UPDATE. Știri justiție Constanța Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


S-a fixat primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis, din municipiul Constanța!
 
Prezenta cauză a fost soluționată de judecătorul Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, prin achitarea inculpaților -  Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, și Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa) - pe motiv că faptele imputate de procurori nu sunt prevăzute de legea penală.

Oficial!
 

Solutia pe scurt: I. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, ambele din Codul de procedură penală, dispune achitarea inculpatului Făgădău Decebal, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. II. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, ambele din Codul de procedură penală, dispune achitarea inculpatei Enache Marcela, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 48 din Codul penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. III. În baza dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală raportate la art. 1357 şi art. 1381 din Codul civil, respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată în cauză de către părţile civile Consiliul Local Constanța şi Municipiul Constanţa, împotriva inculpaţilor Făgădău Decebal şi Enache Marcela. IV. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, raportat la art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, dispune ridicarea, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a măsurii asigurătorii luate în cauză prin ordonanţa procurorului emisă la data de 15.12.2020, în dosarul de urmărire penală nr. 144/P/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, constând în sechestrul asupra oricăror bunuri prezente sau viitoare ale inculpatului Făgădău Decebal, până la concurența sumei de 133.688 euro. V. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta cauză, aferente urmăririi penale şi judecăţii, rămân în sarcina statului. ??? § În vederea punerii în executare a dispoziţiilor din această hotărâre referitoare la ridicarea măsurii asigurătorii, un extras al dispozitivului hotărârii se va comunica, la rămânerea definitivă, către S.P.I.T.V.B.L. din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, la A.N.C.P.I. Bucureşti – în referire la ordonanţa procurorului emisă la data de 15.12.2020, în dosarul de urmărire penală nr. 144/P/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 408 alin. (1) coroborat cu art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală; cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, conform art. 413 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pronunţată la data de 01.08.2023, prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei, conform art. 405 alin. (1) din Codul de procedură penală.


 
Decizia primei instanțe a fost contestată la Curtea de Apel Constanța de procurorii DNA Constanța, de Consiliul Local Constanţa - Municipiul Constanţa prin Primar, dar și de Marcela Enache, fostul secretar general al municipiului.

Conform portalului instanțelor de judecată, primul termen în apelul dosarului a fost stabilit pentru data de 18 ianuarie 2024.

UPDATE -Termenul a fost preschimbat pentru data de 12.12.2023.

Cauza a fost repartizată completului de judecată C. 4 A, format în prezent, conform datelor noastre, din magistrații Ciprian Coadă și Ștefania Pîrlogea, de la Curtea de Apel Constanța.


Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.

În trecut, în diferite dosare și completuri de judecată, în atenția celor doi magistrați s-au aflat:

Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa.

Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței.

Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța.

Omul de afaceri Sorin Strutinsky

Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa!
 
George Daniel Papari, fost director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL)

Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi ex-consilier al lui Radu Mazăre.

Revenind la dosarul terenurilor din Portul Tomis, potrivit DNA, în cursul anului 2015, Făgădău Decebal și Enache Marcela „și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța“.

„Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători“, conform DNA. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Amintim că cele trei terenuri din prezenta cauză (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat.

Dosarul a fost instrumentat de procurorul șef Andrei Bodean, șeful DNA Constanța.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 Citește și

Decebal Făgădău, achitat în dosarul terenurilor din Portul Tomis! Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța (DOCUMENT)

Exclusiv!
Oficial! Achitare pentru Decebal Făgădău și Marcela Enache, în dosarul terenurilor din Portul Tomis

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autorizație de construire pentru ABADL! Este vizată o investiție în zona Portului Tomis din Constanța

07 Dec 2023 751

Expert Proiect 2002 SRL revine în clientela Primăriei Constanța și va proiecta un pasaj rutier la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu (DOCUMENT)

07 Dec 2023 668

Cine este procurorul de la DNA care îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

06 Dec 2023 8367

UPDATE Intervenție de urgență pe bulevardul Tomis din Constanța. Intervin mai multe echipaje de pompieri

02 Dec 2023 1174

Decebal Făgădău, achitat în dosarul terenurilor din Portul Tomis! Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța (DOCUMENT)

12 Sep 2023 1103

Ce „spune“ legea despre achitarea lui Decebal Făgădău, în dosarul terenurilor din Portul Tomis - fapta nu este prevăzută de legea penală!

01 Aug 2023 1836

Ultima oră! Tomis Marina Management SRL câștigă procesul pentru Portul Tomis Constanța (MINUTA)

12 Jul 2023 3212

Cum vor circula autobuzele CT BUS pe perioada festivalului NEVERSEA

06 Jul 2023 1392

Programul de transport CT BUS pe perioada festivalului NEVERSEA

30 Jun 2023 1326

Procesul pentru Portul Tomis! Terasele din port fac scut pentru Tomis Marina Management

29 Jun 2023 1609

Internet în zona Vraja Mării – Cazino – Port Tomis. Ce valoare are achiziția (DOCUMENT)

24 Jun 2023 876

Inculpați, Decebal Făgădău și Marcela Enache Judecata s-a terminat! Când va avea loc pronunțarea în dosarul terenurilor din Portul Tomis

10 May 2023 9090

Imagini de la eveniment Accident rutier în Portul Tomis! Un motociclist a ajuns la spital (FOTO+VIDEO)

26 Apr 2023 2856

Asociația Resto Constanța organizează o nouă întâlnire cu managerii de restaurante

22 Apr 2023 1141

Obiecţiunile DNA, respinse Adrian Gheorghiță, avocatul lui Decebal Făgădău – „în opinia mea, acuzația DNA a fost demontată!“

08 Apr 2023 1494