Tribunalul, despre Regulamentul pentru Peninsula Constanța – „Îndoieli cu privire la legalitatea studiului de impact efectuat“ (MOTIVARE)

Intrarea în Zona Peninsulară Constanța, dinspre Portul Tomis
  • Judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, au decis în luna decembrie 2022 că, în condițiile actuale, se impune menținerea suspendării aplicării regulamentului din Peninsula Constanța până la încheierea definitivă a procesul pentru anularea sa.
  • Instanța a motivat această hotărâre și a arătat, printre altele, referitor la studiul de impact făcut la adoptarea regulamentului că lipsa indicării unor elemente anume la care studiul trebuie să facă referire, potrivit legii, „este de natură să nască îndoieli cu privire la legalitatea studiului de impact efectuat în cauză, criticile reclamanților care privesc acest aspect părând a fi întemeiate“.
  • De asemnea, judecătorii au vorbit despre lipsa avizului poliției rutiere pentru restricții pe drumuri publice, dar și despre posibila încălcare a dreptului la liberă circulație pentru anumite categorii de persoane.
  • În Secțiunea Document, puteți consulta pe larg hotărârea Tribunalului Constanța.
„Regulamentul de acces nu permite eliberarea permiselor de acces pentru transport de tip taxi, iar o astfel de restricție pare a fi instituită cu exces de putere de către pârât“ – fragmentul face referire la Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a Constanței și face parte din hotărârea Tribunalului Constanța prin care acesta a fost suspendat până la finalizarea definitivă a procesului pentru anularea sa.
 
Considerentele le aparțin judecătorilor Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, care au decis că, în condițiile actuale, se impune menținerea suspendării aplicării regulamentului din Peninsula Constanța până la încheierea definitivă a procesul pentru anulare.
 
Este vorba despre dosarul cu indicativul 807/118/2022 al Tribunalului, în care mai mulți rezidenți ai Zonei Peninsulare, alături de Parohia Sfântul Nicolae Vechi, dar și de Parohia Sfântul Anton de Padova, au cerut ca acest regulament să fie anulat.
 
În motivarea deciziei, judecătorii au arătat, de asemenea, cu referire la studiul de impact efectuat înainte de adoptarea regulamentului, că „deși dispozițiile legale sus menționate stabilesc că în studiul de impact se va face referire la starea de fapt existentă la momentul elaborării noii reglementări, instanța reține că în studiul de impact efectuat în cauză nu se menționează numărul de rezidenți persoane fizice din Zona Peninsulară și structura demografică, numărul și tipul de rezidenți persoane juridice, locurile de parcare din vecinătatea Zonei peninsulare, numărul de autovehicule ale persoanelor fizice din zona Peninsulară, cu evidențierea numărului de autovehicule care sunt deținute ca un autovehicul suplimentar pe unitate locativă, numărul de autovehicule ale persoanelor juridice, numărul de enoriași care vin la instituțiile de cult din Zona Peninsulară“.
 
„Lipsa indicării acestor elemente de fapt este de natură să nască îndoieli cu privire la legalitatea studiului de impact efectuat în cauză, criticile reclamanților care privesc acest aspect părând a fi întemeiate“, au spus judecătorii.
 
Dreptul la liberă circulație
 
Mai departe, instanța a spus că „referitor la susținerea reclamanților în sensul că Regulamentul instituie o situație de discriminare generată de eliberarea permiselor de acces pentru îngrijirea/asistența persoanelor cu dizabilități, având în vedere că potrivit art. 9 alin.10 din Regulament se reglementează eliberarea permiselor de acces situații excepționale pentru vehicule care deservesc la îngrijirea/asistența persoanelor cu dizabilități (încadrare în grad de handicap), instanța reține că prin faptul că permisul de acces nu se eliberează și pentru persoanele care temporar au mobilitatea redusă din cauza unor diferite afecțiuni, în aparență se încalcă dreptul la liberă circulație al acestor persoane“.
 
