Tânăra care ar fi bătut patru polițiști și trei agenți de securitate mai are de trecut un hop, până la libertate

  • Dacă va fi eliberată din arest, tânăra va fi obligată să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical în scopul dezintoxicării.
  • Contestația procurorilor va fi trimisă spre soluționare Tribunalului Constanța, instanță care va lua o decizie definitivă.


Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa se opun ca tânăra, de 22 de ani, din Constanța, acuzată că ar fi lovit patru polițiști și trei agenți de securitate, să fie eliberată din arest preventiv! Magistrații au atacat decizia Judecătoriei Constanța prin intermediul căreia s-a hotărât înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpată cu cea a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
 

Îngrijire sau tratament medical în scopul dezintoxicării

Pe durata măsurii, judecătorii au decis ca tânăra să respecte următoarele: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte efectiv, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească teritoriul României; e) să se supună unor măusri de control, îngrijire sau tratament medical în scopul dezintoxicării. „Atrage atenţia inculpatei că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive“, se mai arată în decizia magistraților.

Contestația procurorilor va fi trimisă spre soluționare Tribunalului Constanța, instanță care va lua o decizie definitivă.
 

Ultraj, lovire sau alte violențe

Amintim că la data de 13 septembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 zile a inculpatei, cercetată pentru comiterea a:

- 4 (patru) infracţiuni de ultraj, fapte prevăzute şi pesepsite de art. 257 alin. 1 și 3 Cod Penal, în referire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 1 Cod Penal,
- 2 (două) infracțiuni de lovire sau alte violențe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 193 alin. 1 Cod Penal, și
- o infracțiune de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 Cod Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal.
 

Pahar în cap și picior în testicule

În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate se rețin următoarele:

- în data de 11.09.2020, în jurul orei 21:20 numita I.L.I., în timp ce se afla în incinta unui local din mun. Constanţa, în urma unui conflict spontan cu persoana vătămată D.M.D., a tras-o pe aceasta de păr, și a lovit-o cu pumnii și picioarele, totodată aruncând cu un pahar înspre persoana vătămată B.S.G., aceasta fiind lovită cu paharul în zona capului.

În acest context, persoana vătămată D.M.D. a apăsat butonul de panică, iar după sosirea agenților de securitate, inculpata l-a mușcat de antebrațul stâng pe martorul U.C., l-a lovit cu piciorul în cap pe martorul C.N.V., iar pe martorul A.R.M. l-a lovit cu piciorul în testicule, toți trei agenți de securitate în cadrul unei societăţi private.

 

Zgâriat cu unghiile și o lovitură cu capul

În acest timp, la fața locului au venit trei lucrători din cadrul Poliției Locale Constanța, iar în momentul în care s-a încercat imobilizarea inculpatei și ulterior imobilizării și încătușării, aceasta a zgâriat-o cu unghiile pe antebrațul stâng pe persoana vătămată R.A.M., polițist local, și a lovit-o totodată cu capul în zona pometelui stâng.

La fața locului a fost solicitată și intervenția unui echipaj de poliție națională care a ajutat la introducerea în autospeciala poliției locale a inculpatei, iar după conducerea la sediul Poliției Locale Constanța, în timp ce se aflau în interior aceasta a lovit-o cu piciorul în mână pe persoana vătămată U.V., polițist național.


Ulterior acestui eveniment, în timp ce se afla tot în interiorul sediului Poliției Locale Constanța, inculpata l-a lovit cu piciorul în zona abdomenului pe martorul M.G.C., polițist local, iar la scurt timp a lovit-o cu picioarele în zona membrelor inferioare pe martora C.O.R., polițist local.
 

Polițist lovit cu picioarele

La un moment dat, inculpata a fost condusă la sediul Secției 4 Poliție Constanța, ocazie cu care s-a solicitat și intervenția unui echipaj medical având în vedere starea de nervozitate și agitație excesivă a acesteia, existând suspiciunea că a consumat substanțe cu efect psihotrop.

În timp ce era introdusă în ambulanță și așezată pe targă, inculpata a lovit-o din nou cu picioarele în stomac și piept pe persoana vătămată U.V., polițist național.

De asemenea, pe tot parcursul derulării evenimentelor, inculpata a amenințat toate persoanele menționate anterior, le-a adresat injurii și cuvinte jignitoare și le-a scuipat.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.


Citește și

Doi polițiști din Constanța au fost mușcați de doi bărbați infectat cu virusul HIV
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sentință definitivă pentru tânăra din Constanța acuzată că a bătut patru polițiști și trei agenți de securitate (DOCUMENT)

19 Mar 2022 8597

Exclusivitate! Cum motivează judecătorii din Constanța decizia în cazul tinerei care a bătut patru polițiști și trei agenți de securitate (DOCUMENT)

28 Feb 2022 1836

Exclusiv! Tânăra din Constanța care a bătut patru polițiști și trei agenți de securitate, condamnată (MINUTĂ)

24 Feb 2022 31984

Se reface procedura de citare în cazul tinerei din Constanța care ar fi lovit patru polițiști și trei agenți de securitate!

12 Dec 2021 1443

Pronunțare amânată în cazul tinerei din Constanța care ar fi lovit patru polițiști și trei agenți de securitate!

15 Aug 2021 2371

Patru polițiști și trei agenți de securitate, din Constanța, agresați de o tânără, de 22 de ani. Procesul s-a terminat

07 Jul 2021 15893

Final de proces în dosarul în care o tânără din Constanța ar fi bătut patru polițiști și trei agenți de securitate

08 Jun 2021 2002

Picioare în burtă și lovituri în testicule Judecătorii din Constanța i-au anulat toate interdicțiile tinerei care a bătut patru polițiști și trei agenți de securitate

24 May 2021 5992

O nouă decizie în cazul tinerei acuzată că ar fi lovit patru polițiști și trei agenți de securitate, din Constanța

06 Feb 2021 1488

Tânăra din Constanța acuzată că ar fi bătut patru polițiști și trei agenți de securitate trimisă la dezintoxicare

28 Dec 2020 1917

Tânăra din Constanța acuzată că a lovit patru polițiști și trei agenți de securitate, în atenția judecătorilor

07 Dec 2020 1754

Anchetă finalizată în cazul tinerei din Constanța acuzată că ar fi lovit patru polițiști și trei agenți de securitate

05 Dec 2020 1954

Solicitare acceptată Ce le-a cerut judecătorilor tânăra din Constanța care a bătut patru polițiști și trei agenți de securitate

27 Nov 2020 1108

Tânăra din Constanța care a bătut patru polițiști și trei agenți de securitate a fost eliberată din arestul preventiv

11 Nov 2020 2757

Judecătoria Constanța a respins cererea de prelungire a arestului în cazul tinerei care a bătut patru polițiști și trei agenți de securitate

10 Nov 2020 2391