Tribunalul Constanța, decizie în cazul PUZ-ului pentru blocul din Faleză Nord, pentru care a fost amendat Făgădău!


 
  • Judecătorii Tribunalului Constanța, în completul prezidat de magistratul Anca Ramona Pârlățeanu, au reconfirmat PUZ-ul blocului de șapte etaje pentru care a fost amendat fostul primar al orașului, Decebal Făgădău.
  • Zona vizată de PUZ este delimitată de străzile Prelungirea Ion Rațiu, plajă și aleile carosabile din fața blocurilor PA6A, PA4, PA3 și PA2.
  • Suprafața a fost retrocedată prin Dispoziția nr. 3135/2003 emisă de fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, în beneficiul numitului Daniel Ene.
  • Dispoziția a fost desființată de Curtea Supremă, în Dosarul Retrocedărilor.
  • Pe de altă parte, investitorul a precizat la toate ședințele de consiliu local în care s-a pus în discuție situația terenului că este cumpărător de bună credință, fiind a cincea persoană din lanțul celor ce au cumpărat terenul și neavând cunoștință despre situația terenului la momentul cumpărării acestuia.
  • De altfel, investitorul a obținut în instanță dreptul de a obliga autoritățile locale să îi aprobe PUZ-ul pentru terenul respectiv, acesta fiind motivul care a stat la baza amendării fosutlui primar Decebal Făgădău.
  • Decizia de ieri a Tribunalului Constanța, prin care a fost respinsă acțiunea vecinilor împotriva viitorului bloc, poate fi atacată în recurs.
Tensiunile cresc în Faleză Nord, după ce judecătorii Tribunalului Constanța au reconfirmat PUZ-ul blocului de șapte etaje pentru care a fost amendat fostul primar al orașului, Decebal Făgădău.
 
Mai exact, este vorba despre un imobil pentru care investitorul a obținut aprobarea PUZ-ului, prin HCLM Constanța nr. 533/2019. Mai exact, prin respectiva hotărâre a Consiliului Local Constanța a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal privind construcția imobilului cu șapte etaje în baza unei sentințe rămase definitivă în instanță.
 
Amintim, în timpul discuțiilor purtate în cadrul ședinței Consiliului Local Constanța din 1 noiembrie 2019 pe marginea PUZ-ului respectiv, primarul Constanței de la acel moment, Decebal Făgădău, le-a explicat oamenilor veniți să participe la dezbateri – nemulțumiți de perspectiva construirii blocului – că a fost deja amendat pentru acest imobil.
 
Primarul Decebal Făgădău a precizat, la acel moment, că urmare a unei sentinţe judecătorești, a plătit o amendă de 34.200 de lei, bani pentru care i-a fost pusă poprire pe contul personal şi pentru care a dat în judecată Administrația Națională de Administrare Fiscală.
 
În cele din urmă, PUZ-ul pentru blocul cu șapte etaje a fost aprobat prin HCLM 533 din 28 noiembrie 2019, act pe care locuitorii blocurilor PA4, PA5 și PA6 au încercat să îl anuleze în instanță.
 
Pe de altă parte, în cadrul ședințelor de consiliu local în care s-a pus în discuție terenul său și investiția pe care dorește să o realizeze, investitorul a precizat că el este a cincea persoană din lanțul celor ce au cumpărat terenul.
 
De asemenea, acesta a precizat că nu a avut cunoștință despre situația juridică a terenului în momentul achiziționării în 2005.
 
„Respinge cererea de chemare în judecată“

 
Pentru a reveni la procesul din instanță, dosarul a fost înregistrat la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța încă din cursul anului trecut, sub indicativul 461/118/2020, însă abia recent judecătorii au pronunțat o primă decizie pe fondul cauzei.
 

Ieri, 18 iunie 2021, completul prezidat de magistratul Anca Ramona Pârlățeanu a decis respingerea acțiunii pentru anularea HCLM, deschise de vecinii viitorului bloc.
 
În minuta hotărârii de ieri a Tribunalului se arată că instanța „respinge excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active/interes a intervenienţilor în interes propriu“.
 
Mai departe, se arată că instanța „respinge excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de intervenţie principală“.
 
Astfel, instanța „respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Asociaţia de Proprietari nr 450, Bl. PA4, Bl. PA5 și Asociaţia de Proprietari nr 450, Bl. PA6A, Bl. PA6B, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Mihai Valentin Florin, ca fiind promovată de către persoane fără calitate procesuală activă“.
 
„Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii Popa Alexandra Eleonora, Mocian Ioan, Murineanu Andrei, Mîrț Anica, Breazu Lilica și Croitoru Ion în contradictoriu cu reclamantele Asociaţia de Proprietari nr 450, Bl. PA4, Bl. PA5 și Asociaţia de Proprietari nr 450, Bl. PA6A, Bl. PA6B, şi pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Mihai Valentin Florin“, conform deciziei judecătorilor.
 
