Soarta inspectorului Gabriela Micu în ISJ Constanţa, decisă azi la Curtea de Apel


Magistraţii Curţii de Apel sunt chemaţi să decidă, astăzi, dacă fostul inspector şcolar Gabriela Micu poate reveni pe post până la soluţionarea definitivă a procesului său, astfel cum hotărâse Tribunalul Constanţa.


Concret, judecătorii de la Curte au astăzi pe listele de şedinţe recursul promovat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa împotriva hotărârii prin care Tribunal a suspendat decizia de înlăturare a Gabrielei Micu din postul de inspector şcolar, decizie luată şi semnată de Petrică Miu, fostul inspector şcolar general al Constanţei.


Decizia prin care Gabrielei Micu i-a fost încetat contractul de management educaţional are numărul 411 şi a fost semnată în data de 20 septembrie 2019 de inspectorul şcolar general al Constanţei de la acel moment, Petrică Miu. Imediat după luarea acestei decizii, Gabriela Micu s-a adresat judecătorilor Tribunalului Constanţa, unde a cerut anularea acesteia şi, în paralel, suspendarea executării deciziei până la soluţionarea definitivă a procesului.


În luna noiembrie 2019, la primul termen de judecată fixat în proces, magistraţii Tribunalului au hotărât suspendarea executării deciziei, astfel cum le fusese solicitat de către Gabriela Micu. „Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Micu Gabriela Mihaela, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa. În temeiul art 15 cu ref. la art 14 din Legea 554/2004 modificată, dispune suspendarea executării deciziei nr. 411/20.09.2019 emisă de Inspectorul Școlar General, până la soluţionarea definitivă a cererii în anulare act administrativ“, se arată în minuta instanţei din data de 25 noiembrie 2019.


Decizia aceasta putea fi atacată în recurs, astfel că Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a adoptat calea de atac, iar procesul ajuns acum pe rolul Curţii de Apel, strict cu privire la suspendarea executării deciziei. În acest context, rămâne de văzut ce hotărâre va lua Curtea de Apel cu privire la suspendarea solicitată de fostul inspector şcolar.


Citeşte şi:

Dosarul fostului inspector şcolar Gabriela Micu, amânat din cauza protestelor judecătorilor



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Mădălin, polițistul erou care a contribuit la găsirea unui copil dispărut în Cuza Vodă

16 Apr 2024 1054

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 542

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 565

O naștere ca-n filme! Trei pompieri au ajutat la venirea pe lume a unui micuț, în zona Munților Buzăului

19 Mar 2024 516

Constanța. Campioana Cătălina Ponor, mamă pentru a doua oară „Bine ai venit în această lume şi în familia noastră, micuţă rază de soare!“

13 Mar 2024 1742

De 8 martie Comedia „O scrisoare pierdută" la Casa de Cultură Constanța

05 Mar 2024 752

Farul Constanța Dorința împlinită! Micuța Miruna, suporter înfocat, a primit tricoul lui Constantin Budescu (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 1193

Farul Constanța Imagine de senzație cu o fetiță, la partida cu CFR Cluj. „Mamaie, ai grijă de păpușile mele, sunt la meci!“

03 Mar 2024 1375

Mărțișoare meșteșugite de elevi la Muzeul de Artă populară Constanța

24 Feb 2024 540

Baza Logistică Navală a bătut palma cu Tehnorex International SRL, din Constanța! (DOCUMENT)

19 Feb 2024 746

Șah Micuții legitimați la CSM Constanța au monopolizat podiumul la categoriile 10 și 12 ani, în cadrul Campionatului Județean (GALERIE FOTO)

19 Feb 2024 707

Anchetă la un centru privat de îngrijire a copiilor din Popeşti Leordeni. O îngrijitoare îi bătea pe micuți

16 Feb 2024 559

Academia Hagi 2012, pe locul șase la „Balkan Elite Cup 2024“

08 Feb 2024 2073

Procuror din Constanța, șef în Direcția Națională Anticorupție, la pensie! Mai avea doi ani din mandatul de conducere

07 Feb 2024 4305

Cu acordul Primăriei Constanța Navalex Plus SRL modifică imobilul de pe strada Bobâlna din Palazu Mare

07 Feb 2024 766