Sorin Blejnar, fostul şef al banilor din România, aproape liber! (rechizitoriu)

Într-un alt dosar, Sorin Blejnar a fost condamnat la cinci ani de închisoare de judecătoarea Corina Ciobanu, din Curtea de Apel Bucureşti. În cauză au fost condamnate mai multe persoane, printre acestea aflându-se şi constănţeni.
 
Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, sub acuzaţia de trafic de influenţă, este aproape liber.
 
Şi asta după ce Tribunalul Bucureşti a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv luate faţă de inculpat, cu cea a controlului judiciar, pentru 60 de zile, începând de la data rămânerii definitive a prezentei.
 
Cât se va afla sub control judiciar, dacă decizia instanţei va rămâne neschimbată, Blejnar are următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, Poliţia Sectorului 1 Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
 
Mai mult decât atât, Tribunalul Bucureşti i-a impus inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: „să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea organului judiciar; să nu se apropie de numiţii Stroe Dan, Ştefan Gheorghe, Berdilă Horaţiu Bruno, Grigoriu Constantin Dan, Olteanu Răzvan, Popazov Mihail, Moldoveanu Nicolae Răzvan, Balaci Bogdan, Cruceru Andrei, Lefter Paul, Moubarak Mahmoud Sleiman şi Mănăilă Paul Cosmin şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale“.
 
„Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, în condiţiile legii. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 320/U.P./08.11.2016 emis de Tribunalul Prahova la momentul rămânerii definitive a prezentei. Neexecutorie. Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de inculpatul Blejnar Sorin, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar“, se mai arată în minuta instanţei.
 
Nemulţumiţi, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au atacat decizia Tribunalului Bucureşti, la Curtea de Apel Bucureşti.
 
Într-o altă cauză, Sorin Blejnar a fost condamnat la cinci ani de închisoare, de judecătoarea Corina Ciobanu, din Curtea de Apel Bucureşti. Alături de Blejnar, Florin Dan Secăreanu, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, şi Viorel Comăniţă, fost şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, au fost condamnaţi la câte cinci ani de detenţie. În prezent, cauza se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. În dosar, DNA arată că bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu suma de 242.642.205,44 de lei (aproximativ 56 de milioane de euro).
 

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Sorin Blejnar, Viorel Comăniţă, Florin Dan Secăreanu şi alţii. Prejudiciu, 56 de milioane de euro (document)

 
Fostul şef al banilor din România a fost condamnat la cinci ani de închisoare. La fel şi fostul şef al Informaţiilor din Constanţa (rechizitoriu)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, va administra Tetacons SRL pentru următorii 20 de ani

02 Feb 2022 2628

Condamnat în Dosarul „Motorina“ Radu Nemeş poate fi eliberat condiționat. Intervine DNA Constanța

17 Jan 2022 2930

Sorin Blejnar, fost șef ANAF, eliberat condiționat. A fost condamnat pentru corupție

15 Oct 2021 2074

Toader Buzarbici Filipescu, din Mangalia, socrul fostului șef al ANAF, a preluat Ladise International Consulting SRL

10 Aug 2021 2435

Opt ani de închisoare pentru un afacerist din Constanța. A fost cercetat într-unul dintre cele mai cunoscute dosare penale din România

27 Feb 2021 6132

DNA. Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar şi alţi inculpaţi, trimişi în judecată pentru luare de mită

22 Aug 2019 2254

Fostul șef ANAF, Sorin Blejnar condamnat definitiv la cinci ani de închisoare

07 May 2019 2146

Sorin Blejnar şi fostul şef al SIPI Constanţa, achitaţi în dosarul „Motorina“. Radu Nemeş, condamnat

16 Apr 2019 3584

Sorin Blejnar, achitat în dosarul "Motorina". Decizia ÎCCJ este definitivă

15 Apr 2019 1997

Instanţa supremă a finalizat dezbaterile în dosarul ''Motorina''. Printre cei judecați în dosar este și fostul şef al DGIPI Constanţa

27 Mar 2019 2035

Un procuror de la DIICOT şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general al României

27 Mar 2019 1923

Dosarul Motorina a primit un nou termen. DNA acuză un prejudiciu de aproximativ 56 de milioane de euro

04 Feb 2019 2791

Dosarul Motorina, redeschis azi la Înalta Curte

17 Dec 2018 2661

Dosarul Motorina, amânat pentru decembrie

29 Nov 2018 2728

Trei judecători de la Înalta Curte analizează azi dosarul „Motorina“. DNA acuză - prejudiciu de zeci de milioane de euro

07 Aug 2018 2770