În plus, „instanța mai are în vedere și faptul că potrivit art. 9 alin.1 din Regulamentul de acces pentru fiecare unitate locativă se eliberează un singur permis de acces, deși într-o singură unitate locativă ar putea locui mai multe familii cu câte un vehicul, cărora le-ar fi îngrădit astfel dreptul de a folosi autovehiculele deținute în scopul pentru care acestea au fost achiziționate (pentru a merge la locul de muncă, la școli, grădinițe, pentru aprovizionare), critica reclamanților părând a fi întemeiată și din această perspectivă“.
 

„De asemenea, Regulamentul de acces nu permite eliberarea permiselor de acces pentru transport de tip taxi, iar o astfel de restricție pare a fi instituită cu exces de putere de către pârât. Prin întâmpinare pârâtul a arătat că în luna decembrie 2021 a fost încărcat în procedura dezbaterilor publice un proiect de completare și modificare a Regulamentului prin care s-a prevăzut eliberarea permisului de acces și pentru vehiculele în regim taxi, recunoscând astfel că se impunea ca Regulamentul de acces să prevadă și posibilitatea eliberării permisului de acces și pentru vehiculele de transport de tip taxi, motiv pentru care la acest moment critica reclamanţilor referitoare la acest aspect pare a fi întemeiată“, potrivit instanței.
 
Totodată, Tribunalul a mai arătat că „referitor la susținerea reclamanților în sensul că, raportat la faptul că pe permisul de acces vor figura informații referitoare la numele titularului, numărul de înmatriculare al vehiculului, numele solicitantului de permis, precum și adresa solicitantului de permis, se încalcă prevederile art. 5 alin.1 din Regulamentul General privind Protecția Datelor nr. 679/2016, instanța reține că această critică pare a fi întemeiată în raport de prevederile legale sus menționate care se referă la reducerea la minimum a datelor, cât și raportat la măsurile stabilite de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (fila 49, vol.II)“.

 
„Prin adresa din 04.11.2021 întocmită de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal şi comunicată reclamantei ####### s-a menţionat că în data de 03.11.2021, ca urmare a finalizării investigaţiei, s-au aplicat măsuri corective împotriva UAT Municipiul Constanţam în temeiul art. 58 alin.2 litera a şi d din RGDP raportat la art. 14 alin.11, art. 15 alin.2 şi art. 16 alin.5 din legea nr. 102/2005, respectiv: 1. Avertizare, pentru încălcarea principiului reducerii la minimum a datelor, prevăzut de art. 5 alin.1 litera c din RGDP şi 2. Luarea măsurilor care se impun în vederea respectării principiului "reducerii la minimum a datelor" prevăzut de art. 5 alin.1 litera c din RGDP, în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul emiterii permiselor de acces auto pentru rezidenţii persoane fizice în Z.P. (de ex. utilizarea unor indicatori care să permită identificarea indirectă a persoanei vizate cum ar fi nr. cererii), inclusiv prin modificarea prevederilor HCL nr. 294/31.08.2021 referitor la această prelucrare“, se mai precizează în hotărârea instanței.
 
Despre lipsa avizului poliției rutiere
 
„În ceea ce privește susținerea reclamanților privind lipsa avizulului poliției rutiere pentru restricții pe drumuri publice, instanța reține că potrivit art. 5 alin.7 din O.U.G. nr. 195/2002: ″Orice măsură de restricție a circulației pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu avizul poliției rutiere.″ În cauza de față prin actul normativ a cărui suspendare se solicită se stabilesc zone exclusiv pietonale și zone ocazional carosabile în Zona Peninsulară, fiind astfel instituite măsuri de restricție a circulației pe drumurile publice. Pârâtul Consiliul Local Constanța a depus documentația care a stat la baza emiterii actului atacat, dar printre aceste înscrisuri nu se regăsește și avizul poliției rutiere, astfel că pare întemeiată critica reclamanților cu privire la acest aspect“, spune instanța.
 
În acest context, judecătorii au arătat că „pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că în cauză s-a făcut dovada cazului bine justificat, condiție prevăzută de art. 14 din legea nr. 554/2004, urmând să analizeze dacă este îndeplinită și condiția pagubei iminente“.
 
