Un afacerist din Călărași, deferit justiției de procurorii Anticorupție din Constanța



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat persoană fizică (Vasile Boşnigeanu), la data faptelor deținător al unor societăți comerciale, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de șantaj și influențarea declarațiilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

Începând cu vara anului 2021 și până la data de 25 octombrie 2021, inculpatul ar fi exercitat asupra unei persoane (parte vătămată) multiple acte de constrângere (amenințări cu evacuarea din mai multe imobile) cu scopul de a o determina să încheie, într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Călărași, un acord de mediere.

Prin acest acord, partea vătămată trebuia să renunțe la pretențiile civile, în cuantum de 1.200.000 euro, reprezentând totalul sumelor pe care inculpatul pe primise prin săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.

În același context, inculpatul a încercat să determine persoana vătămată să renunțe la pretențiile civile amintite mai sus, dar și să-și retragă declarațiile date în toate dosarele penale care-l priveau pe inculpat (inclusiv într-unul intrumentat de procurorii din cadrul DNA- Serviciul teritorial Constanța).

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călărași cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Inculpatul a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni șantaj, camătă și spălare a banilor.

Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA Constanța a trimis în judecată un afacerist din Călărași! Parte civilă, un fost polițist care a câștigat la Loto aproape zece milioane de euro

08 Jan 2022 1662

Procurorii DNA vor să-l mai vadă arestat pe Vasile Boșnigeanu, zis „Vali Americanul“

10 Dec 2021 1742

Oficial! Vasile Boşnigeanu, zis „Vali Americanul“, din Călărași, arestat la Constanța

18 Nov 2021 5115

Petreceri cu lăutari celebri „Vali Americanul“ cere să fie eliberat. Cine și când va lua decizia finală

07 Oct 2021 1883

Vasile Boşnigeanu, zis „Vali Americanul“, din Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța

05 Oct 2021 2176

DNA Constanța vrea ca Vasile „Americanu” să rămână în arest

09 Jul 2021 2139

Trei firme înființate în octombrie 2020 Vasile Boşnigeanu, zis „Vali Americanul“, din Călărași, menținut în arest la Constanța

25 Jun 2021 3855

Vasile Boşnigeanu, zis „Vali Americanul“, din Călărași, arestat la cererea DNA Constanța

17 Jun 2021 7071