Şi-ar fi lovit prietenul de pahar cu toporişca în cap Pedeapsă mărită pentru Stelică Ionel Pandele

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul lui Stelică Ionel Pandele. Astfel, judecătorii au desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, l-au condamnat pe Pandele pentru tentativă de omor la pedeapsa de şase ani de închisoare. Decizia este definitivă.
 
Amintim că, în primă instanţă, Stelică Ionel Pandele a fost condamnat la pedeapsa de trei ani şi patru luni, pe care au sporit-o la cinci ani de închisoare.
 
Pandele şi-ar fi lovit prietenul de pahar cu toporişca, în zona capului, de aproximativ cinci ori. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, se pare că totul ar fi pornit de la un telefon. Cei doi angajaţi ai unei ferme din localitatea Grădina, judeţul Constanţa, s-ar fi luat la harţă după ce ar fi consumat băuturi alcoolice. Stelică Ionel Pandele şi-ar fi adus aminte că, în urmă cu ceva timp, i-ar fi dispărut telefonul, începând în acel moment să-şi acuze interlocutorul de furt. Acesta ar fi negat, pe când celălalt ar fi început să-şi ceară bunul înapoi şi l-ar fi ameninţat că îl va omorî. Când victima a spus că nu ar avea ce să-i dea înapoi pentru că nu a furat, Pandele ar fi pus mâna pe o toporişcă şi l-ar fi lovit în zona capului, de aproximativ cinci ori. Victima ar fi ajuns la spital, fiind internată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Şi-ar fi lovit un coleg cu toporişca Stelică Ionel Pandele, condamnat de Tribunalul Constanţa

20 May 2016 1588

Stelică Ionel Pandele, arestat preventiv de Tribunalul Constanţa

22 Dec 2015 1775