Soarta blocului de șase etaje, de pe bulevardul Mamaia, pe masa judecătorilor de la Tribunalul Constanța

  • Începe rejudecarea procesului legat de anularea autorizației de construire pentru blocul de pe bulevardul Mamaia
  • Autorizațai a fost obținută de Gheorghe Dan Ciobîcă
  • Proiectul imobiliar este investiția Building BNB Mamaia SRL
  • Asociația Constanța Altfel este reclamant
  • În primă fază, Tribunalul a respins cererea Asociației Constanța Altfel, iar Curtea de Apel a decis rejudecarea speței
  • Nu a fost stabilit un prim termen
 
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost reînregistrat dosarul cu numărul 2616/118/2019, trimis spre rejudecare de către Curtea de Apel Constanța, conform deciziei judecătorilor.
 
În speță, Asociația Constanța Altfel cheamă în instanță Primăria, Consiliul Local Constanțam cât și APM Constanța și pe Gheorghe Dan Ciobîcă, pentru anularea unui act administrativ. Este vorba de o autorizație de construire pentru un imobil în proxima vecinătate a sediului Gărzii de Mediu Constanța, de pe bulevardul Mamaia. Actual investitor este, așa cum am mai scris și în edițiile anterioare, Building BNB Mamaia SRL.
 
Contactat telefonic de către cotidianul ZIUA de Constanța, asociatul unic de la Building BNB Mamaia SRL, Bogdan-Constantin Budeanu, nu a dorit să exprime un punct de vedere legat de speța în cauză. Totodată, Gheorghe Dan Ciobîcă nu a putut fi contactat.

Felicia Ovanesian a fost contactată pentru a oferi un punct de vedere, dar a reiterat faptul că nu mai are legătură cu Asociația Cosntanța Altfel, dar își amintește că această speță are legătură cu „spațiul verde și probleme cu un PUZ nelegal”.
 
După ce Tribunalul Constanța a respins solicitarea Asociației Constanța Altfel privind anularea autorizației de construire, Curtea de Apel Constanța, în completul format din magistrații Ramona Poppa, Camelia Trifanov și Cristina Belecciu, a trimis dosarul înapoi, spre rejudecare, prin decizia Curții de Apel cu numărul 917/2021. Aceasta a fost pronunțată luni, 5 iulie 2021, în dosarul 2616/118/2019 și, potrivit minutei hotărârii, instanța de control „admite recursul. Casează în tot sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe“.
 
Amintim, recursul fusese declarat de Asociația Constanța Altfel.
 
Hotărârea Curții de Apel Constanța privind rejudecarea dosarului nu poate fi atacată, astfel că dosarul urmează să se întoarcă la Tribunalul Constanța, unde se va rejudeca cererea de anulare a autorizației de construire a imobilului.
 
Amintim că Building BNB Mamaia SRL ridică un imobil S+P+6E, pe bulevardul Mamaia 294B, în dreptul Centrului Meteorologic Regional Dobrogea. Imobilul va avea destinația de locuințe colective, așa cum prezentam într-o ediție anterioară. Societatea a fost autorizată prin Autorizația de Construire 150 din data de 29 ianuarie 2019, prelungită până la data de 29 ianuarie 2021. Construcția propriu-zisă a început la data de 21 ianuarie 2021, având ca termen de finalizare 21 ianuarie 2023. De menționat este faptul că actualul proprietar a cumpărat terenul care avea AC 150 pe numele lui Dan Gheorghe Ciobîcă, ulterior prelungind valabilitatea acesteia.


Blocul va avea 60 de apartamente cu 2, 3 și 4 camere.
 

Traseul terenului

 

Dan Gheorghe Ciobîcă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1737 mp în baza actului de adjudecare emis în baza unui dosar de executare silită din 2015.

Debitor în acest dosar de executare a fost societatea Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, firma controlată la acea data de către Valentin Gheorghe Ionescu, unul dintre acuzaţii din dosarul retrocedărilor din Constanţa.

În cele din urmă, societatea Buiding BNB Mamaia SRL urmează să ridice un imobil de șase etaje la adresa menționată.


 

Despre Building BNB Mamaia SRL

Societatea Building BNB Mamaia a fost înființată în anul 2020, având sediul social pe bulevardul Republicii, din orașul Eforie. Capitalul social subscris este de 10 lei, cu o singură parte socială. Asociat unic și administrator este Bogdan-Constantin Budeanu. Activitatea principală a societății constă în „Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii”, conform codului CAEN.
 

