Totul s-a decis la Constanţa! Începe judecata în dosarul celei mai mari capturi de cocaină din România (video)

Tribunalul Constanţa a dispus ieri începerea judecăţii în dosarul în care procurorii DIICOT au descoperit 2.500 de kilograme de cocaină, provenită din Columbia, în valoare de 625.000.000 de euro, într-un depozit aflat pe raza localităţii Eforie Sud. În prezenta cauză, Narvaez Ramon Diego, Mikailionis Nerijus, Laurincikas Aurius, Gaidamavicius Vygantas şi Miceika Tadas au fost încătuşaţi.
 
Decizia de ieri a fost luată de Nermin Apzait, magistrat al Tribunalului Constanţa, şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Pe data de 1 iulie, procurorii DIICOT au informat că, „în perioada aprilie - iunie 2016, inculpatul Mimoun Kaabouni împreună cu inculpații Narvaez Ramon Diego, cetățean columbian, și cu Mikailionis Nerijus, Laurincikas Audrius, Gaidamavicius Vygantas și Miceika Tadas, cetățeni lituanieni, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, pe care ulterior l-au și sprijinit prin acțiuni distincte, în scopul săvârșirii de infracțiuni de trafic internațional de droguri de mare risc (efectuarea de transporturi de mari cantități de cocaină din Columbia în Europa de Vest, cu tranzitarea teritoriului României) și trafic intern de droguri de mare risc (extragerea, deținerea și manevrarea drogurilor respective, pe teritoriul României, în vederea transportării ulterioare a acestora în țări din Europa de Vest)“.
 
„Astfel, în perioada aprilie - iunie a anului 2016, împreună cu inculpații anterior menționați, au introdus în România, prin Portul Constanța, fără drept, cantitatea de aproximativ 2.500 de kilograme de cocaină, prin disimularea acestor droguri în spații special amenajate ale unor containere (introduse în România prin utilizarea, ca paravan, a unor operațiuni de import - export de aproximativ 320 de tone de banane din Columbia în România).
 
Tot astfel, în perioada 21.06.2016 - 29.06.2016, activitatea infracțională a inculpatului Mimoun Kaabouni a continuat, în sensul că, împreună cu inculpații Narvaez Ramon Diego, Mikailionis Nerijus, Laurincikas Audrius, Gaidamavicius Vygantas și Miceika Tadas, a încercat să scoată din România, fără drept, cantitatea totală de aproximativ 2.500 de kilograme de cocaină provenită din Columbia, droguri ce urmau a fi direcționate către Europa de Vest“, conform DIICOT.
 
Anchetatorii mai arată că, „pentru extragerea drogurilor, inculpaţii au închiriat un depozit pe raza localităţii Eforie Sud, desfăşurând aceste activităţi la data de 27/06.2016 şi la data de 29.06.2016, orele 20.00, moment în care procurorii DIICOT împreună cu ofițeri din cadrul DCCO au descins la acest imobil, procedându-se astfel la constatarea în flagrant a infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc“.
 
„În paralel, în data de 29.06.2016, inculpatul Mimoun Kaabounim, zis «Rocky», a fost reținut de către autoritățile spaniole în timp ce încerca să părăsească teritoriul Spaniei, pe aeroportul din Malaga, în vederea soluționării propunerii de arestare preventivă formulate de către procurorii DIICOT. Valoarea de piață a drogurilor este de aproximativ 625.000.000 de euro“, au conchis procurorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Agenția Națională Antidrog, activitate de prevenrie a substanțelor interzise la Caravana de Taekwondo de la Eforie Sud!

31 Jul 2023 723

2.500 de kilograme de cocaină, într-un container, la Eforie Sud! Cererea de rejudecare, respinsă

25 May 2022 4298

Captură-record de droguri în judeţul Constanţa! 2.500 de kilograme de cocaină, într-un container, la Eforie Sud. Se cere rejudecarea dosarului

07 Jan 2022 40685

Vacanță în siguranță, fără droguri

20 Jul 2019 1873

Proiectul „Vacanță în siguranță fără droguri”. Activități preventive la Eforie Sud și 2 Mai

16 Jul 2019 1439

Un nou pachet suspect că ar conține un drog periculos, găsit pe plaja de la Eforie Sud. Ce mesaj au transmis polițiștii

07 Apr 2019 2396

Eforie Sud, locul I în topul oraşelor în care s-au descoperit droguri de mare risc. Ultima decizie a judecătorilor

29 May 2018 2696

Curtea de Apel Constanţa, înconjurată de jandarmi. Pentru ce s-a luat această măsură (galerie foto)

15 May 2018 2316

Droguri de 625 de milioane de euro, la Eforie Cât a costat ancheta privind cea mai mare captură de cocaină din România. Cine şi cât trebuie să plătească

18 Jan 2018 2734

Droguri de 625 de milioane de euro, într-un depozit din Eforie Sud. Judecata s-a terminat. Când va avea loc pronunţarea

05 Jan 2018 3476

Cea mai mare captură de droguri din România! Judecătorii din Constanţa au luat o nouă decizie

11 Dec 2017 7657

Cea mai mare captură de cocaină din România, descoperită la Eforie. Toţi inculpaţii rămân în arest

18 Oct 2017 4353

Zece reținuți în urma perchezițiilor BCCO și DIICOT. Toți din Constanța, Mangalia, Limanu, Eforie. Făceau trafic cu droguri

16 Jun 2017 14151

Captură-record de droguri în judeţul Constanţa! Judecătorii vor redeschide dosarul zilele următoare

17 Apr 2017 5551

Droguri de 625.000.000 de euro, descoperite la Eforie Sud Judecătorii vor redeschide dosarul săptămâna viitoare

21 Jan 2017 2730