Tentativă la evadare, pedepsită de Judecătoria Medgidia

  • Conform procurorilor, tentativa de evadare a avut loc în seara zilei de 28 spre 29 octombrie 2018.
  • Cei doi inculpați au deja condamnări la activ.

Trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, prin rechizitoriul nr. 3250/P/2018, doi tineri din județul Constanța, aflați în detenție ăn vederea executării unei condamnări, au fost condamnați de magistrații Judecătoriei Medgidia pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la evadare.
 
Florin I., deținut în Centrul de Detenţie Brăila - Tichileşti, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la evadare (faptă din 28/29.10.2018). Instanța a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile de tâlhărie și furt calificat, pentru care i s-a aplicat măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de doi ani, în baza sentinței penale nr. 2744/25.10.2018 a Judecătoriei Medgidia, definitiv Pe cale de consecință, Judecătoria Medgidia i-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de un an care s-a majorează cu o durată egală cu o pătrime din măsura educativă privativă de libertate, respectiv șase luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de un an și șase luni închisoare, în regim de detenţie.
 
Cel de al diolea inculpat din dosar, Cristian B., în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi (arestat în altă cauză), la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la evadare (faptă din 28/29.10.2018). Și în cazul acestuia, magistrații au constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de tâlhărie, pentru care inculpatul a fost condmnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
 
Magistrații i-au aplicat inculpatului pedeapsa mai grea de patru ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă, respectiv patru luni, în final rezultând patru ani și patru luni închisoare.
 
Decizia Judecătoriei Medgidia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Citește și
 
Mobilizare internaţională pentru arestarea unui constănţean găsit vinovat în Italia pentru evadare (document)

Nici evadările din penitenciarele românești nu mai sunt ce erau. Deținut prins după 30 de minute de la evadare

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.