„Cu privire la condiţia pagubei iminente, având în vedere că astfel cum s-a reținut anterior studiul de impact realizat în cauză nu a luat în considerare impactul asupra vieții religioase, aspect ce trebuia evaluat având în vedere că în zona Peninsulară au sediu mai multe lăcașe de cult, instanța apreciază că este îndeplinită condiția pagubei iminente rezultând din imposibilitatea efectivă a persoanelor de a participa la slujbele religioase, precum si la alte evenimente cu conotatie religioasa, regulamentul interzicand accesul acestora cu autoturismele“, potrivit Tribunalului Constanța.
 
„Prejudiciul iminent mai reiese și din modalitatea în care sunt întocmite permisele de acces prin afișarea la loc vizibil a datelor cu caracter personal ale deținătorului vehiculului, precum și din faptul că așa cum s-a reținut mai sus, s-a reglementat obținerea unui singur permis de acces pentru o unitate locativă, astfel că în ipoteza în care există mai multe familii, acestea nu pot folosi vehiculele deținute pentru a se deplasa la locul de muncă, la şcoli, la grădiniţe, la aprovizionare, fiind astfel în mod evident prejudiciate“, potrivit judecătorilor.
 
„Faţă de cele anterior reţinute cu privire la situaţia de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile, instanţa apreciază cererea privind suspendarea executării actului administrativ atacat ca fiind întemeiată, urmând ca pe cale de consecinţă să dispună admiterea acesteia şi să suspende executarea Hotărârii Consiliului Local Constanţa nr. 294/31.08.2021 privind aprobarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a Municipiului Constanţa până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze“, conform instanței.
 
În Secțiunea Document, puteți consulta pe larg hotărârea Tribunalului Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța - Avizul pentru restricțiile din Peninsulă, emis după adoptarea Regulamentului pentru Zona Peninsulară! De ce râmân stâlpișorii în picioare (MOTIVARE)

27 Mar 2024 599

RAJA Constanța Se oprește apa în Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara! Iată în ce perioadă

21 Feb 2024 894

Primăria Constanța și fiscul local vor să anuleze victoria obținută în instanță de familia Dușu! La mijloc, o mică avere

11 Feb 2024 3301

Primăria Comunei Limanu, județul Constanța vinde un teren intravilan

10 Feb 2024 695

Stâlpișorii ficși din Peninsula Constanța rămân în picioare! Tribunalul a respins cererea de anulare a avizului IPJ (MINUTA)

30 Jan 2024 619

Știri Constanța azi Scandal în zona peninsulară din Constanța! Implicat un bătrân de 80 de ani (FOTO+VIDEO)

18 Jan 2024 1806

Municipiul Constanța prin Primar, proces cu BRD pentru terenul de pe strada Arhiepiscopiei, din Zona Peninsulară

07 Jan 2024 3028

Retrospectivă 2023 Anul în care Regulamentul de acces în Zona Peninsulară Constanța a fost anulat definitiv

03 Jan 2024 714

Cel puțin 30 de persoane au murit după cutremurul violent din Japonia

02 Jan 2024 766

DGN-Romag SRL, deținută de familia Dușu, obține anularea supraimpozitării pentru Hotelul Intim, din Peninsula Constanța (MINUTA)

29 Dec 2023 1070

Retrospectivă 2023! „Radiografia“ deciziilor cruciale în justiția din Constanța - Civil și Contencios administrativ și fiscal

27 Dec 2023 853

Rusia confirmă avarierea unei nave, în urma unui atac ucrainean asupra Crimeei

26 Dec 2023 737

Ședință CLM O stradă din zona Peninsulară va purta numele diplomatului și fotografului Anatole Arthur Seraphin Magrin (DOCUMENT)

24 Dec 2023 1294

#citeșteDobrogea Colonizarea tătarilor din Peninsula Crimeea în Dobrogea (II)

20 Dec 2023 7042

Două companii de transport maritim importante anunță suspendarea tranzitării Mării Roşii de către navele lor,

15 Dec 2023 1354