Sentința care a zguduit mediul universitar din Constanța. Aproape nouă ani de închisoare. Dosarul, amânat

Dosarul în care Gheorghe Țarălungă, profesor universitar doctor, fost decan al Facultății de Farmacie din cadrul Universității „Ovidius“, a fost condamnat în primă instanță la opt ani și opt luni de închisoare a fost amânat pentru 2019. Următorul termen în cauză a fost fixat pentru data de 29 ianuarie 2019 pentru a se lua la cunoștință notele formulate de către Serviciul Român de Informații. De menționat că tot în prezenta cauză studentul Evangelos Faloutsos a fost condamnat la doi ani de detenție cu suspendare.
 
Cauza se află pe rolul Curții de Apel Constanța.
 
Conform rechizitoriului întocmit de Sorin Constantinescu, fostul procuror-șef al DNA Constanța, „în cursul lunii ianuarie 2015, inculpatul Țarălungă Gheorghe, în calitate de profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității «Ovidius» Constanța, a primit de la zece studenți sume cuprinse între 200 și 600 de euro, pentru a-i promova, în condiții nelegale, la diferite examene“. „La data de 28 ianuarie 2015, pentru același motiv, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Țarălungă Gheorghe suma de 200 de euro, în biroul său de la sediul Facultății de Farmacie din cadrul Universității «Ovidius» Constanța. În aceeași zi s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante“, conform actului de sesizare a instanței.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța. Pe data de 21 februarie, Tribunalul Constanța, învestit cu soluționarea cauzei, a decis, potrivit minutei judecătorești: condamnarea lui Țarălungă la o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru luare de mită - fapta din data de 28.01.2015, Evangelos Faloutsos, la alți doi ani de închisoare pentru luare de mită - fapta din data de 21.01.2015, Simona Andra Nica.
 
Gheorghe Țarălungă a mai fost condamnat pentru că ar fi luat mită, potrivit minutei judecătorești, de la Petrică Liviu Pop, fapta din perioada 14.01.2015 - 16.01.2015, de la Elena Bălan, fapta din data de 22.01.2015, de la Mădălina Maxim, fapta din perioada 5.01.2015 - 18.01.2015, de la Monnoubi Hkiri, fapta din luna ianuarie 2015, de la Mohamed Karim Abdmouleh, fapta din intervalul 19.01.2015 - 23.01.2015, de la Mohamed Walid Chichi, fapta din ianuarie 2015, de la Maria Chatzikosta, fapta din data de 15.01.2015, de la Nikolaos Loumakis, fapta din perioada 15.01.2015 - 16.01.2015, și de la Theofanis Koustikos, fapta din ianuarie 2015.
 
În final, instanța a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate, în pedeapsa cea mai grea, de doi ani de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cuantumul celorlalte pedepse stabilite, respectiv șase ani și opt luni de închisoare, astfel că, în final, Țarălungă a fost condamnat la opt ani și opt luni de închisoare.
 
Tribunalul a dispus confiscarea specială a sumei de 1.150 de euro identificată asupra lui Gheorghe Țarălungă cu ocazia percheziției din data de 28 ianuarie 2015.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost decan al Facultăţii de Farmacie Un cunoscut profesor universitar din Constanţa a fost eliberat condiționat!

30 Mar 2023 8788

Oficial! DNA Constanța renunță la urmărirea penală într-un dosar desprins dintr-o anchetă celebră. Cine sunt cei vizați

29 Dec 2020 4505

„Premieră” în învăţământul constănţean! Intercepătări declarate nule. Opt ani de închisoare pentru un colonel în rezervă

09 Jan 2020 3574

Un cunoscut profesor universitar din Constanţa a fost condamnat azi la opt ani de închisoare cu executare

08 Jan 2020 6073

Aproape nouă ani de închisoare pentru un profesor universitar doctor din Constanţa. Decizia finală, amânată

31 Dec 2019 2735

Judecătorii se pregătesc să închidă dosarul care a zguduit mediul universitar din Constanța. Ce se întâmplă azi

26 Nov 2019 2000

Aproape nouă ani de închisoare pentru un fost profesor universitar doctor din Constanţa. Judecata, amânată

07 Sep 2019 4197

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 iulie 2019

26 Jul 2019 3190

Cum ar fi fost mituit un cunoscut profesor universitar din Constanţa Interceptări până astăzi secrete! „Gata, ai rezolvat? Bravo, mă, felicitări! Bravo!“

02 Apr 2018 5036

Un profesor universitar doctor, condamnat la aproape nouă ani de închisoare. Un nou termen în apelul dosarului

19 Feb 2018 2292

„Premieră“ ruşinoasă în învăţământul constănţean! Ani grei de închisoare pentru un profesor universitar, în primă instanţă. Se sesizează Curtea Constituţională

20 Nov 2017 5802

Martor secret, audiat în dosarul lui Ţarălungă, fost decan din Universitatea „Ovidius“

12 May 2017 3944

Gheorghe Ţarălungă, fostul decan din Universitatea „Ovidius“, rămâne sub control judiciar

12 Apr 2017 3787

De la cine ar fi primit mită Gheorghe Ţarălungă, fostul decan din Universitatea „Ovidius“ (rechizitoriu)

16 Mar 2017 4412

Le-a făcut pârtie în 2014 Cum a radiat rectorul Rugină sancţiunile disciplinare pentru Gheorghe Ţarălungă, Gabriela Lilios şi decanul Laura Bucur (documente)

11 Mar 2017 6462