Strutinsky rămâne sub control judiciar (rechizitoriu)

Sorin Gabriel Strutinsky, cunoscut şi ca „trezorierul“ tandemului Mazăre - Constantinescu, rămâne sub control judiciar.
 
Decizia a fost luată de judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa.
 
Iată, pe scurt, decizia magistratului: „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Sorin Gabriel Strutinsky, măsură pe care o menţine pentru o durată de 60 de zile cu începere de la 15 decembrie 2016 la 12 februarie 2017, inclusiv“.
 
Tot prin aceeaşi decizie, judecătorul Leonard Iustin Bourceanu i-a admis cererea de modificare a controlului judiciar, în sensul că i-a interzis lui Strutinsky să ia legătura doar cu martorii care au mai rămas de audiat, respectiv „Marin Laurenţiu Marius (n.r. fost consilier judeţean social-democrat, fost director al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral şi finul lui Sorin Strutinsky), Papadumitru Alexandru (n.r. administratorul firmei Al Stom Company, care a obţinut în instanţă evacuarea familiei Tagariciu din locuinţa de pe strada Arhiepiscopiei nr. 17) şi martorul cu identitate protejată «Ciocârlan Adriana»“.
Decizia judecătorului Leonard Iustin Bourceanu nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
În prezenta cauză, Sorin Strutinsky este bănuit de patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, dar şi de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
 
Dorin Lazia, proprietarului grupului de firme Argos, are calitatea de martor denunţător.
 
Dosarul a fost instrumentat de Gheorghe Popovici, fost procuror din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 1 februarie 2017.

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Gabriel-Sorin Strutinsky, „trezorierul“ tandemului Mazăre – Constantinescu (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment! Dosarul, amânat la tribunalul Constanța

25 Mar 2024 403

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 511

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1002

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 685

Firma deținută de Adriana Strutinsky, fosta soție a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, la judecată cu Protecția Consumatorilor. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța

27 Jan 2024 915

Falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct) amânat pentru luna mai 2024

25 Jan 2024 834

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 616

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1361

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1002

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 728

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4594

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1301

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1065

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2509

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3084