Taxele și impozitele din Constanța pe 2021, contestate în instanță. Verdictul judecătorilor

  • Prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Constanța nr. 433 din 28 decembrie 2020, au fost stabilite impozitele și taxele locale la nivelul municipiului în anul 2021.
  • Cazul s-a aflat în atenția completului CA2 al secției, prezidat, potrivit informațiilor noastre, de magistratul Anca Ramona Pârlățeanu.
  • Se arată în minuta Hotărârii 563/2022 că instanța „respinge acțiunea ca neîntemeiată“.
 
Hotărârea Consiliului Local Constanța prin care au fost stabilite taxele și impozitele locale aferente anului 2021 nu va fi anulată, a decis Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța!
 
Decizia instanței a fost luată în dosarul 7243/118/2021, cauză în care Florin Codin, reprezentat de avocatul Florin Scupra, din Baroul Constanța, a solicitat anularea hotărârii CLC.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de „anulare act administrativ HCL nr. 433/2020“.
 
Amintim, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Constanța nr. 433 din 28 decembrie 2020, au fost stabilite impozitele și taxele locale la nivelul municipiului în anul 2021.
 
Cazul s-a aflat în atenția completului CA2 al secției, prezidat, potrivit informațiilor noastre, de magistratul Anca Ramona Pârlățeanu.
 
Se arată în minuta Hotărârii 563/2022 că instanța „respinge acțiunea ca neîntemeiată“.
 
Totodată, judecătorii „obligă reclamantul să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în cuantum de 2.856 de lei“.
 
Hotărârea instanței poate fi atacată în recurs, la instanța superioară, în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei motivate.

 
Dacă se va declara recurs, dosarul va fi trimis pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
SPIT Constanța a atribuit un nou contract societății Pink Post Solutions SRL
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Local Constanța obligă Uniunea Pensionarilor să îi achite serviciile juridice dintr-un proces anterior (MINUTA)

25 Apr 2024 152

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 336

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 400

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 306

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 856

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 668

Proiectul, pe masa consilierilor locali Chioșcul alimentar situat la parterul Școlii Generale nr. 15 „Grigore Antipa" din Constanța poate fi închiriat (DOCUMENT)

24 Apr 2024 322

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 430

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 400

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 487

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 383

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 379

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 469

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 455

Ședință CL Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Crinului (DOCUMENT)

22 Apr 2024 445