Salvarea pinilor de pe teren

 
Terenul se află în imediata proximitate a clădirii Gărzii de Mediu Constanța. De altfel, Steluța Popescu, comisarul-șef al instituției a punctat pentru cotidianul ZIUA de Constanța că nu este vorba de blocara accesului în clădire. „Nu avem aleea de acces blocată. Noi oricum intram pe lateralul clădirii, pentru că parcarea se află în spate. Ușa aceea care are vederea la boulevard era nefolosită. Într-adevăr mai veneau oameni cu transportul în comun și mergeau pe aleea improvizată și intrau pe acolo”, a punctat Steluța Popescu.

Steluța Popescu a spus că s-a înțeles cu proprietarul și pentru salvarea pinilor, copaci care au o vârstă înaintată pe terenul unde urmează să se facă investiția imobiliară.

Contactat telefonic de către cotidianul ZIUA de Constanța, Bogdan-Constantin Budeanu, administratorul firmei care ridică imobilul, a spus că urmează să găsească o soluție benefică pentru salvarea pinilor.
 

Alte firme ale lui Bogdan-Constantin Budeanu

Armax Steel Profil SRL, Authentic Rental SRL, Brilliant Rental SRL, Building BNB Avantaj SRL, Building BNB SRL, Cars Rental SRL, Concept Rental SRL, Dinamic Rental SRL, District Rental SRL, District Sport Bar SRL, Eficient Rental SRL, Flash Score 2015 SRL, Premium Bets SRL, Super Games SRL, Super Vision 2015 SRL, Top Rental SRL, Total Business Partner SRL și Ultimate Bets SRL sunt celelalte firme în care este asociat Budeanu Bogdan-Constantin.
 

Cine este Dan Gheorghe Ciobîcă

 
Dan Gheorghe Ciobîcă, asociat în Eco Power Wind SRL, a obținut pe 29 ianuarie 2019 autorizația de construire cu nr.150 „Imobil de locuințe S+P+6E“. În aceeași societate se află și cunoscutul om de afaceri Emanuel Muntmark, conform datelor furnizate de Registrul Comerțului.
 

Valentin Gheorghe Ionescu și Sisteme Internaţionale de Afaceri SA

 
În anul 2017, executorul judecătoresc Vasile Dumitru Gabriel anunţă desfăşurarea unei licitaţii pentru valorificarea bunurilor societăţii Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, deţinută de Valentin Gheorghe Ionescu, un nume des întâlnit în peisajul afaceristic constănţean. Printre multe alte terenuri, participanţii la licitaţie mai puteau achiziţiona un teren în suprafaţă de 1.737 mp, situat în municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 294B, înscris în Cartea Funicară nr. 208236 a UAT Constanţa, având număr cadastral 208236. Preţul de pornire a licitaţiei era de 924.084 de eruo. Imobilul era grevat de ipotecă în favoarea Credit Europe Bank SA pentru suma de 1.250.000 de euro şi de notarea urmăririi dispuse de BEJ Vasile Dumitru Gabriel în prezentul dosar.

Sisteme Internaționale de Afaceri SA a fost înființată în anul 2003, cu sediul social în București, Sector 1, pe strada Aviator Nicolae Drossu. Acționari în firmă sunt Masterjob Consultanță SA, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 93,33% și Gheorghe Ionescu Valentin, cu o cotă de 6,67%. Ioan-Viorel Toma este administrator. Cenzori sunt Primocont Expert SRL, Gabriela Porancea, Marius Bogdan Pașa. În anul 2019, firma nu are înregistrări privind situația financiară la Registrul Comerțului. În anul 2018, la 0 salariați raportați, cu o cifră de afaceri de 0 lei, cu o pierdere 30.796 lei.

Dosarul de anulare a PUZ-ului

 
Pe rolul Curții de Apel Constanța, se află dosarul cu numărul de 2616/118/2019. Este vorba de recursul la sentința dată de Tribunalul Constanța, care a respins acțiunea intentată de Asociațai Constanța Altfel, împotriva Consiliului Local al Municipiului Constanța, Primarului Municipiului Constanța, lui Ciobîcă Gheorghe Dan și Agenției pentru Protecția Mediului Constanța. Asociația a cerut anularea actului administrativ. Părțile trebuie să se prezinte la instanță pe 19 aprilie 2021, când este stabilit următorul termen.

