Tragedie rutieră în zona mănăstirii Dinogeția (Tulcea)! Tânăr decedat în accident, în 2017. Prima condamnare

  • Mașina s-a răsturnat atât pe carosabil, cât și pe acostamentul din dreapta.
 
Judecătoria Măcin a decis condamnarea în primă instanță a unui tânăr, de 22 de ani, din județul Tulcea, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Dosarul (1103/P/2017) a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
 
În rechizitoriul cauzei, magistrații arată că la data de 01 octombrie 2017, inculpatul a condus un autoturism marca Opel, pe DN 22 E, la ieșirea din localitatea Garvăn spre localitatea I.C. Brătianu, județul Tulcea, la km 5 + 500 m, în zona Mânăstirii Dinogeția, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare pe timp de noapte la abordarea traiectoriei în curbă periculoasă la dreapta și fără vizibilitate, semnalizată ca atare prin indicatoare rutiere, cât și prin acționarea necontrolată a volanului spre acostamentul din dreapta drumului public care a destabilizat autoturismul, pe fondul lipsei de prevedere abordată de inculpat, fapta sa având drept consecință decesul victimei, un alt tânăr, tot din Tulcea.
 
Victima se afla pe scaunul din dreapta.
 
Inculpatul a fost testat toxicologic iar potrivit buletinului de analiză toxicologică a rezultat o îmbibație alcoolică în sânge de 0,60%00 la ora 05:35 de minute și de 0,50%00 la ora 06:35 de minute.
 
Decizia Judecătoriei Măcin a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Primul termen a fost stabilit pentru data de 18 noiembrie 2021.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
 
ZIUA LIVE. Despre daunele morale acordate în procesele de ucidere din culpă. „Există diferențe de opinie“

Premieră la Constanța într-un dosar de ucidere din culpă
Opt ani pentru tragedia de la Ovidiu. Cererea de rejudecare, analizată în mai

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarațiile IPJ Tulcea cu privire la accidentul mortal, în care a fost implicată o ambulanță

18 Oct 2023 1099

Ambulanță implicată într-un accident mortal în județul Tulcea! Pacientul din autosanitară, decedat (GALERIE FOTO)

17 Oct 2023 1608

Fetiță de 7 ani accidentată mortal la Sulina de un autoturism condus de un bărbat din județul Constanța

09 Oct 2023 1176

Județul Tulcea Șoferul implicat în accidentul mortal de la Smârdan era băut și avea permisul anulat! Un bărbat în cărucior, ucis pe loc

24 Sep 2023 1126

Accident rutier mortal în județul Tulcea. Persoană în cărucior, lovită mortal de o mașină

23 Sep 2023 1255

Accident mortal în Tulcea! Judecătorii au stabilit primul termen în proces

22 Aug 2023 1252

Se cere rejudecarea unuia dintre cele mai grave accidente rutiere din Tulcea, din punct de vedere al victimelor!

09 Jul 2023 7299

Accident mortal pe strada Babadag, din Tulcea! Începe procesul

29 Jun 2023 9875

Tragedie la Tulcea! Un tânăr șofer de 21 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac

27 May 2023 3259

Tragedie pe strada Babadag, din Tulcea! Șoferul acuzat de producerea accidentului mortal din ianuarie a fost trimis în judecată

21 May 2023 1889

Scenariu de „final destination“ pe un drum din Tulcea! Viteză, ploaie, ștergătoare defecte și probleme la frânare. Prima condamnare

04 May 2023 7679

Proces atipic, la Constanța - victima a „contribuit“ la propriul deces! Șofer din Tulcea trimis în judecată pentru omor, după ce ar fi lovit intenționat cu mașina un pieton

02 May 2023 5810

Tragedie la Tulcea, în drum spre Constanța! Un mort și trei răniți. Sentință definitivă

27 Apr 2023 8749

Judecătorii s-au opus! Procurorii din Tulcea au cerut, din nou, arestarea șoferului acuzat de producerea accidentului mortal din ianuarie

24 Apr 2023 9821

IGSU Peste 4.100 de misiuni gestionate de pompieri în weekendul care s-a încheiat. Au intervenit și la tragedia de la Tulcea (VIDEO)

03 Apr 2023 1297