Justitie

Tribunalul Bucureşti, undă verde pentru judecarea lui Elan Schwartzenberg

Tribunalul Bucureşti a dat undă verde pentru începerea judecăţii dosarului în care Emilian Schwartzenberg, cu dublă cetăţenie, domiciliat în Israel, este acuzat de complicitate la dare de mită. Decizia Tribunalului Bucureşti a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
 
Prezentul dosar este o disjungere din procesul denumit generic Campusul Social Henri Coandă, unde fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
 
Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „Inculpatul Schwartzenberg Emilian, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al societăţii Shapir Structures SRL, să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât societatea Shapir Structures SRL să câştige, în condiţii avantajoase, o licitaţie având ca obiect contractul de construire a Campusului Social Henri Coandă, în valoare de 40.964.030 de lei fără TVA (circa 10 milioane de euro) din municipiul Constanţa“.
 
„Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societăţii offshore Melici Management Inc (societate al cărei beneficiar real era) şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Mazăre Radu Ştefan şi Morgenstern Avraham, fiind prieten cu cei doi“, conform DNA.
 
În dosarul fraţilor Mazăre, Tribunalul Bucureşti a decis: condamnarea lui Alexandru Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală şi achitarea acestuia sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită (fapta nu există). Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracţiunii de dare de mită, după ce judecătorii au concluzionat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“. Radu Mazăre: condamnat la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. Instanţa a mai decis achitarea fostului primar al municipiului Constanţa sub aspectul infracţiunii de luare de mită. În acest caz, instanţa a decis că fapta de care este acuzat Radu Mazăre nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
În continuare, judecătorii au decis ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Alexandru Mazăre şi Radu Ștefan Mazăre. „Ridică măsura asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 de euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ştefan cu ocazia percheziţiei domiciliare“, potrivit minutei judecătoreşti. În prezenta cauză, Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost reţinuţi preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 8.04.2014 până la data de 9.04.2014.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Începe judecata lui Elan Schwartzenberg!

18 Oct 2019 739

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită. Ce se întâmplă azi la Curtea de Apel Bucureşti

07 Oct 2019 432

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită. Ce s-a decis în legătură cu procesul lui Elan Schwartzenberg

30 Aug 2019 4111

Elan Schwartzenberg scapă de mandatul de arestare preventivă în lipsă

11 Jun 2019 1094

Dosarul lui Elan Schwartzenberg, termen, azi, la Tribunalul Bucureşti

30 Jan 2019 769

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită şi amendat cu 5000 de lei Dosarul lui Elan Schwartzenberg, amânat

14 Dec 2018 3228

Tribunalul Bucureşti, o nouă amânare în dosarul lui Elan Schwartzenberg

05 Oct 2018 711

Emilian Schwartzenberg a ieşit din Seaview Advertising SRL. Către cine a cesionat părţile sociale deţinute

20 Sep 2018 2207

Elan Schwartzenberg, trimis în judecată de DNA. Care sunt acuzaţiile. S-a stabilit un nou termen

11 Aug 2018 1104

Doi la unu! Cine a înclinat balanța în cazul lui Elan Schwartzenberg

03 Aug 2018 975

Capitalul social al Seaview Media SRL, firmă controlată de Sorin Ionuţ Barbu şi Emilian Schwartzenberg, a fost majorat. Cum au fost împărţite părţile sociale

03 Aug 2018 1142

Elan Schwartzenberg nu scapă de mandatul de arestare preventivă emis pe numele său

02 Aug 2018 679

Libertatea unui cunoscut afacerist va fi decisă azi. Legături cu Radu Mazăre, fostul primar al Constanței

02 Aug 2018 810

Capitalul social al Seaview Advertising SRL a fost majorat. Cum a fost distribuit între asociați

27 Jul 2018 763

Cine sunt judecătorii care vor decide libertatea lui Elan Schwartzenberg. Unul este din Constanţa

27 Jul 2018 1548