Pe 20 iulie 2020, Tribunalul Constanța a dat următorarea soluție pe scurt: „Admite excepția lipsei calității procesual active, invocată de pârâți pe cale de întâmpinare. Respinge cererea formulată de reclamanta Asociaţia Constanţa Altfel, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Al Municipiului Constanţa Şi Primarul Municipiului Constanţa, Ciobîcă Gheorghe și Agenţia Pentru Protecţia Mediului Constanţa, cu sediul în Constanța, ca fiind formulată de o persoană ce nu are calitate procesuală activă. Obligă reclamanta către pârâții Consiliul local al Municipiului Constanța şi Primarul municipiului Constanța la plata sumei de 1016,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat . Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la Tribunalul Constanța – Secția Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunțată, astăzi, 20.07.2020, în conformitate cu dis part 396 alin 2 c proc civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin grefa instanței”.

Pe 10 august 2020, a fost înregistrat apelul, depus de către Asociația Constanța Altfel.
 
Ce a cerut Asociația Constanța Altfel
 
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta  Asociația Constanța Altfel în contradictoriu cu pârâții Consiliului Local al Municipiului Constanța, Primarului Municipiului Constanța, lui Ciobîcă Gheorghe Dan și Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, ca  în baza probelor administrate să se dispună:
anularea HCLM Constanța nr. 36/13.02.2015 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal — zona delimitată de plajă -  la nord, Lacul Tăbăcăriei și stația de epurare la vest, terenuri proprietate publică și privată ce includ și terenul identificat cu nr. cadastral xxxxxx/UAT Constanta;
2. anularea AC nr. 150/29.01.2019 eliberată de Primăria Municipiului Constanța în beneficiul numitului Ciobîcă Gheorghe Dan în baza HCLM/PUZ-ului a cărui anulare formează obiect al capătului 1 de cerere pe terenul beneficiarului;
3. obligarea pârâților, în solidar, la readucerea terenului proprietatea numitului Ciobîcă Gheorghe Dan, situat în Constanta, teren în considerarea căruia a fost eliberată AC nr. 150/2019 la starea anterioara, inclusiv prin replantarea arborilor;
4. obligarea pârâților autorități administrative, în solidar, la evidențierea terenului proprietatea pârâtului Ciobîcă Gheorghe Dan, identificat cu nr. cadastral208236/UAT Constanta în Registrul spațiilor verzi, registru ce urmează a fi realizat la nivelul municipiului Constanta.
5. obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
„ÎN FAPT, la data de 13.02.2015, prin HCLM Constanta nr. 36, a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal — zona delimitată de plajă la nord, Lacul Tăbăcăriei și stația de epurare la vest , terenuri proprietate publică și privată.
2. La data de 29.01.2019, în baza HCLM nr. 36/2015, a fost emisă AC nr. 150/2019, în beneficiul numitului Ciobîcă Gheorghe Dan, proprietar al terenului situat în Constanta, situat în sfera de reglementare a HCLM nr. 36/2015.
3. Cat privește motivele de nelegalitate ale HCLM nr. 36/2015:
a. PUZ-ul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 350/2001, fără indicarea motivelor concrete de oportunitate sau a scopului real al adoptării acestuia. Asemenea motive nu pot fi regăsite nici în cuprinsul hotărârii de aprobare a PUZ-ului și nici în referatul Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei Constanta. Scopul real al aprobării PUZ a fost reprezentat de inserția de clădiri pe spațiile verzi ajunse ilicit în proprietatea "clienților" administrației Mazăre ( cum este cazul terenului care a fost eliberata autorizația a cărei anulare solicităm a fi dispusa), dar și modificarea indicatorilor urbanistici ale unor construcții începute, dar nefinalizate la momentul aprobării PUZ-ului.
