Tulcea. Veste bună pentru cei doi polițiști rutieri trimiși în judecată în dosarul „Cocaina de la Marea Neagră“

  • Decizia Tribunalului Tulcea poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Judecătorii de la Tribunalul Tulcea au luat ieri o nouă decizie în dosarul „Cocaina de la Marea Neagră“, una dintre cele mai mari cauzei de trafic de droguri din România!

Magistrații au revocat măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii Constantin Cătălin Popaene şi Costinel Tudorel Bobîrnea, agenți ai Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.

Totodată, instanța a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de Silvius Augustin Pălăcean și a dispus înlocuirea interdicţiei de a nu părăsi limita teritorială a municipiului Cluj cu interdicţia de a nu părăsi ţara.

Potrivit DIICOT, în sarcina inculpaţilor Bobîrnea Costinel Tudorel și Popaene Constantin Cătălin s-au reținut infracțiunile de luare de mită, și fals în declarații în formă continuată, constând în aceea că, în noaptea de 21-22.03.2019, în calitate de agenți ai Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins și primit de la coinculpații (...) câte 1.000 euro fiecare pentru a nu întocmi dosar penal suspectului (...), pe care l-au depistat în trafic conducând cu permis necorespunzător categoriei, un autoturism ce tracta o remorcă pe care se afla ambarcațiunea în care se găsea cantitatea de aproximativ 3 kg. cocaină, din marfa recuperată din apele Mării Negre.

De asemenea, în calitate de agent de poliție al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, inculpatul Constantin Cătălin Popaene avea obligația de a depune declarații de avere și interese în toată perioada de referință, însă în declarația de avere aferentă anului 2019, acesta nu a evidențiat suma de 693 lei, obținută din jocuri de noroc, deși avea obligația de a face acest lucru, potrivit DIICOT.

Inculpatul Costinel Tudorel Bobîrnea, în calitate de agent de poliție al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov avea obligația de a depune declarații de avere și interese în care să consemneze toate veniturile obținute, inclusiv pe cele din jocuri de noroc, însă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, nu a evidențiat în declarațiile de avere aferente anilor 2018 și 2019, sumele de 28.510 lei, respectiv de 10.980 lei, provenind din jocuri de noroc, după cum se arată în ancheta magistraților.


În prezentul dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, trafic internațional de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc, dare de mită, luare de mită și fals în declarații în formă continuată.


Având în vedere puritatea (gradul de concentrație deosebit de ridicat, în jur de aproximativ 90%) cocainei depistate (1.797,399 kilograme în total), valoarea de piață a acesteia este de aproximativ 200.000.000 euro en gros, respectiv aproximativ 600.000.000 euro en detail.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Mandate de arestare anulate la Constanța într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România

„Marfă“ de o jumătate de miliard de euro
Arestări surpriză la Tulcea într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Cocaina de la Marea Neagră“ Tribunalul Tulcea, termen nou într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România! (VIDEO)

30 Aug 2023 1126

Percheziții la Tulcea! Traficanți de droguri de mare risc, reținuți

06 Apr 2023 1270

„Cocaina de la Marea Neagră“ Unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România, judecat la Tulcea! Procesul, amânat (VIDEO)

23 Sep 2022 2559

Droguri de 600 de milioane de euro Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul „Cocaina de la Marea Neagră“ (VIDEO)

11 Apr 2022 8501

Tulcea. Cerere de arestare respinsă într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România

09 Sep 2021 2650

„Vedetă“ de talie internațională, la un pas de arestare la Tulcea. Cine este personajul și când se va lua prima decizie

06 Sep 2021 2791

Tulcea. Încă două noi arestări în dosarul „Cocaina de la Marea Neagră“!

20 Apr 2021 3176

„Marfă“ de o jumătate de miliard de euro Arestări surpriză la Tulcea într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România

12 Apr 2021 3666

Sârbii condamnați la Tulcea pentru trafic de droguri de mare risc cer să fie eliberați

19 Feb 2021 2153

Unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România va fi judecat la Tulcea

04 Nov 2020 2917

Judecătorii se pregătesc să finalizeze dosarul drogurilor de la Tulcea, în valoare de 300 de milioane euro

09 Oct 2020 1858

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în cazul drogurilor de la Tulcea în valoare de aproximativ 300 de milioane euro

22 Aug 2020 2750

„Cocaina de la Marea Neagră“ Unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România a ajuns în instanță. Operațiunea a primit numele de cod „Frații Grimm“. Iată motivul

16 Jul 2020 1896

Droguri de aproximativ 300 de milioane euro. Dosarul, aflat la Tribunalul Tulcea, amânat pentru luna august

19 Jun 2020 1736

Chestorul Ioan Buda va sesiza Parchetul cu privire la șeful de la crimă organizată și antidrog Tulcea, pentru drogurile din Marea Neagra

15 Jul 2019 3507