Stere Anagnoste, de la ANAF Constanța, cercetat pentru luare de mită, a scăpat de controlul judiciar


 
  • Dosarul a fost instrumentat de Vasile Abagiu, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura teritorială Constanţa.
 
Judecătorul Teodor Viorel Gheorghe, președintele Tribunalului Constanța, a revocat măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de Stere Anagnoste, fost inspector în cadrul A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, suspectat de luare de mită.
 
Decizia nu este definitivă.
 
Zilele trecute, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a inculpaților Mihai Bușu și Stere Anagnoste, cercetați sub control judiciar, la data faptelor inspectori în cadrul A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.
 
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
La data de 18 octombrie 2021, inculpatul Bușu Mihai, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins pentru sine și pentru colegul său Anagnoste Stere, sume de bani cuprinse între de 4.000 și 5.000 lei, de la administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză). Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși pentru ca, în urma controlului fiscal pe care îl realizau cei doi inspectori, aceștia să formuleze concluzii care să nu determine declanșarea unui control de fond la societatea omului de afaceri.
 
În același context, la data de 19 octombrie 2021, cei doi inspectori A.N.A.F. ar fi primit printr-un intermediar, în plicuri distincte, câte 4.000 lei de fiecare, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

- trei ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea pe o perioadă de doi ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
 
Dosarele de urmărire penală privind pe inculpații Bușu Mihai și Anagnoste Stere împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.

 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Doi inspectori ANAF Constanța, acuzați de luare de mită, au făcut înțelegeri cu procurorii Anticorupție (document)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nicuşor Constantinescu, fostul șef al CJC, l-a recuzat pe judecătorul Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel Constanța. Cererea respinsă

01 Sep 2023 1163

Nicuşor Constantinescu, fostul șef al CJC, a cerut alt judecător! L-a recuzat, pentru a doua oară, pe judecătorul Gabriel Mustaţă! Cererea, respinsă

27 Jun 2023 904

Gabriel Mustaţă rămâne judecătorul dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Cererea de recuzare a lui Nicușor Constantinescu, respinsă

31 May 2023 952

Judecătorul Gabriel Mustaţă, recuzat de Nicușor Constantinescu, fostul șef al CJC!

29 May 2023 1540

Dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru la anul!

01 Dec 2022 1013

DNA Se schimbă judecătorul dosarului privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

22 Sep 2022 1042

Judecătorul Marius Cristian Epure s-a abținut în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

01 Jun 2022 1589

Începe procesul în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

04 Apr 2022 2055

Dosarul penal referitor la herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

11 Mar 2022 1199

Nicușor Constantinescu l-a recuzat pe judecătorul Lucian Lică! Ce răspuns a primit fostul șef al CJC

09 Feb 2022 2120

Ancheta DNA Cum ar fi primit mită cei doi inspectori de la ANAF Constanța, Mihai Bușu și Stere Anagnoste (DOCUMENT)

23 Nov 2021 3229

Doi inspectori ANAF Constanța, acuzați de luare de mită, au făcut înțelegeri cu procurorii Anticorupție (document)

15 Nov 2021 4310

Oficial! Începe judecata în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu!

21 Oct 2021 3241

Serviciul Român de Informaţii, așteptat să se pronunțe în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

08 Jul 2021 2238

Poate purta arme! Prima decizie în dosarul comisarului şef Cornel Gabriel Coteanu, fostul şef al Poliţiei Eforie!

23 Jan 2021 2139