Tragedie rutieră în cartierul CET. Curtea de Apel a amânat judecata dosarului pentru 17 noiembrie

Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa au amânat pentru data de 17 noiembrie dosarul tragediei rutiere din cartierul CET, de la finele lunii mai. La termenul trecut, magistraţii au decis ca Robert Cornel Georgescu, de aproape 30 de ani, din Constanţa, acuzat de producerea accidentului, să rămână sub control judiciar. 
 
Conform lucrătorilor Serviciului Rutier Constanţa, Cornel Robert Georgescu a condus, la finele lunii mai, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, un autoturism Mazda, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa, dinspre podul IPMC către strada Cumpenei.
 
În momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Petru Poni, poliţiştii spun că şoferul a efectuat viraj la stânga peste marcajul longitudinal, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, marca BMW, care circula din sens opus.
 
În urma accidentului, a rezultat avarierea autoturismului Mazda, care s-a rupt în două, iar jumătatea din spate a acestuia a fost proiectată pe trotuar, unde a lovit doi pietoni.
 
Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa mai spun că, după producerea accidentului, conducătorul autoturismului Mazda a plecat de la locul în care s-a petrecut evenimentul, fără încuviinţarea organelor de poliţie, ajungând la domiciliu, de unde a chemat un echipaj de ambulanţă. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane.
 
Ulterior accidentului, una dintre victime, un copil, a decedat.
 
Judecătoria Constanţa, în primă instanţă, a decis condamnarea lui Georgescu la pedeapsa de trei ani de închisoare pentru părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, la trei ani şi şase luni pentru ucidere din culpă, la doi ani pentru vătămare corporală din culpă, dar şi la şapte luni pentru o altă faptă de vătămare corporală din culpă.
 
În final, după contopire, Judecătoria Constanţa i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de trei ani şi şase luni de închisoare, pe care a majorat-o cu sporul de doi ani, zece luni şi zece zile. Astfel, Cornel Robert Georgescu s-a ales cu pedeapsa de şase ani, patru luni şi zece zile de închisoare cu executare.
 

Instanţa a dispus acordarea de daune morale şi materiale de aproximativ 70.000 de euro.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IalomițaDetașamentul de pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Cotorca,

15 Apr 2024 434

Planul Roșu de Intervenție activat în județul Sălaj! Două microbuze implicate într-un accident rutier! Mai mulți cetățeni ucraineni, implicați

17 Jan 2024 658

IPJ AlbaAccident rutier

12 Jan 2024 505

Cetățean ucrainean, trimis în judecată la Constanța! Începe procesul

03 Jan 2024 1013

Accident în Bulgaria MAE a anunțat că șoferii sunt români, iar pasagerii cetăţeni străini

02 Jan 2024 920

RETROSPECTIVĂ Anul 2023 marcat de tragedii rutiere la Constanța! Primar decedat în accident, grup de pietoni spulberat la 2 mai și autocare cu cetățeni ucraineni implicate în evenimente rutiere(GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 1741

Oficial de la IPJ Galați despre accidentul soldat cu trei victime! Cum s-a petrecut evenimentul rutier

04 Dec 2023 1030

IGSU Bilanțul misiunilor din luna octombrie. Unde au intervenit salvatorii

14 Nov 2023 744

Cetățean francez beat, implicat într-un accident rutier în județul Giurgiu! Ce valoare a indicat aparatul alcooltest

11 Nov 2023 737

Accident rutier cu victime pe DN7 C! Implicați doi cetățeni italieni

31 Oct 2023 822

ISU IalomițaStația de pompieri Fetești a intervenit la un accident rutier

30 Oct 2023 533

Bărbat decedat după ce s-a răsturnat cu mașina într-o pădure din Argeș

28 Oct 2023 907

IPJ AlbaAccident rutier

26 Oct 2023 520

Știri Constanța azi Accident rutier în zona Tomis 3. Un șofer din Ucraina, băut, ar fi accidentat o femeie pe trecerea de pietoni (FOTO+VIDEO)

19 Oct 2023 3333

ISU IalomițaDetașamentul de pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier

16 Oct 2023 665