Sute de poliţişti din Constanţa s-au reunit într-un mega-dosar. Au dat în judecată MAI, Poliţia Română şi IPJ Constanţa. Motivul (document)

Peste 350 de poliţişti din judeţul Constanţa au acţionat în instanţă Ministerul Administraţiei Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.
 
Potrivit lui Vasile Zelcă, preşedintele Biroului Teritorial Constanţa al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, poliţiştii vor să le fie plătite „orele lucrate suplimentar ori planificat în zilele se sâmbătă, duminică şi de sărbătorile legale din perioada iulie - 31 decembrie 2014“.
 
Dosarul se află pe rolul Secţiei de Contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, următorul termen fiind stabilit pentru data de 18 ianuarie 2018.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual - MAI - Biroul Teritorial al IPJ Constanţa are calitatea de reclamant, în timp ce „Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa“ sunt pârâţi. Asta în timp ce lista poliţiştilor este formată din aproximativ 360 de persoane.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări la Legea privind funcţionarea Poliţiei Române! Ce semnal de alarmă trage comisarul șef Vasile Zelca, liderul SNPPC

05 May 2022 1916

Cu cât se vor majora salariile polițiștilor în 2022. Ce spun reprezentanții SNPPC

25 Apr 2022 1978

ZIUA-n amiaza mare Vasile Zelca, debut de mandat furtunos în fruntea Sindicatului Național al Polițiștilor - „Dacă am avea dreptul la grevă, nu știu pe unde ar mai scoate cămașa guvernele”

15 Jan 2022 9779

ZIUA-n amiaza mare” Președintele SNPPC, Vasile Zelca, despre lupta polițiștilor în prima linie a stării continue de alertă și activitățile de verificare a carantinaților și izolaților

14 Jan 2022 2041

Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, la „ZIUA-n amiaza mare”

13 Jan 2022 2536

Vasile Zelcă este noul preşedinte al SNPPC!

18 Dec 2021 4014

Polițiștii reiau seria protestelor în stradă! Iată care sunt principalele revendicări

28 Aug 2021 2101

Semnal de alarmă după arestarea polițiștilor din Pitești Liderul SNPPC Constanța, Vasile Zelcă – „Polițiștii vor fi timorați în a mai imobiliza persoane“

20 Apr 2021 7150

Sindicatul polițiștilor din Constanța își caută dreptatea în instanță. Procese pe bandă rulantă pentru drepturile salariale

01 Jun 2019 2290

Fostă jucătoare, în prima ligă. Convocată la Naţională Cine este Roxana Solcan, surpriza campionatului de fotbal al poliţiştilor din Constanţa (galerie foto)

27 Apr 2019 4670

UPDATE. Imagini de la eveniment.Polițist din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Cernavodă, implicat într-un accident rutier. În ce stare este polițistul (galerie foto + video)

16 Sep 2018 14634

Teren din retrocedări Constănţenii de pe strada Primăverii au dat în judecată Consiliul Local. Cer anularea HCL-urilor şi a investiţiei Black Sea Design Concept (documente)

27 Aug 2018 7133

Modificări în capitalul social al societății Ro Lamb Export SRL

21 Jul 2018 1976

Se pichetează sediul IPJ Constanța. Cine, când și de ce. Câți polițiști sunt așteptați (foto+document)

10 Mar 2018 3933

Vasile Zelcă, liderul SNPPC, ne-a spus cine este polițistul din județul Constanța a cărui fotografie a impresionat o țară întreagă

03 Mar 2018 62425