Un bărbat din Techirghiol a cerut de trei ori Consiliului Local să-i schimbe un teren dobândit pe Legea 15/2003. Prefectura Constanța s-a sesizat și a deschis proces!

Legea 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, republicată 2014, i-a permis unui bărbat din orașul Techirghiol, județul Constanța, să primească de la Consiliul Local un teren. Acest lucru se întâmpla în anul 2014.
 
Între timp, Vasile Vrâncescu a solicitat de două ori modificarea amplasamentului. La a treia solicitare, Prefectura Constanța s-a sesizat și a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul 1769/118/2018, prin care se solicită revocarea HCL 233 din 18.10.2017, emisă de Consiliul Local Techirghiol, prin care se aprobase a treia modificare de amplasament.
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Constanța, Dragoș Ungureanu, bărbatul nu a respectat prevederile legale, în sensul în care, în cel mult un an de la dobândirea terenului, ar fi trebui să se apuce de ridicarea casei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 444

Prefectul din Tulcea, demers la Curtea de Apel Constanța pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Local Măcin

18 Apr 2024 339

Se cere anularea autorizației de construire Când s-ar putea lua o decizie în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Blue Ink Residence SRL?

14 Apr 2024 865

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 428

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 490

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 389

Prefectura Constanța cere anularea autorizației emise pentru MCG Private Residence SRL, care construiește la Năvodari

06 Apr 2024 3470

Căminul „Sf. Cuvios Ioan’’ din Constanța, în atenția autorităților. Ce nereguli au fost constatate

04 Apr 2024 690

Wave House SRL câștigă, pe fond, procesul deschis de Prefectura Constanța. Este vizată o autorizație de construire

31 Mar 2024 451

LIVE TEXT Ce măsuri pentru siguranță școlară au fost luate la nivelul județului Constanța, în luna februarie 2024 (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 524

LIVE TEXT Colegiul Prefectural. Stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 și aplicarea dispoziții Schengen în România, pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 673

Exclusiv Valul nou în magistratură! Cine sunt și de unde vin noii judecători din Constanța și Tulcea. Lista (DOCUMENT)

26 Mar 2024 3096

Justiție Constanța Se cere anularea autorizațiilor de construire pentru firma Aprilia Residence SRL

21 Mar 2024 657

Prefectura Constanţa a renunțat la procesul intentat primarului comunei Seimeni. Miza - anularea unui act administrativ

20 Mar 2024 498

Prefectura Constanța cere anularea autorizației de construire pentru Wave House SRL. S-a stabilit un nou termen în dosar

19 Mar 2024 652