b. Astfel cum am antamat, PUZ-ul reglementează inserția de construcții pe spatii verzi, astfel cum sunt acestea definite de Legea nr. 24/2007, prin PUZ operând implicit chiar schimbarea funcțiunii și destinației acestora, din spatii verzi în spatii construibile/curți construcții. Schimbarea destinației/funcțiunii spatiilor verzi este interzisă de toata legislația edictată în materia protecției mediu lui.
c. PUZ-ul contestat reglementează zone și subzone funcționale nereglementate prin PUGMC. Ne referim la ZRM- zona mixta și la subzonele corespondente, respectiv ZRM1-ZRM5, care nu au corespondent nu numai ca și titulatură, dar nici ca reglementare în PUGMC și regulamentul aferent.
d. Ne referim, în egală măsură, la ZRL 3-ZRL6 pentru care sunt admise funcțiuni noi, dar sunt eliminate condiționările impuse de RLUMC cu privire la suprafața alocată acestora sau chiar existența acestora.
e. Mai mult, sunt permise funcțiuni interzise prin RLUMC ( exemplu, construcțiile provizorii, anumite categorii de depozitari, platformele de precolectare a deșeurilor urbane, creșterea animalelor pentru subzistență, etc).
f. Majorarea CUT-ului cu 20% în cazul subzonelor, majorare operată prin PUZ-ul atacat, este nelegală, dispozițiile art. 32 alin. (7) din Legea nr. 350/2001 permițând o asemenea majorare doar in cazul în care prin PUZ se reglementează o întreagă UTR, ceea ce nu este cazul în speță.
g. Cât privește caracteristicile parcelelor din zona de reglementare, PUZ-ul atacat impune respectarea reglementărilor cuprinse în RGU aprobat prin HG nr. 525/1996,desi exista reglementari cu privire la acest aspect in RLUMC.
h. PUZ-ul/regulamentul aferent acestuia nu reglementează aliniamentele, permițând, în final, amplasarea imobilelor noi pe aliniament, deși RLUMC prevede retragerii de minim 5 metri.
i. Prin PUZ-ul contestat sunt încălcate toate normele imperative cuprinse în RLUMC cu privire la amplasarea clădirilor -față de limitele laterale și posterioare .
j. Zona ZRL6 reglementata prin PUZ nu este reglementată de PUGMC.
k. Zona ZRI reglementata prin PUZ reprezintă, probabil, echivalentul ZRCM, dar derogă total de la reglementarea ZRCM sub aspectul utilizărilor interzise ( sunt menținute doar parte dintre ele);
I. PUZ-ul contestat nu reglementează de nicio maniera suprafețele minime ale parcelelor, permițând deci orice suprafață a acestora, cu încălcarea dispozițiilor directoare ale RLU; nu reglementează aliniamentele; nu reglementează amplasarea clădirilor față de limitele laterale și posterioare ale parcelelor sau unele fata de celelalte; nu reglementează circulațiile și accesele.
m. Zona ZRS, nu este reglementată de PUGMC, nici ca titulatură și nici ca funcțiune, iar PUZ-ul/regulamentul aferent acestuia nu cuprinde nici un fel reglementări în documentația aferentă PUZ publicată pe pagina de Internet a Primăriei Municipiului Constanța fac parte 3 variante ale regulamentului acestuia, elaborate la 3 momente diferite și cu conținut distinct. De nicăieri din cuprinsul PUZ- ului/ hotărârii de aprobare a acestuia nu rezultă care este regulamentul valabil al PUZ-ului, cel adus la cunoștința consilierilor și care urmează a fi aplicat.
o. Nu a fost urmată etapa/procedura informării si consultării publicului.
p. PUZ-ul nu reglementează indicatorii urbanistici pe zone sau subzone, fapt ilicit, ce permite depășirea indicatorilor urbanistici legali pe parcelă,  singurul criteriu valabil cât privește indicatorii urbanistici.
q. PUZ-ul reglementează indicatori urbanistici nelegali pentru clădirea în curs de execuție”, se arată în minuta instanței.

