Totul se decide azi Cei opt arestați în cazul obținerii ilegale de permise de conducere româneşti cer să fie eliberați. Percheziții și la Constanța


 
  • Procurorii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, luare de mită, dare de mită.
  • În dosar au fost efectuate 61 de percheziții domiciliare în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Botoșani, Dolj, Constanța și municipiul București.
  • Potrivit DIICOT, ancheta în cauză a început în luna martie 2020, în Ploiești.
 
Judecătorii Secţiei Penale şi pentru cauze cu minori şi de familie din Curtea de Apel Ploieşti vor analiza azi cererea de punere în libertate a celor opt persoane arestare preventiv săptămâna trecută în dosarul celor 61 de percheziții domiciliare de zilele trecute derulate în în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Botoșani, Dolj, Constanța și municipiul București.
 
Decizia Curții de Apel va fi definitivă.
 
Procurorii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, luare de mită, dare de mită.
 
Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti, cercetările în acest caz vizează implicarea mai multor persoane în obținerea ilegală de permise de conducere româneşti, prin preschimbarea unor permise contrafăcute eliberate de autorităţi din alte state.
 
Potrivit DIICOT, ancheta în cauză a început în luna martie 2020, în Ploiești, și a fost apoi extinsă în mai multe județe ale țării și în municipiul București.
 
Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, în județele Dâmbovița și Ilfov și municipiul București s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, compus inițial din 9 membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români.
 
Grupul era profilat pe săvâşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție.
 

Scopul grupului l-a reprezentat obținerea de venituri ilicite prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competențele necesare obținerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.
 
Persoanele interesate de obținerea unor permise de conducere puneau la dispoziția membrilor grupării datele de identificare personale, o fotografie și un specimen de semnătură, care erau transmise în străinătate pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele realizate fraudulos erau expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora se prezentau la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești.

 
Suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis se ridica la aproximativ 3.000 euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați.
 
Până în prezent, au fost identificați peste 50 de cetățeni români care fie au obținut permise românești, fie au depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor prin acest mod ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere.
 
La acțiune au participat polițiști din cadrul B.C.C.O. București, B.C.C.O. Pitești, B.C.C.O. Brașov, B.C.C.O. Craiova, B.C.C.O. Constanța, S.C.C.O. Ilfov, S.C.C.O Teleorman, S.C.C.O. Giurgiu, S.C.C.O. Botoșani, iar suportul de specialitate fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Teritoriale de Analiză a Informațiilor Ploiești.
 
De asemenea, la activități a participat Brigada Specială de Intervenție ,,Vlad Țepeș” a Jandarmeriei, Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Matei Basarab” Ploiești, Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmboviţa, Inspectoratului Județean de Jandarmi Teleorman, Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu şi Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoşani.
  
Pentru instrumentarea dosarului, polițiștii și procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, precum și de suportul mai multor structuri teritoriale de combatere a criminalității organizate și al Direcţiei Operaţiuni Speciale.
 
Potrivit comisarului-șef Liviu-Ionuț Vîrșă, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din Constanța, în trecut, au existat situații în care diverși cetățeni s-au prezentat pentru preschimbarea unor permise false emise în străinătate, însă a fost seizată Poliția.  
  
Procedura legală prevede că eliberarea permisului românesc se face numai în urma confirmării privind legalitatea documentului.
 
Citește și
 
Percheziții în Năvodari și Ovidiu. Vizate au fost persoane acuzate de cămătărie și abuz de încredere

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul materialelor reciclabile. Prejudiciu de peste 10 milioane de lei!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni de control cu radare, în județul Constanța. S-au aplicat amenzi și s-au suspendat permise de conducere

26 Mar 2024 514

Nereguli în trafic, depistate de polițiștii rutieri în Constanța. Au fost aplicate amenzi

19 Mar 2024 369

IPJ Argeș Reținere a 9 permise de conducere și de retragere a unui certificat de înmatriculare

18 Mar 2024 389

Razie a polițiștilor în județul Tulcea. S-au aplicat peste 70 de sancțiuni și au fost reținute permise

10 Mar 2024 490

Poliția Română - Au fost retrase 406 certificate de înmatriculare

06 Mar 2024 285

Știri Constanța Polițiștii din Cernavodă și Năvodari aplică amenzi și rețin permise de conducere, în urma unor acțiuni

04 Mar 2024 663

IPJ Cluj940 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști

04 Mar 2024 263

Acțiune a polițiștilor rutieri în municipiul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

03 Mar 2024 713

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. A curs cu amenzi și alte sancțiuni

02 Mar 2024 776

Contravenții rutiere în județul Constanța Permise de conducere suspendate, cele mai multe fiind pentru depășirea vitezei legale (Galerie FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 1185

Poliția Română - Au fost retrase 386 de certificate de înmatriculare în cadrul acțiunii BLOCADA

16 Feb 2024 329

„Bombă“ de la DNA! Cinci angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, trimiși în judecată

15 Feb 2024 809

În județul Constanța Intervențiile poliției, în ultimele 24 de ore

07 Feb 2024 588

IPJ AradAcțiune preventivă a polițiștilor rutieri

05 Feb 2024 383

La sfârșit de săptămână Captura polițiștilor în județul Constanța. Aproape 70 de permise de conducere au fost reținute în vederea suspendării, din care jumătate pentru depășirea limitei de viteză

04 Feb 2024 997