Justitie

Sevil Shhaideh, schimbată din funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului! Mâine are termen în dosarul Belina

 
Sevil Shhaideh, fost director de servicii în Consiliul Județean Constanța și fost vicepremier al României, a fost schimbată din funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului! Decizia, cu numărul 488, fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I numărul 985 din 6 noiembrie.
 
Între timp, Sevil Shhaideh se pregătește pentru un nou termen de judecată în dosarul Belina, cauză în care a fost trimisă în judecată de procurorii DNA.
 
În proces, Sevil Shaidehh este acuzată abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave. Noul termen a fost stabilit pentru mâine, în vederea continuării cercetării judecatorești.
 

Alți inculpați

 
Stoian Ionela (fostă Vasile), la data faptei director în cadrul M.D.R.A.P, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.
 
Gâdea Adrian Ionuț, la data faptei președinte al C.J. Teleorman, sub aspectul săvârșirii, în forma complicității, a infracțiunilor de: abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și participației improprii la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave.

Gheorghiu Mariana Sanda, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual.
 
Gușă Rodica, asistent registrator în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

 
În anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziții legale.
 

Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.
 
Concret, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Shhaideh Sevil a inițiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare și a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum și nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de inițiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părți din Insula Belina și Brațul Pavel către domeniul public al județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman. Aceasta, în condițiile în care inculpata cunoștea că în acest mod întocmește acte care încalcă o serie de dispoziții legale, respectiv:
- art. 136 alin. 3 din Constituția României,
- art. 3 din Legea apelor 107/1996,
- art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică,
- anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române",
- art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 și art. 77 din Legea 24/2000
- art. 860 alin. 3) teza întâi din Codul civil
 
Mai mult, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției formulaseră observații pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce privește transferul, aspecte ce au fost ignorate.
 
La rândul său, în aceeași perioadă, inculpata Stoian (fostă Vasile) Ionela, în calitate de director la M.D.R.A.P. - Direcția Juridică, Relația cu Parlamentul și Relații Internaționale, a ajutat la fapta prevăzută de legea penală reținută în sarcina inculpatei Sevil Shhaideh.   
 
Citește și
 
Dosarul Belina. Azi, un nou termen în instanță. Printre inculpați, Sevil Shhaideh, din Constanța

Sevil Shhaideh, audiată trei ore la DNA în dosarul Belina
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănţeanca Sevil Shhaideh schimbată din funcţie de Ludovic Orban. Ce alte decizii a mai semnat premierul

07 Dec 2019 5482

Un fost administrator al CN APMC, avocatul lui Dragnea în dosarul sechestrului pe avere şi al lui Sevil Shhaideh în dosarul „Belina“ (document)

04 Dec 2017 5289

Martor într-un dosar de corupţie Ascensiunea lui Sevil Shaidehh, noul ministru al Dezvoltării, omul lui Constantinescu şi al lui Dragnea (documente)

21 May 2015 9431

Noul ministru al Dezvoltării depune jurământul mâine, la 16.30

19 May 2015 1277

Senatorul Moga, liderul PSD Constanţa - "Sevil Shaidehh nu va accepta mandatul de ministru al Dezvoltării"

15 May 2015 1628