instanță! În vară, Tribunalul l-a anulat parțial, consemnând „exces de putere“
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 283

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 400

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 305

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 847

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 657

Proiectul, pe masa consilierilor locali Chioșcul alimentar situat la parterul Școlii Generale nr. 15 „Grigore Antipa" din Constanța poate fi închiriat (DOCUMENT)

24 Apr 2024 322

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 397

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 486

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 381

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 379

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 466

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 455

Ședință CL Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Crinului (DOCUMENT)

22 Apr 2024 439

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici​ (DOCUMENT)

22 Apr 2024 416