Tragedie în Delta Dunării! Doi tineri au murit, alţi cinci au fost răniţi. Marian Vlas, condamnat definitiv

Marian Claudiu Vlas, din Tulcea, trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru că ar fi provocat o tragedie în Delta Dunării, în luna aprilie 2009, a fost condamnat definitiv.
 
Ieri, judecătorii Cristian Deliorga şi Cătălin Jigău, din Curtea de Apel Constanţa, au redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, de la cinci ani de închisoare la pedeapsa de patru ani şi opt luni de închisoare.
 
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
 
Amintim că, pe data de 12 aprilie 2009, pe Canalul Mărgeanul, în apropiere de localitatea Letea, a avut loc un accident naval. Conform anchetatorilor, Vlas ar fi condus o ambarcaţiune rapidă, iar la un moment dat, a lovit o şalupă aflată la mal. În urma accidentului, doi tineri au murit şi alţi cinci au fost răniţi, toţi fiind pasageri în vasul condus de Marian Claudiu Vlas. 
 
În primă instanţă, judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa, a încetat procesul penal faţă de Marian Claudiu Vlas, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, ca urmare a încheierii acordului de mediere. Mai mult, instanţa a încetat procesul penal faţă de inculpat pentru infracţiunea de punere în exploatare sau navigaţie a unei nave neînregistrate ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi morţi şi cinci răniţi Tragedie pe Dunăre în 2009! Judecata, reluată în 2017

03 Jan 2017 1538

Tragedie în Delta Dunării Magistraţii Tribunalului Constanţa au pus sechestru pe bunurile lui Marian Claudiu Vlas

05 Oct 2015 1737

Tragedie navală în Delta Dunării Marian Claudiu Vlas va fi judecat de Tribunalul Constanţa

04 Apr 2015 2215