Tulcea Șapte ani de închisoare pentru un bărbat care și-a ucis mama, după care i-a aruncat trupul la marginea unui pârâu


 
  • Căutările au fost efectuate de polițiști, militari jandarmi și cu sprijinul unei aeronave aparținând MAI – I.G.Av.
 
Trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, Sorin R., de aproximativ 40 de ani, din Tulcea, fără antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul Tulcea, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de omor, în concurs cu infracțiunea de profanare de cadavre 
 
Tribunalul Tulcea, în primă instanță, a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de șapte ani și patru luni de închisoare cu executare, sentința fiind însă contestată de inculpat la Curtea de Apel Constanța.  
 
Pe scurt, bărbatul este suspectat că, în noaptea de 13/14 decembrie 2020, pe timp de noapte, în jurul orelor 02.00, în locuinta comună, i-a aplicat mamei sale lovituri cu pumnii li picioarele provocând decesul acesteia
 
Mai mult, inculpatul a dus cadavrul într-o căruță, acoperindu-l cu un strat de lucernă, după care 1-a aruncat pe marginea unui pârâu și unde ulterior a fost devorat de animale.
 
Căutările efectuate în zilele ce au urmat semnalării dispariției au fost efectuate cu efective sporite de polițiști, militari jandarmi și cu sprijinul unei aeronave aparținând MAI – I.G.Av.
 
La data de 22 ianuarie 2021 în zona denumită „La izvoare”, au fost descoperite resturile unui cadavru uman.
 
În acest loc cadavrul a fost devorat și depiesat de animale sălbatice.
 

În motivarea deciziei de condamnarea. Tribunalul Tulcea a constatat că inculpatul nu are antecedente penale, aflându-se la primul conflict cu legea penală.
 
Mai mult, instanța a reținut și atitudinea sinceră pe parcursul cercetării judecătorești manifestată de inculpat, motiv pentru care se va da relevanță juridică acestor împrejurări (...), cu privire la judecata în cazul recunoașterii vinovăției.

 
Sursa motivare: rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Procesul crimei de la Corbu s-a terminat la primul termen!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1083

IPJ Tulcea Proiectul Prevenirea și combaterea crimei organizate și cooperarea Poliției prin centre transfrontaliere la frontiera România-Ucraina , la final

19 Dec 2023 779

Crimă, în județul Tulcea, descoperită după înmormântarea victimei! Suspectul principal, condamnat definitiv la Constanța

18 Dec 2023 1808

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2445

Imagini șocante surprinse de camerele de supraveghere în timpul crimei de la Tulcea (VIDEO)

19 Sep 2023 6910

Cei doi bărbați, suspectați că ar fi ucis în bătaie un tânăr de 17 ani la Tulcea, arestați preventiv pentru 30 de zile

19 Sep 2023 1201

Tragedie la Tulcea! Tânăr de 17 ani, ucis în bătaie. Mai multe lumânări, aprinse la locul crimei (VIDEO)

19 Sep 2023 6769

Curtea de Apel Constanța, învestită cu soluționarea unei înspăimântătoare crime din Slava Cercheză (Tulcea)

24 Aug 2023 2148

Caz șocant la Tulcea! S-au dictat zeci de ani de închisoare și sute de mii de euro daune morale

06 Aug 2023 2058

Interceptări Crima aproape perfectă de la Tulcea a ajuns la Curtea de Apel Constanța! „Ei vrea să închidă dosarul, da' n-are probe“

11 May 2023 1751

Șeful Combaterii Crimei Organizate Tulcea a câștigat concursul de adjunct al IPJ Tulcea!

30 Apr 2023 3528

„Să mă pupe în ... pe mine“ Caz rezolvat de procurorii din Tulcea, demn de filmele cu detectivi! Crimă descoperită după îngroparea cadavrului. Dosarul poate ajunge la Constanța

27 Apr 2023 8578

Scene ca-n „Final destination“, la Cogealac! Ce spune procurorul criminalist Zafer Sadîc (VIDEO)

23 Feb 2023 10000

Omor calificat la Tulcea! Detalii cu un puternic impact emoțional! Dosarul, judecat la Constanța.

24 Dec 2022 15604

Crimă la Cogealac! Mai multe persoane au fost trimise în judecată! (VIDEO)

04 Aug 2022 3029