UAT Constanta, parte vătămată Afacerist din București, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA


 
 
  • Victor Alexandru Ciobotaru este acționar majoritar și administrator al companiei Atlas Consulting & Proiect SRL.
  • În octombrie 2021, asocierea formată din Atlas Consulting & Proiect SRLTractebel Engineering SASC BIM Design Consulting SRLSC MC General Construct Engineering SRL, au câștigat contractul pentru realizarea studiilor necesare aferente viitorului Spital Municipal Policlinic din Constanța.
  • Contactat telefonic, în vederea obținerii unui punct de vedere cu privire la dosarul penal 6510/118/2022 aflat  pe rolul Tribunalului Constanța, Victor Alexandru Ciobotaru nu a dorit să facă precizări în referire la cauză, precizând totuși:  „E mai complexă treaba! Nu am ce să vă declar. O zi frumoasă vă doresc! Numai bine!“.
  • Primul termen a fost stabilit pentru data de 21 octombrie 2022.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Victor Alexandru Ciobotaru.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, dosarul 6510/118/2022 se află  pe rolul Tribunalului Constanța.
 
În dosar, UAT Constanta are calitatea de parte vătămată.        
 
Potrivit unor surse, presupusul prejudiciu calculat de DNA ar fi de un milion de lei.
 
Victor Alexandru Ciobotaru este acționar majoritar și administrator al companiei Atlas Consulting & Proiect SRL.
 
Contactat telefonic, în vederea obținerii unui punct de vedere cu privire la dosarul penal 6510/118/2022 aflat  pe rolul Tribunalului Constanța, Victor Alexandru Ciobotaru nu a dorit să facă precizări în referire la cauză, precizând totuși:  „E mai complexă treaba! Nu am ce să vă declar. O zi frumoasă vă doresc! Numai bine!“.  

Primul termen a fost stabilit pentru data de 21 octombrie 2022.
 
Conform procedurilor legale în vigoare, în prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia.

 
Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Spital Municipal Policlinic Constanța
 
În octombrie 2021, asocierea formată din Atlas Consulting & Proiect SRLTractebel Engineering SASC BIM Design Consulting SRLSC MC General Construct Engineering SRL, au câștigat contractul pentru realizarea studiilor necesare aferente viitorului Spital Municipal Policlinic din Constanța.
 
Contractul - în valoare de aproximativ 5.6 milioane de lei fără TVA – a fost atribuit de Primăria Constanța.
 
Această asociere urma să se ocupe de studiu de prefezabilitate, studiu topografic, studiu geotehnic, documentații pentru obținerea avizelor și acordurilor potrivit certificatului de urbanism, documentații tehnice, proiect tehnic și asistență tehnică din partea proiectantului în cadrul acestui proiect de construcție al spitalului policlinic.
 
Potrivit proiectului anunțat de primarul Constanței, Vergil Chițac, spitalul va avea trei etaje și componentele primire urgențe, ambulatoriu, bloc operator centralizat, compartiment sterilizare, laborator anatomie patologică, farmacie cu circuit închis, laborator analize, laborator energii înalte-radioterapie, anestezie și terapie intensivă, chirurgie generală, chirurgie plastică, urologie, ginecologie, gastroenterologie, medicină internă, oncologie, recuperare medicală, spitalizare de zi, psihologie, psihoterapie, meloterapie, kinetoterapie, masaj, fizioterapie, precum și salon Terapie Intensivă cu 15 paturi.
 
Totodată, vor fi amenajate parcări pentru vizitatori și pentru personal (ambele subterane), spații verzi și alei pietonale.
 
Atlas Consulting & Proiect SRL - 100 contracte de achiziții publice
 
Potrivit Confidas.ro, Victor Alexandru Ciobotaru apare în Atlas Consulting & Proiect SRL, cu sediul în București, asociat (75%) și administrator, dar și în Geodata Solutions SRL, asociat (50%) și administrator, cu sediul tot în București.
 
Compania Atlas Consulting & Proiect SRL a încheiat 100 contracte de achiziții publice în valoare totală de 17.267.140,59 lei.
 
La Constanța, potrivit Confidas.ro, Atlas Consulting & Proiect SRL s-a ocupat de elaborarea documentației tehnico-economică (SF, proiect tehnic pentru autorizarea lucrărilor, POE, PT și DE și altele) aferent obiectivului de investiții „Construire și dotare Spital municipal policlinic“, contractul fiind încheiat în octombrie 2021.
 
