Solicitarea unui afacerist din Constanța, respinsă Curtea de Apel București explică de ce sunt legale completurile de trei judecători de la Înalta Curte

Judecătorii de la Curtea de Apel București au motivat decizia prin intermediul căreia a fost respinsă contestația omului de afaceri Georgică Giurgiucanu, din Constanța, cu privire la legalitatea constituirii completurilor de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
 
În motivare, Curtea de Apel București arată că „reclamantul (n.r. Georgică Giurgiucanu) nu a adus niciun argument în susținerea caracterului normativ al actului administrativ a cărui executare a solicitat să fie suspendată în cauza dedusă judecății“.
 
„La o analiză sumară a acestuia, se poate însă constata în mod facil natura sa de act administrativ individual, căci scopul pentru care a fost emis nu a fost acela al organizării executării legii (scop specific actelor administrative normative), ci pentru aplicarea în concret a legii (lato sensu), mai exact a dispozițiilor art.19, alin.1 lit.a 1 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cu care (…) al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă numărul completelor de 5 judecători în materie penală, la propunerea președintelui Secției penale, aprobă compunerea completelor de 5 judecători și a completelor din cadrul secțiilor“, conform motivării.
 
„Tot astfel, sub aspectul întinderii efectelor produse, hotărârea în discuție are o aplicabilitate restrânsă, situația vizată fiind aceea a compunerii completurilor de 3 din cadrul secțiilor ÎCCJ, producând efecte asupra unui număr determinat/determinabil de persoane, iar nu erga omnes, ca în cazul actelor normative. Întrunirea cerinței cazului bine justificat nu poate fi reținută în speță nici în raport de cel de-al doilea argument invocat de către reclamant, anume ca emitentul «nu este abilitat să stabilească în mod discreționar și unilateral completele de judecată»”.
 
„Redarea succintă de către reclamant a considerentelor Deciziei nr.685/2018 a Curții Constituționale (prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară), precum și a concluziei acestuia potrivit cu care organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite și a completurilor de judecată ar trebui reglementate prin lege organica - din care instanța ar trebui să deducă anumite aspecte legate de nelegalitatea hotărârii privind compunerea completurilor de 3 judecători -, nu este de natură a induce un dubiu suficient de caracterizat cu privire la legalitatea actului contestat“, conform celor consemnate în motivare.
 
Dimpotrivă, Curtea a constatat că, cel puțin la nivel de aparență, actul în discuție a fost emis în temeiul dispozițiilor legale, recte art. 19 alin.1 lit.a 1 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilesc ca între atribuțiile colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție se identifică și aceea de aprobare a compunerii completurilor din cadrul secțiilor ÎCCJ.
 
În opinia instanței, reclamantul nu a fost în măsură a justifica nici îndeplinirea cerinței privind paguba iminentă, astfel cum aceasta a fost definita la art.2 alin.1 lit. ș din Legea 554/2004, ca prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
 
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată. Decizia nu este definitivă.
 

Sursa text: rolii.ro
 

Dosarul Retrocedărilor

 
Georgică Giurgiucanu a fost judecat și condamnat în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanța. Zilele trecute, completul de judecată format din Ioana Bogdan, Ioana Alina Ilie și Ionuț Mihai Matei, cel din urmă fiind șeful Structurii de Securitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, a decis condamnarea definitivă a omului de afaceri la cinci ani și șase luni de închisoare. În continuare, Înalta Curte a decis să trimită cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București cu privire la infracțiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reținută în sarcina lui Giurgiucanu Georgică.

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 850

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 947

Municipiul Constanța, proces contra lui Georgică Giurgiucanu! Dosarul, amânat

12 Feb 2024 755

Teren din Faleză Nord, revendicat de Apele Române! Instanța a respins obiecțiunile la expertiza geologică

31 Dec 2023 1044

Municipiul Constanța prin Primar pierde procesul intentat unui protagonist de top al retrocedărilor din Constanța. Explicațiile judecătorilor

31 Aug 2023 5171

Teren din Zona Cazino, Mamaia, întors la Primăria Constanța! Beneficiar de top al Dosarului Retrocedărilor atacă HCL (DOCUMENTE)

25 Jul 2023 2138

Urmările Dosarului Retrocedărilor Municipalitatea Constanța, la judecată cu un protagonist de top al retrocedărilor din oraș!

11 Apr 2023 2681

Giurgiucanu, recurs pentru parcarea de lângă Plaja Modern. Judecătorii – „recurs lipsit de interes“

21 Mar 2022 1238

Ce a cerut afaceristul Giurgiucanu, din Dosarul Retrocedărilor, Curții Supreme. Cazul se judecă azi

15 Mar 2022 1807

Se cere ridicarea sechestrului DNA de pe un teren din Portul Tomis!

07 Feb 2022 2284

Dosarul Retrocedărilor, pretenții de peste 10 milioane de euro Ultima oră! Cererea lui Giurgiucanu, admisă

27 Jan 2022 2402

Ultima oră! Dosarul Retrocedărilor. Statul Român, autorizat să intervină în uraganul imobiliar „dezlănţuit“ în Capitală! Sunt vizate aproape 50 de terenuri

14 Jan 2022 2534

Al cui rămâne Portul Tomis? (DOCUMENTE)

10 Jan 2022 6212

Corneliu Bogdan Grigorov ridică un bloc pe bulevardul Mamaia. Legături cu nume sonore din Dosarul Retrocedărilor

06 Jan 2022 3713

Cum a închis Tribunalul Constanța dosarul pentru parcarea de lângă Plaja Modern

19 Nov 2021 2015