Șofer versus Poliția Rutieră Constanța. Acuzații de taxi pirat. Cazul a fost tranșat de judecători


Caz delicat în atenția judecătorilor de la Tribunalul din Constanța. Un șofer s-a adresat justiției pentru a obține astfel suspendarea deciziei Poliției în urma căreia a rămas fără mașină, pentru o perioadă de șase luni. Mai exact, i s-au ridicat plăcuțele de înmatriculare și talonul autoturismului, fiind și amendat totodată. Măsura a fost luată de autorități, bărbatul fiind sancționat pentru că ar fi efectuat servicii de taximetrie fără a deține autorizație în acest sens. În instanță, însă, șoferul constănțean a declarat că nici vorbă de taximetrie, persoanele care se aflau în mașină cu el la momentul la care a fost oprit de Poliție erau doar niște prieteni, pe care îi ducea gratis unde aveau nevoie.

Concret, dosarul prin care bărbatul a contestat măsura dispusă de polițiștii constănțeni a fost înregistrată pe rolul Secției civile a Judecătoriei Constanța, unde a fost stabilit un prim termen de judecată pentru luna mai. În paralel, însă, șoferul s-a adresat și Tribunalului, unde a formulat o cerere de suspendare a executării actului administrativ, mai exact, o cerere de suspendare a sancțiunii, până ce se va finaliza contestația propriu-zisă.
În procesul în care a cerut suspendarea sancțiunii, înregistrat la Tribunal sub numărul 419/118/2020, constănțeanul a explicat că a fost oprit în trafic de polițiști la finele lunii decembrie 2019 și amendat pe motiv că ar fi efectuat servicii de taximetrie, fără a deține autorizație pentru asta.
Pe lângă amendă, în cazul bărbatului s-a luat și măsura complementară de suspendare a dreptului de utilizare a autoturismului pentru o perioadă de șase luni. În această situație, tot atunci i-au fost reținute plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculului marca Mercedes, dar și certificatul de înmatriculare.

Proces dublu împotriva Poliției


În această situație, șoferul a dat în judecată Poliția, atât la Judecătorie, în procesul ce privește contestația propriu-zisă împotriva amenzii, cât și la Tribunal, de la care a cerut suspendarea executării privind reținerea plăcuțelor și a certificatului de înmatriculare, ca urmare a suspendării dreptului de utilizare a Mercedesului.
Omul a argumentat că persoanele care se aflau în mașină alături de el la data la care a fost oprit de Poliție nu erau pasageri în taxi, ci doar niște prieteni pe care îi ducea fără să le solicite vreun ban.
În replică, reprezentanții Serviciului Rutier Constanța au solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
De altfel, după ce au analizat actele și dovezile depuse la dosarul cauzei, judecătorii Tribunalului Constanța au fost de aceeași părere cu reprezentanții Poliției.
Mai exact, potrivit Jurindex, instanța a arătat că „(...) din împrejurările cauzei nu rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care să justifice suspendarea executării procesului verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și al certificatului de înmatriculare nr. (...). De altfel, reclamantul, fiind chiar solicitantul suspendării executării actului administrativ, nu a punctat în niciun fel care ar fi în concret, în opinia sa, motivele de nelegalitate și de netemeinicie a PV de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, singurele sale referiri fiind făcute cu privire la netemeinicia procesului verbal de contravenție (...) nr. xxxxxxx/xx.12.2019, aspecte ce nu ar putea fi analizate decât de instanța competentă cu soluționarea plângerii contravenționale“.

Talonul și plăcuțele se restituie la cerere, cu două condiții


„Prin urmare, instanța apreciază că în această procedură nu se pot administra decât sumar probatorii pentru dovedirea îndeplinirii cerințelor legate de suspendare și, având în vedere urgența dispunerii măsurii, starea de fapt și de drept care ar conduce la crearea unor îndoieli serioase trebuie să fie atât de evidentă încât să nu necesite administrarea unor probe care să elucideze situațiile controversate care antamează fondul. Simpla afirmație făcută de reclamant la adresa actului administrativ reprezentat de PV reținere plăcuțe cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare în sensul că nu ar fi legal și temeinic, fără o argumentație pertinentă care să fie susținută și din punct de vedere probator, nu este aptă să conducă la răsturnarea prezumției de legalitate de care acest act administrativ se bucură“, se arată pe www.rolii.ro.
Totodată, judecătorii au mai arătat că, potrivit legislației în vigoare, măsura suspendării dreptului de utilizare a mașinii încetează, iar plăcuțele și certificatul de înmatriculare se restituie la cerere dacă au trecut cel puțin 30 de zile de la data procesului-verbal de reținere și dacă se depune dovada achitării amenzii.
În această situație, a apreciat instanța, solicitarea constănțeanului privind suspendarea măsurii prin care i s-a interzis să utilizeze autoturismul pentru șase luni nu întrunește condiția cazului bine justificat, așa cum cere legea.
Pe cale de consecință, solicitarea bărbatului a fost respinsă. Hotărârea aceasta a Tribunalului a fost însă atacată în recurs, iar cazul va ajunge astfel în atenția magistraților Curții de Apel Constanța, ce vor avea ultimul cuvânt.

Citește și:

Doi taximetriști constănțeni, sancționați. Nu aveau în funcțiune aparatul de taxare, deși aveau clienți

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 599

IPJ Bistrița-NăsăudBărbat care conducea un tractor, depistat sub influența băuturilor alcoolice

12 Apr 2024 257

Știri Constanța azi UPDATE. Un taxi s-a răsturnat pe podul de la Medgidia! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1670

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 650

Incident la Medgidia. Trei tineri prinși de jandarmi cu substanțe interzise (FOTO)

25 Mar 2024 581

IGPR InfotraficTrafic închis pe DN 1E

15 Mar 2024 543

Taximetriștii din Constanța se alătură protestului din București! 50 de mașini au pornit de dimineață (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 922

Artistul Mihai Trăistariu, decizie de ultimă oră în legătură cu firma sa din Constanța, Mihai Taxi SRL

11 Mar 2024 1055

Asociat nou într-o firmă de taxi din Cernavodă, județul Constanța

02 Mar 2024 533

Taximetrist prins în Constanța cu droguri în mașină

01 Mar 2024 644

Poliția Română - Acțiune a polițiștilor pentru verificarea transportului de persoane, în zona aeroporturilor

16 Feb 2024 375

Modificări ale regulamentului serviciului de transport taxi, în Constanța (DOCUMENT)

12 Feb 2024 1109

Știri Constanța Polițiștii intervin în cazul a patru șoferi în Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Lumina și Saraiu

03 Feb 2024 1107

Un tânăr de 22 de ani a preluat o firmă de taxi din Constanța

15 Jan 2024 1107

În Constanța Jandarmii asigură măsuri de ordine publică , în contextul protestului transportatorilor

14 Jan 2024 929