Un administrator a cerut, din penitenciar, dizolvarea societății sale. Motivul - e închis și nu se mai poate ocupa de ea

Caz tragicomic soluționat de instanțele constănțene. Magistrații au fost solicitați să decidă dizolvarea unei firmei ai cărei asociați și administrator fuseseră condamnați penal în urma unui dosar instrumentat de DIICOT și cărora le fuseseră suspendate drepturile de a mai face parte dintr-o societate ori de a o administra.
 
Aproape ironic este faptul că administratorul afacerii cu pricina le-a scris judecătorilor din penitenciarul unde se afla încarcerat în executarea pedepsei de șase ani la care fusese condamnat, pentru a le cere să dispună dizolvarea firmei. Acesta își motiva solicitarea prin prisma faptului că nu se mai poate ocupa de bunul mers al afacerii întrucât este în închisoare. Prin aceeași cerere adresată instanței, administratorul s-a plâns și de asociatul ce deschisese inițial procesul legat de firmă, arătând că „reclamanta (n.r. - partenera sa de afaceri) și-a intitulat greșit cererea“.
 
Conform datelor publicate pe portalul de jurisprudență www.rolii.ro, cererea legată de firmă și acționariatul său a fost introdusă inițial pe rolul instanțelor constănțene la data de 19 februarie 2018. Reclamanta din litigiu și-a dat în judecată asociatul ce îndeplinea și funcția de administrator și le-a cerut judecătorilor să o excludă pe ea însăși din afacere. În cerere, femeia argumenta faptul că și ea, dar și asociatul său fuseseră condamnați penal într-un dosar instrumentat de DIICOT, aceștia primind pedepse complementare de a pierde dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială. În aceste condiții, s-a adresat instanței civile, căreia îi cerea să o excludă din firmă.
 
Pe de altă parte, asociatul său a formulat și el o întâmpinare în dosar, în care a susținut că femeia și-a intitulat greșit cererea drept „excludere asociat“ și le-a cerut judecătorilor să dispună dizolvarea societății. Potrivit sursei citate anterior, bărbatul „a mai arătat că este condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare, fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul (...),astfel încât nu își poate exercita calitatea de asociat unic și administrator“.
 
În urma analizării actelor de la dosarul cauzei, judecătorii au decis, la jumătatea anului trecut, dizolvarea firmei: „Instanța constată că niciunul dintre asociați nu mai are dreptul de a fi asociat și administrator în societatea pârâtă, pentru un anumit interval de timp, ceea ce face aplicabile dispozițiile art. 237 lit. a din Legea 31/1990“.
 
În aceste condiții, magistrații Secției civile a Tribunalului Constanța au dat curs solicitării făcute din penitenciar de către administratorul firmei și au decis dizolvarea acesteia.
 
Citește și:
 
Pățania unui afacerist constănțean
Nu-și mai găsește un asociat, iar administratorul a plecat din țară
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă firmă de asistenţă medicală specializată, în Constanța

19 Apr 2024 386

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 365

Un imobil de pe strada Avram Iancu va fi reabilitat Firma lui Răzvan-Ionuț Florea, act de urbanism de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 482

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 275

O nouă firmă de servicii anexe transportului pe apă își începe activitatea în Constanța

19 Apr 2024 352

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 272

Cumpărări directe Constanța Primăria Istria investește în lucrări de amenajare a platformei Școala Nuntași (DOCUMENT)

19 Apr 2024 230

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 478

Societatea Yano & Edi SRL, înființată recent la Constanța

18 Apr 2024 433

Licitații Constanța Nuclearelectrica investește în servicii de montare-demontare schelă (DOCUMENT)

18 Apr 2024 436

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 431

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Castelu, licitație deschisă pentru lucrări montare pavele și borduri pe strada Republicii (DOCUMENT)

18 Apr 2024 425

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Amzacea investește în servicii de întreținere a spațiilor verzi din comună (DOCUMENT)

18 Apr 2024 340

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 478

Firma, obligată de Municipalitate să elaboreze un PUZ Karelly Wash SRL vrea să construiască două blocuri în municipiul Constanța

18 Apr 2024 534