Teren lăsat prin testament Primăria Constanța, obligată să soluționeze o notificare de acum 20 de ani, a Academiei Române


 
  • Municipiul Constanța prin Primar a fost obligat de judecătorii Tribunalului Constanța să soluționeze o notificare pe Legea 10/2001, pentru un teren de un hectar, situat pe bulevardul 1 Mai (fost 8 iunie)!
  • Terenul fusese lăsat Academiei prin testament, de boierul Iuliu Movilă.
  • În motivarea Hotărârii nr. 3472/2021, judecătorii Tribunalului Constanța au arătat că „reclamanta (nr., Academia Română) a argumentat corect că simpla conduită pasivă a autorității statului nu poate conduce la suspendarea ori la anihilarea dreptului în substanța sa, astfel că obligația legală de soluționare a notificării subzistă“.
  • Decizia Tribunalului Constanța poate fi atacată în apel.
 
Victorie în instanță, la Constanța, pentru Academia Română, după o luptă de 20 de ani!
 
Municipiul Constanța prin Primar a fost obligat de judecătorii Tribunalului Constanța să soluționeze o notificare pe Legea 10/2001, pentru un teren de un hectar, situat pe bulevardul 1 Mai (fost 8 iunie)!
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost pronunțată de Secția I Civilă a instanței, în completul Fond Civil 6, prezidat de magistratul Loredana Mesrobian, și poate fi atacată în apel, urmând ca, în acest caz, dosarul să fie trimis Curții de Apel Constanța.
 
Hotărârea a fost pronunțată în dosarul civil 4591/118/2020, în care părți sunt Academia Română, în calitate de reclamant, și, respectiv, Municipiul Constanța prin Primar, în calitate de pârât.
 
Potrivit datelor oficiale, este vorba despre un teren de un hectar , situat în Constanța, pe bulevardul 1 Mai (fost 8 iunie), Lotul nr. 11, lăsat prin testament Academiei de boierul Iuliu Movilă.
 
Pasivitatea autorității nu poate conduce la anihilarea dreptului
 
În motivarea Hotărârii nr. 3472/2021, judecătorii Tribunalului Constanța au arătat că „reclamanta (nr., Academia Română) a argumentat corect că simpla conduită pasivă a autorității statului nu poate conduce la suspendarea ori la anihilarea dreptului în substanța sa, astfel că obligația legală de soluționare a notificării subzistă“.
 

Iar aceasta, în condițiile în care în aproximativ două săptămâni se vor împlini 20 de ani de când Academia Română a formulat notificarea în baza Legii 10/2001, pentru restituirea terenului de un hectar, notificare la care nu a primit niciun răspuns, în tot acest timp.
 
Se arată în Hotărârea 3472/2021, document citat pe Jurindex, că „prin cererea înregistrată la data de 07.08.2020, reclamanta Academia Română a solicitat ȋn contradictoriu cu pârâta Municipiul Constanța prin Primar pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la soluționarea dosarului administrativ format ȋn baza notificării nr. 479/09.11.2001 și la emiterea Dispoziției de restituire pentru imobilul situat ȋn Constanța, bd. 1 Mai (fost 8 Iunie) Lotul nr. 11 județ Constanța, ȋn suprafață de 1 ha intravilan, urmând ca Dispoziția să fie comunicată ȋmpreună cu tot dosarul administrativ către C.N.C.I. ori unității deținătoare, după caz“.

 
Testament întocmit de Iuliu Movilă
 
Se mai arată în hotărârea citată că „în fapt, reclamanta arată că până la data preluării abuzive imobilul a aparținut Academiei Române, ȋn baza testamentului ȋntocmit de Iuliu Movilă, iar după apariția legilor de reparație s-a formulat notificare pentru redobândirea dreptului de proprietate“, potrivit www.rolii.ro.
 
În replică, reprezentanții Municipiului Constanța prin Primar au solicitat respingerea acțiunii și au invocat, alături de alte argumente, excepția tardivității formulării acțiunii.
 
Astfel, aceștia au argumentat că „ȋn cazul ȋn care entitatea ȋnvestită de lege nu emite decizia ȋn termenele prevăzute ȋn art. 33 și 34, persoana care se consideră ȋndreptățită se poate adresa instanței judecătorești ȋn termen de șase luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor“.
 
Cerere adițională
 
Pe parcursul procesului, reprezentanții Academiei Române au depus o cerere adițională prin care s-a adus la cunoștința instanței „că primul capăt de cerere are ca obiect obligarea pârâtului la soluționarea dosarului administrativ format ȋn baza notificării nr. 479/09.11.2001 și la emiterea dispoziției pentru imobilul litigios, urmând ca pârâta să transmită dispoziția ȋmpreună cu tot dosarul administrativ către C.N.C.I. ori, dacă pârâta nu este unitate deținătoare, dosarul administrativ ȋmpreună cu toată documentația să fie ȋnaintate către unitatea deținătoare“.
 
