Un bărbat din Tulcea a murit după un accident stupid! Prima condamnare. Dosarul a ajuns la Constanța

  • Inculpatul, fiind în stare de ebrietate, arunca un briceag în blatul unei mese, în apropiere de locul în care se afla victima.
  • La un moment dat, inculpatul a lovit din culpă victima în mâna dreaptă, secționându-i un ram al arterei radiale.
 
Curtea de Apel Constanța a fost investită să soluționeze dosarul privind moartea unui bărbat, de 54 de ani, din Tulcea! În prezenta cauză, un cetățean, de 49 de ani, din Tulcea,  a fost condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere de culpă.
 

Deces prin șoc hemoragic

 
Pe scurt, conform procurorilor, în luna iunie 2020, în timp ce se afla la o căsuță pescărească de pe raza teritorială a comunei Maliuc, județ Tulcea, fiind în stare de ebrietate și jucându-se cu briceag pe care îl arunca în blatul unei mese, în apropiere de locul în care se afla victima, inculpatul l-a lovit din culpă pe acesta în mâna dreaptă, secționându-i un ram al arterei radiale, leziune care ulterior a condus la decesul victimei prin șoc hemoragic.  
 
Inculpatul a fost reţinut si arestat preventiv de la data de 03.07.2020 la 31.07.2020.
 

Cu suspendare

 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Tulcea, instanță care a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Magistrații au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi au stabilit un termen de supraveghere de trei ani.
 

Obligații

 
Inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 

Daune materiale

 
În continuare, judecătorii au menţinut față de inculpat măsura preventivă a controlului judiciar și au admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă. Pe cale de consecință, magistrații au decis obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 euro sau echivalentul acestora în lei la data plăţii reprezentând daune materiale, respectiv la plata sumei de 12.000 euro sau echivalentul acestora în lei la data plăţii reprezentând daune morale.
 
Așa cum precizam și mai sus, decizia Judecătoriei Tulcea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Citește și

 
Final de anchetă în cazul morții Mihaelei Șerban, judecător al Curții de Apel Constanța (video)

Cercetări legate de o posibilă ucidere din culpă, după decesul unui pacient la Spitalul Județean Constanța

Un medic de familie din Constanța și un tânăr, de 23 de ani, acuzați de ucidere din culpă. Începe judecata
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tragedie în Delta Dunării. Accident naval stupid. Medicii elicopterului SMURD Constanța nu au mai putut face nimic

18 Aug 2020 3773