Arhivă pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța
 
Apoi, în  decembrie 2021, Atlas Consulting & Proiect SRL a avut în grijă actualizarea studiului de fezabilitate - construire pavilion clinic pneumologie III, autoritatea contractantă fiind Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanta.
 
Mai mult decât atât, în august 2022, Atlas Consulting & Proiect SRL a prestat servicii de elaborare a documentatiei tehnice pentru realizarea investitiei „Ansamblul arhiva“, tot pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța.
 
Pentru anul 2021, Atlas Consulting & Proiect SRL, cu zece angajați, a declarat o cifră de afaceri de 2.529.019 lei, cheltuieli de 1.549.179 de lei și un profit net de 1.181.795 de lei.
 
Asociații Atlas Consulting & Proiect SRL sunt Ciobotaru Victor - Alexandru, cu 75 %, Lixandru Oana Cristina, cu 15 % și Ion Dinu Cosmin, cu 10 %.
 
Administratorul firmei este Ciobotaru Victor - Alexandru.
 
Lixandru Oana Cristina mai apare în Edificia Concept SRL, din asociat (14%), cu sediul în Bucureşti, specializată în activităţi de arhitectură.Și Ion Dinu Cosmin figurează în Edificia Concept SRL (cu 16%).
 
Geodata Solutions SRL
 
Cealaltă firmă în care apare Ciobotaru Victor Alexandru este, așa cum precizam și mai sus, Geodata Solutions SRL.
 
Potrivit Confidas.ro, Geodata Solutions SRL a încheiat patru contracte de achiziții publice în valoare totală de 433.714,77 lei, autoritățile contractante fiind Județul Neamț și Orasul Pucioasa.
 
Asociații Geodata Solutions SRL sunt Victor – Alexandru Ciobotaru și Roxana Elena Predoiu.
 
Pentru anul trecut, fără niciun angajați, Geodata Solutions SRL a declarat o cifră de afaceri de 0 lei, cheltuieli de 124 de lei și o pierdere de 68 lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Una dintre firme, în atenția DNA. O asociere de companii bucureștene se va ocupa de servicii de proiectare pentru spitalul Municipal Policlinic Constanța
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA, „obligată“ să continue urmărirea penală în dosarul Spitalului Municipal Constanța! Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Victor Alexandru Ciobotaru, respins

19 Mar 2024 2806

Date din proiect Ce lucrări se vor face în vederea extinderii Spitalului Municipal Medgidia? (DOCUMENT)

18 Mar 2024 463

Primăria Constanța a recepționat proiectul tehnic pentru realizarea „Policlinicii Municipale, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța-spital nou”.

14 Mar 2024 556

Acord de recunoaștere a vinovăției la DNA în cazul spitalului municipal din Constanța! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

11 Mar 2024 474

Primăria Medgidia a cumpărat direct servicii de consultanță pentru „Cresterea eficientei energetice a Spitalului Municipal"

20 Feb 2024 580

Primăria Constanța și-a stabilit consultanții în proiectul Policlinicii Municipale de Cardiologie și Oncologie care se va construi prin PNRR

17 Feb 2024 968

Zi importantă pentru DNA Constanța! Este vizat dosarul Spitalului Municipal din Constanța (DOCUMENT)

14 Feb 2024 862

Primăria Constanţa cumpără servicii de consultanță. Este vizat Spitalul de Boli Infecțioase (DOCUMENT)

06 Feb 2024 638

Autorizație de construire pentru Policlinica Municipală de Cardiologie și Oncologie Constanța

11 Jan 2024 1227

Proiect depus la Mediu Extindere, dotare, împrejmuire și amenajare incintă Spital Municipal Medgidia

24 Dec 2023 847

DNA, dosar penal în cazul Spitalului Municipal din Constanța! Totul s-ar putea decide azi (DOCUMENT)

15 Nov 2023 1456

Știri Constanța azi Femeie de 70 de ani rănită într-un accident în apropierea Cimitirului Municipal

14 Oct 2023 1555

Știri Constanța Un nou pas în proiectul Policlinicii Municipale de Cardiologie și Oncologie Constanța

13 Oct 2023 1252

Știri Constanța Profesorul Tasin Gemil, experiență neplăcută cu un medic din Constanța- „Pentru asemenea medici pacientul nu este om, ci doar pacient“

10 Oct 2023 3345

Policlinica Municipală de Cardiologie și Oncologie Constanța, în atenția APM. Se solicită acordul de mediu

18 Sep 2023 1210