La rândul său, instanța a arătat că „în ceea ce privește excepția tardivității, se constată că, urmare modificării obiectului acțiunii, excepția tardivității a rămas fără obiect, iar în ceea ce privește excepția indmisibilității, raportat la motivele arătate în susținerea acesteia, reprezintă o apărare de fond, nu o veritabilă excepție, urmând ca instanța să analizeze aceste aspecte odată cu fondul cauzei“, potrivit hotărârii citate pe www.rolii.ro.
 
„Tribunalul constată că în cauză pârâta nu a soluționat notificarea ȋn termenul legal, însă reclamanta a învestit instanța cu o cerere având ca obiect obligație de a face (cererea adițională) și nu una de stabilire în mod direct a întinderii dreptului la despăgubiri sau restituire, urmând a fi respectate limitele învestirii“, au arătat judecătorii.
 
Totodată, magistrații Secției civile au mai arătat că „instanța reține că subzistă dreptul reclamantei la soluționarea notificării sale, pârâta urmând să emită soluția pe care o consideră ca fiind în acord cu prevederile legale incidente“.
 
Decizia poate fi atacată în apel
 
În întreg acest context, Tribunalul Constanța a admis cererea Academiei Române și a obligat Municipiul Constanța prin Primar la soluționarea notificării formulate în urmă cu 20 de ani.
 
„Admite în parte acțiunea astfel cum a fost modificată de reclamant. Obligă pârâta Municipiului Constanţa prin Primar la soluționarea dosarului administrativ format în baza notificării înaintate de Academia Română sub nr. 479/09.11.2001, pentru imobilul teren situat în Constanţa, Bd 1 Mai (fost 8 Iunie) Lotul nr. 11 judeţ Constanţa, în suprafaţă de 1 ha, astfel cum acesta a fost identificat în Raportul de expertiză întocmit de expert Păun Gabriela Laura“, se arată în decizia Tribunalului Constanța.
 
Așa cum am precizat anterior, decizia Tribunalului Constanța poate fi atacată în apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând să se depună la Tribunal.
 
În cazul în care se va declara apel, dosarul va fi trimis Curții de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 
Citește și:
Aștepta un răspuns de 20 de ani
Un revoluționar din Constanța a dat în judecată municipalitatea pentru teren. A primit și daune morale!

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DobrogeaAcademică Conferința-raport asupra cercetării științifice în România

22 Nov 2021 223

#DobrogeaAcademică Horia Hulubei - 125 de ani de la naștere

08 Nov 2021 1135

GastroArt.ro Mihai Lupescu, despre pâinea țăranului român (1916)

05 Nov 2021 1205

#DobrogeaAcademică Pentru medici și pacienți, deopotrivă – prelegerea doctorului Irinel Popescu, despre cercetarea medicală românească

30 Oct 2021 1913

#DobrogeaAcademică „Studiul asteroizilor este un domeniu unde cercetătorii români contribuie în mod constant și semnificativ”

21 Oct 2021 1941

#DobrogeaAcademică Conferințele Academiei Române, acum doar la un click distanță

16 Oct 2021 1883

Testamentul lui Jules Movilă, pentru Academia Română. Mii de metri pătrați, în Mangalia. Deciziile Curții de Apel Constanța

11 Oct 2021 1379

#DobrogeaAcademică Pandemia și economia. Ce va fi după?

22 Sep 2021 1348

Cercetătorii de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ al Academiei Române, la simpozionul anual „Cercetări arheologice şi numismatice“

16 Sep 2021 2093

#DobrogeaAcademică Neagoe Basarab, 500 de ani de veșnicie

11 Sep 2021 557

Omagiu pentru membru al Academiei Române Aram Frenkian, poliglotul dobrogean care a scris zeci de cărți în limbi de circulație internațională

10 Sep 2021 2015

Colocviul Internaţional „Dante Alighieri- 700”, la Biblioteca Academiei Române. Programul evenimentului

09 Sep 2021 2071

#DobrogeaAcademică Statutul actual al limbii noastre – dezbatere la Academia Română

02 Sep 2021 670

Vernisajul expoziţiei Dante – 700 „Pentru a revedea stelele“, găzduit de Academia Română

01 Sep 2021 2273

Astăzi se împlinesc 149 de ani de la nașterea marelui inventator român Traian Vuia

17 Aug 2021 1307