În întâmpinare, pârâții au transmis următoarele:
 
„Reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de textele evocate, sancțiunea aplicabilă , conform art. 193 al. 1 din NCPC, fiind inadmisibilitatea acțiunii.

Este adevărat că prin Legea nr. 212/2018 (art. 7 al.5) a fost introdusă o situație de excepție pentru acțiunile îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.

Or , câmpul de reglementare a ar7 al 5 – textul a cărui ipoteză cuprinde situația actelor care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil sau și- au produs efecte juridice – este circumstanțiat la acțiunile formulate de autoritatea emitentă în temeiul art 1 din Legea nr 554/2004, caz în care neobligativitatea procedurii prealabile decurge în mod logic tocmai din cumulul calității de reclamant de aceea de autoritate emitentă căreia i s -ar fi adresat plângerea.

Intenția legiuitorului nu a fost aceea de determinare a plângerilor prealabile împotriva actelor administrative care și -au produs efectele pentru ceilalți titulari ai acțiunilor în contencios administrativ . În speță , reclamanta nu a anexat cererii, dovada îndeplinirii procedurii prealabile în privința primului capăt de cerere având ca obiect anularea HCLM nr 36/2015, sancțiunea aplicabilă fiind inadmisibilitatea cererii.

2..Exceptia lipsei calităț ii procesuale active a reclamantei.

2.2..Potrivit art. 1 al.1 si 2 din Legea nr 554/2004 poate fi subiect de sesizare a instanței orice persoană fizică sau juridică care îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei sau altui subiect de drept..

Definiția persoanei vătămate se regăsește în art.2 din același act normativ, text potrivit căruia are aceasta calitate orice persoană titulară a unui drept, a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ. Art. 8 al.1 indice 1 din Legea nr. 554/2oo4 nuanțează reglementarea art. 1 al. 1 referitoare la interes, în sensul că persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a in teresului legitim privat


Interesul legitim privat este definit de art.2 al 1 li „p” ca fiind ,,posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurate”, .iar noțiunea de „ interes public” este definit de art. 2 al. 1 lit. "i" ca fiind „ interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea , drepturilor , libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autorităților publice”, .

Or, pentru a avea calitate procesuală activă promovarea și implicit interes în acțiunii in contencios administrativ, prioritar reclamanta are obligația să facă dovada încălcării unui drept propriu, prin aplicarea abuzivă a prevederilor legale incidente în materia aprobării Puz -ului, iar în subsidiar al unui interes general, în măsură în care și acesta din urmă ar fi fost încălcat prin raportare la aceleași norme legale incidente.

Reclamanta a depus înscrisuri din care rezultă ca a fost înființată în anul 2017 si si-a modificat „ scopul 2 și „ obiectivele „ prin hotărârea adunării generale a membrilor fondatori nr 2/27.08.2018.

În justificarea interesului legitim de acționa si a calității procesuale active a invocat dispozițiile art.20o at. 6 din OUG 195/2006, arătând că scopul și obiectivele asociației sunt subsumate protecției mediului, iar una din criticile expres formulate la adresa actului administrativ vizează schimbarea destinației spatiilor verzi.

Mai arată că dispariția spatiilor verzi este de natură a afecta calitatea mediului înconjurător, urbanismul și amenajarea teritoriului fiind într-o legătură directă cu calitatea factorilor de mediu.

La data adoptării HCLM nr. 36/2015 , Asociația Constanța Altfel nu era înființată, prin urmare nu poate justifica vătămarea unui interes legitim privat în semnificația art 8 al 1 ind 1 din Legea nr. 554/2004”.

Citește și

Blocul de șase etaje ridicat lângă Garda de Mediu Constanța, în pericol! Ultima decizie a Curții de Apel

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 580

Imobiliare Constanța Grain Sistem Service SRL va ridica un bloc de opt etaje în zona La Butoaie din Mamaia

26 Mar 2024 761

Restricții totale de trafic rutier pe o stradă din municipiul Constanța din cauza lucrărilor de asfaltare. Ce stradă este vizată

26 Mar 2024 435

KK Innocons KFT, din Ungaria, cere insolvența LTA Mondial SRL, din Constanța, controlată de Liuță Adam

19 Mar 2024 1621

Mai multe puncte de lucru din Constanța ale Tomidana Prodcom SRL au fost închise

17 Mar 2024 495

Județul Constanța Pericol în trafic! Șoferiță sub influența substanțelor interzise, depistată la volan la Năvodari

15 Mar 2024 601

CT BUS Linia 5-40, deviată în acest weekend din cauza unor lucrări din municipiul Constanța

15 Mar 2024 715

Imobiliare Constanța Un italian vrea să ridice un bloc, pe bulevardul Mamaia, aproape de Delfinariu. Acolo este, în prezent, o parcare

14 Mar 2024 1065

Firme Constanța Compass Trading & Management SRL are un nou punct de lucru pe bulevardul Mamaia

13 Mar 2024 383

Certificat de urbanism, emis de Primăria Constanța pentru Lascu Bros SRL. Firma va moderniza Restaurantul La Scoica, de pe bulevardul Mamaia

12 Mar 2024 727

Percheziții la un restaurant arăbesc din Constanța!

04 Mar 2024 3732

Constanța Iată ce a apărut pe pistele pentru biciclete de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2024 14009

Anunț important al CT BUS Modificări pe rutele de transport călători în stațiunea Mamaia, Constanța

01 Mar 2024 464

Se reabilitează infrastructura pietonală în mai multe zone din Constanța

27 Feb 2024 542

Firme Constanța Bogdan Chimișliu de la Biochem SRL a adoptat noi modificări în societate

24 Feb 2024 777