În continuare, reclamanții au fost obligați să îi achite investitorului cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 de lei, reprezentând, onorariu avocaţial.
 
În continuare, instanța „obligă intervenienţii să plătească în solidar pârâtului Mihai Valentin Florin cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 lei, reprezentând onorariu avocaţial“.
 
Decizia de ieri a Tribunalului Constanța poate fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
 
Dispoziția nr. 3135/2003
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, terenul pe care investitorul intenționează să ridice blocul cu șapte etaje provine din retrocedările declarate ilegale de instanța de judecată, în Dosarul Retrocedărilor.
 
Suprafața a fost retrocedată prin Dispoziția nr. 3135/2003 emisă de fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, în beneficiul numitului Daniel Ene.
 
Dispoziția respectivă a fost desființată de Curtea Supremă, prin hotărârea în care s-au decis și condamnările din Dosarul Retrocedărilor din Constanța, Radu Mazăre primind nouă ani de închisoare.
 
Așa cum am afirmat anterior, în cadrul ședințelor de consiliu local în care s-a pus în discuție terenul său și investiția pe care dorește să o realizeze, investitorul a precizat că el este a cincea persoană din lanțul celor ce au cumpărat terenul.
 
De asemenea, acesta a precizat că nu a avut cunoștință despre situația juridică a terenului în momentul achiziționării în 2005.
 
Teren între Prelungirea Ion Rațiu și plajă
 
Zona vizată de PUZ este delimitată de străzile Prelungirea Ion Rațiu, plajă și aleile carosabile din fața blocurilor PA6A, PA4, PA3 și PA2.
 
În luna mai 2020, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a informat publicul interesat legat de depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „construire imobil P+7E locuințe colective (ultimul etaj cu supantă + cameră tehnică), amplasare firmă luminoasă, împrejmuire teren, organizare șantier, realizare racorduri și branșamente utilități – cu respectarea regimului de înălțime, amplasat în municipiul Constanța, zona PA2 – PA4, lot 7, județul Constanța“.
 
Terenul este situat în intravilanul municipiului Constanţa, are o suprafaţă de 500 mp, fiind identificat cu nr. cadastral 13259, înscris în cartea funciară a UAT Constanţa sub nr. 203185.
 
În paralel cu procesul deschis de vecinii viitorului bloc, și Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a deschis o acțiune de revendicare imobiliară a terenului, cazul aflându-se în prezent tot în atenția Tribunalului Constanța, dar la Secția Civilă.
 
În întreg acest context, rămâne de văzut dacă părțile din dosarul 461/118/2020 vor declara recurs împotriva hotărârii de ieri a Tribunalului Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Primarul a fost amendat. Motivul un PUZ din Faleză Nord! Locuitorii au dat buzna în Consiliul Local şi au cerut să nu se construiască blocul!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 777

UPDATE. Pompierii intervin în cartierul Faleză Nord din Constanța! Arde un apartament (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1730

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 885

UPDATE Incendiu pe strada Pescarilor din Constanța, în același bloc în care în urmă cu un an a ars mansarda (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Feb 2024 1827

Proces deschis de firma care a consolidat falezele din Eforie! Curtea de Apel Constanța a tranșat litigiul

01 Feb 2024 886

Primăria Constanța Cartierul Faleză Nord dispune de un container special pentru deșeurile voluminoase

04 Jan 2024 1560

Salvamari și sportivii juniori de SUP, printre cei mai „fresh” constănțeni după Revelion. Imagini de pe plaja „Faleza nord” (FOTO+VIDEO)

01 Jan 2024 820

Teren din Faleză Nord, revendicat de Apele Române! Instanța a respins obiecțiunile la expertiza geologică

31 Dec 2023 978

Bloc cu 18 etaje, în Faleză Nord, oprit de judecători! Curtea de Apel Constanța explică de ce imobilul nu va fi ridicat (MOTIVARE)

28 Nov 2023 3543

Răsturnare de situație Apele Române pierd, la București, terenul pentru care fusese amendat Decebal Făgădău când era primar! (MINUTA)

23 Nov 2023 1100

Imobiliare Constanța Imobiliaria Tomis SRL a obținut Certificat de urbanism pentru imobilul din Piața Pescăruș

23 Nov 2023 900

În Constanța Imagini incredibile surprinse cu drona, în Faleză Nord, la acoperișul prăbușit peste un loc de joacă (FOTO+VIDEO)

20 Nov 2023 1696

Vreme ploioasă și închisă, la Constanța Mamaia Nord s-a transformat într-o mică Veneție! (FOTO+VIDEO)

18 Nov 2023 2649

Teren în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu, revendicat de Apele Române! Decizia luată de Curtea de Apel (MINUTA)

16 Nov 2023 1640

Apele Române revendică 500 mp în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu! Curtea de Apel, așteptată să modifice decizia Tribunalului

01 Nov 2023 969