Totul pentru cozonaci! Paznicul din Piața Brotăcei, electrocutat și strâns de gât! Final de proces


 
Final de cercetare judecătorească în cazul celor doi minori care au furat mai mulți cozonaci din Piața Brotăcei, din municipiul Constanța! Cei doi mai sus suspectați că pentru a ajuns la cozonaci l-au atacat pe paznicul pieței, pe care l-au strâns de gât și l-au electrocutat cu un dispozitiv tip electroșoc.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa și trimis spre soluționare instanței competente, respectiv Judecătoria Constanța.
 
Inculpații sunt acuzați de săvârșirea infracţiunii de tâlhărie calificată  și a infracţiunii de furt calificat
 
Judecătoria a stabilit că se va pronunța asupra cauzei la finele aceste luni.
 
Oricare va fi decizia judecătoriei, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa se arată că aproape de finele anului trecut, în jurul orelor 02:30 - 03:00, în timp ce persoana vătămată își desfășura activitatea ca agent de pază în incinta Pieței Brotăcei, inculpații minori l-au imobilizat pe bărbat și l-au strâns puternic cu brațele de gât.
 
Ulterior, unul dintre inculpați, folosind un dispozitiv tip electroșoc, a deposedat persoana vătămată de suma de 360 lei din buzunarul stâng al pantalonilor, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 360 lei.
 

Tot în actul de sesizare a instanței se mai arată că, ulterior, copiii au pătruns în punctul de lucru al patiseriei, din incinta Pieței Brotăcei, de unde au sustras suma de 70 lei și mai mulți cozonaci.
 
Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de abuz în serviciu! Se cere refacerea rechizitoriului! DNA se opune

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scene șocante în Piața Brotăcei! Doi minori, condamnați după ce au electrocutat paznicul pentru câțiva cozonaci și 370 de lei

27 Jan 2023 975

Anunț important de la CT BUS. De unde pot fi achiziționate cardurile personalizate

23 Nov 2022 934

Ce trebuie să știe constănțenii care vor să-și procure cardul personalizat CT BUS

28 Oct 2022 1485

Anunț important de la CT BUS. De unde pot fi achiziționate cardurile personalizate

21 Oct 2022 1276

Paznicul, electrocutat cu un dispozitiv tip electroșoc Final de proces în cazul minorilor care au dat atacul la cozonacii din Piața Brotăcei!

16 Jul 2022 1587

Constănțeanul supărat. Ce a fost și ce a ajuns Piața Pescăruș din municipiul Constanța! (GALERIE FOTO)

30 May 2022 3171

Paznicul, electrocutat și strâns de gât! Doi minori au dat atacul la cozonacii din Piața Brotăcei. Începe procesul

19 Mar 2022 23572

ZIUA LIVE. Niciuna dintre piețele din Constanța nu își va pierde destinația, chiar dacă, în unele dintre ele, privații au mai multe spații decât RAEDPP

18 Mar 2022 1598

Judecătorii îi permit minorului acuzat că l-a tâlhărit pe agentul de pază din Piața Brotăcei să meargă la școală

26 Nov 2021 1587

Tâlhărie în Piața Brotăcei, din Constanța! Victima, agentul de pază

24 Nov 2021 3243

Constanța Programul autobuzelor CT BUS în perioada sărbătorilor pascale

28 Apr 2021 1929

RAEDPP Constanţa Acţiune de igienizare în Piaţa Brotăcei, care va fi închisă luni

26 Mar 2021 1609

Constanța De luni, se închid piețele agroalimentare din oraș!

07 Nov 2020 2798

Accident rutier în Constanța-Zona Piața Brotăcei. O victimă

31 Oct 2020 2885

Activități preventive desfășurate de polițiștii din Constanța

18 Jun 2020 1282